Categorie: ciclism

Finalul de săptămâna ce tocmai s-a încheiat, a fost cel mai plin de competiţii de până acum pentru mine, constând în 4 competiţii. Toată aventura a început de vineri când,  de zilele Resitei am plecat la zilele Petrilei, la invitaţia lui Andrei Mititelu pentru care îi mulţumesc. După 1 tren şi 4 maşini schimbate, am reuşit să ajung la locul cu pricina unde San Montan, reprezentat de doamna Erika Santa, a organizat din nou mai multe competiţii adresate publicului:

• contratimp de 7 km pe sosea cu cursiera
• cross 7 km
• cross pentru toate varstele cu o distanta intre 200m si 1.6 km, in functie de varsta.

Dacă ar fi un premiu pentru organizatorul anului, consider că doamna Erika ar trebui să îl primească. Nu doar pentru numărul de evenimente pe care le organizează (numai eu ştiu de 6 concursuri în ultimele 2 săptămâni), dar şi pentru faptele de caritate prin care reuşeşte să încurajeze şi să susţină copii care practică sport şi cei defavorizaţi. Pentru cei care doriţi să faceţi o donaţie, nu ezitaţi şi vă recomand să luaţi legătura cu dumneaei : Erika Santa.

Astfel, primele 2 competiţii cu care am început weekendul au fost contratimpul pe şosea de 7km, unde majoritatea oamenilor au participat cu biciclete de şosea, eu fiind printre puţinii cu mtb. Cu toate acestea am reuşit un loc 4 la general. Mica provocare a fost mai intensă decât mă aşteptam, iar vântul de faţă a făcut-o şi mai greu de parcurs.

Între timp, până când avea loc premierea, încurajat de Jancsi Veres am participat şi la proba de cross de 1 km, unde am reuşit locul 1. Astfel s-au încheiat primele 2 competiţii, scurte dar intense. Au fost o incalzire buna pentru ceea ce urma.

Spre seară am ajuns la Deva, unde urma să iau startul la alte 2 competiţii, una scurtă şi intensă, iar altă lungă şi intensă.

A 2-a zi, proba de XCO: 6km cu 300m diferenţă de nivel pe tur. Un traseu care mi-a plăcut destul de mult. A inclus şi probe tehnice, un rock garden destul de interesant care abia după a 3-a încercare am găsit linia potrivită, au mai fost câţiva buşteni de sărit, în rest poteci faine de dat prin jurul cetăţii Deva, un tunel, bineînţeles urcarea în cetate pe care am repetat-o de 4 ori unde în vârf am găsit 3 rampe interesante şi o serie de scări. Frumos !

Locul 1 şi aici.

Am reuşit să mă refac destul de bine pentru Duminică când aveam în faţă traseul maraton de 66 de km cu 2400m diferenţă de nivel şi unde la km 50 reuşeam să conduc cursa de amatori, excluzândul pe Marton Blaszo care era la categoria noastră, dar luase startul cu Elitele. Dat fiind că proba de maraton era a 5-a etapă din Cupa Naţională de XCM, el având licenţă în Ungaria nu a avut voie să participe în clasamentul de Elite, drept urmare a fost inclus în categoria din care făceam şi eu parte, de Open masculin.

Aici vine partea cu „lecţia” din titlu. Un aspect care m-a surprins şi care nu mi s-a întâmplat niciodată cu efecte aşa de serioase. La km 50, din cauza faptului că nu m-am alimentat corespunzător în timpul cursei, asta din cauză că am subestimat traseul, nu am ţinut cont de efortul din ultimele zile şi am fost încrezător în rezistenţă mea bazându-mă pe experienţele din acest sezon, am considerat că un gel mare Isostar şi o banană ar fi de ajuns pentru acest traseu. Ghinion! Nu au fost suficiente şi corpul meu, datorită celor 3 curse de dinainte, consuma mai mult decât in mod normal. Nu ar fi fost deloc o problemă dacă aveam un gel sau un baton în plus.

Începeam să pierd distanţă faţă de cei cu care mergeam, iar cei din spate începeau să mă depăşească. La un moment dat, trece Petrache, care nu se afla nici el într-o formă prea bună după o accidentare recentă, şi îmi dă ultimul gel pe care îl avea. Îl bag imediat tot şi continui, conştient fiind că atunci când eşti într-o astfel de stare e nevoie de 20-30 de minute ca orice mănânci să îşi facă efectul şi să îţi revii. Bineînţeles că până atunci starea continua să se agraveze. Se termină urcarea şi vine coborârea unde pentru prima oară de când mă dau eu pe bicicletă (9 ani), am ameţeli şi reuşesc cu efort să controlez ghidonul.

Ca să rezum: lecţia este să ai mereu un gel, un baton în plus faţă de cât preconizezi că vei consuma.

Într-un final ajung la punctul de alimentare şi mănânc glucoză de parcă eram scăpat de la Auschwitz. Am reuşit să îmi revin cât să pot să continui în condiţii ok cursa. Pe ultimele urcări pierd şi locul 3 şi mai trec 2-3 participanţi legitimaţi. În final urc pentru a 5-a oară în Cetate şi continui ultimul km spre finish, reuşind să închei pe pozitia a 4-a, un traseu pe care îl clasez în top 3 ca dificultate alături de Cozia şi Geiger.

Plusuri:

• Trasee XCO & XCM dintre cele mai frumoase, cu tot ce are Deva mai bun de oferit.
• O vreme deosebit de frumoasă de toamnă.
• Gulaşul de după.

Minusuri:

Un organizator despre care am auzit numai lucruri nefavorabile, însă am vrut să îmi creez impresia mea, neinfluenţat de cei din jur şi am descoperit un om care:

• Cu 5 minute înainte de start la XCO ne anunţă că avem un tur în plus, chiar dacă în regulament scria 3 ture şi chiar dacă toţi participanţii de la categoria mea eram de acord să facem 3 ture. Motivul fiind că a vorbit el cu tatăl unei fete şi acesta i-a spus că se pot face 4 ture pe traseu. Nu cred că avea nimeni vreun dubiu dacă se pot face, puteam face şi 20 de ture, ideea e ce scrii în regulament că faci. O tură în plus sau în minus nu e mare diferenţă, însă incercam să mă păstrez pentru a 2-a zi, iar un efort inutil nu era necesar.
• Acelaşi organizator scrie în regulament şi ne şi anunţă la finish că putem merge la Aqua Park intrarea fiind gratuită pentru participanţi. Cei de acolo habar nu aveau de acest fapt şi nici nu ştiau cine e domnul Omota.
• De obicei la competiţii taxa se măreşte în ultimele zile dinainte de concurs pentru ca organizatorii să nu fie surprinşi de numărul de participaţi în crearea pachetelor de start (tricou, batoane şi alte diferite lucruri din pachet). La Deva cu o zi înainte de concurs, taxa era de 200 de lei pentru ambele competiţii, iar ceea ce primeai de aceşti bani se poate vedea mai jos:

• Nu mai menţionez că la proba de maraton era menţionat 1600m diferenţă de nivel, iar în realitate erau 2400m. Trecem cu vederea pentru că ne place la deal !

Probabil dumnealui îi era frică să nu fie surprins de nr. de participanţi şi să rămână fără bride. Peste toate acestea atitudinea, limbajul şi tonul în care acesta relaţionează cu participanţii ne lasă cu un gust amar.

Cele din rândurile de mai sus nu ne-au oprit să ne bucurăm de ultimul weekend serios competiţional, cu soare alaturi de prieteni şi ocazia de a ne bucura de traseele din jurul Devei.

Vreau sa ii multumesc inca o data lui Andrei pentru invitatie, lui Jancsi Veres pentru tot, fotografilor, lui Marius pentru ultimul gel ( un gest deosebit ), lui Iulian pentru ajutor si prietenilor din Resita alaturi de care am ajuns acasa dupa toata aventura.

Mai urmează 2 competiţii.

Pe data viitoare!