Northwave – Prima pereche de pantofi de ciclism

In 2009 mi-am cumparat prima pereche serioasa de pantofi pentru ciclism, un model de la Northwave.

Un prieten adusese cateva perechi noi, din America, care aratau cam asa:

Au costat 30 de euro si erau de vara cu panza pe alocuri. Fiind singura pereche, ii purtam si iarna pe aceeasi. Au rezistat destul de bine, sau mai bine spus picioarele mele au rezistat si iarna cu acesti pantofi, multumita huselor de neopren.

I-am purtat mai multi ani la rand si cu greu am renuntat la ei, decat cand s-a rupt talpa, dupa vreo 5-6 ani de utilizare. In concluzie, o pereche destul de durabila pentru zilele noastre si cu un format robust rezistent la terenul accidentat cu care suntem obisnuiti la antrenamente si concursuri. Au rezistat cu brio si am fost foarte multumit.

Intre timp, am mai purtat o multime de alte perechi de pantofi de ciclism de la diferite branduri cum ar fi: Sidi, Giro, Fizik, Shimano si altele.

14 ani mai tarziu, in 2023 m-am intors la origini si am avut ocazia sa folosesc o noua pereche de incaltari pe bicicleta care se numeste exact asa :

Northwave MTB Origin Plus 2 sunt la un pret destul de accesibil pentru cat de confortabil te simti in ei. Am fost nerabdator si bucuros sa revin la prima dragoste.

Sunt atat de faini incat ii menajez cat pot de mult si nu i-am purtat decat de cateva ori. Sunt cumva “pantofii de duminica”.

Din nou, pantofii Northwave au o forma care promite “sa reziste, sa reziste”.

Au evoluat destul de mult. La acest model ne intalnim cu sistemul BOA care dintr-o miscare rapida face ca tot pantoful sa se muleze pe piciorul tau si la fel intr-o secunda sa il desfaci cand vrei sa ii scoti. Butonul rotativ de ultimă generație se poate utiliza și cu mănuși, chiar în timpul pedalării. Dacă sistemul se uzează, șiretul și catarama se înlocuiesc ușor.

Un al doilea aspect care imi place foarte mult la ei este cat de usor se curata. Simplu, doar cu buretele.

Feelingul pe care il am in acesti pantofi l-am mai avut doar in pantofii Giro Terraduro care aveau talpa Vibram speciala. Insa Northwave Origin sunt mult mai usori si iti ofera un aer zvelt. Atunci cand ii ai in picioare te simti agil.

Talpă foarte rigidă și ușoară, proiectată pentru performanţă. Material tristrat din fibră de sticlă, asigură rigiditatea corespunzătoare, iar profilul agresiv și inserţia din cauciuc în mijlocul tălpii asigură aderenţa.

Partea superioară a majorității pantofilor Northwave a fost creată în urma analizei multor sute de picioare în decursul mai multor zeci de ani, rezultând astfel lățimea Regular Fit, beneficiu de care modelul Origin Plus beneficiaza.

In concluzie, voi reveni probabil peste 5-6 ani cu un alt review despre aceasta pereche de pantofi.

Pana atunci, tu ce pereche de pantofi vei folosi ?

Spor la dat !

Vidraru Bike Challenge 2022

Vidraru Bike Challenge este un concurs cu traditie ajuns anul acesta la a 8-a editie. Sunt putine competitii in Romania care au ajuns la aceasta longevitate. Felicitam pe aceasta cale organizatorii pentru efortul necontenit.

Stiti cum e vorba “In spatele unui barbat puternic se afla o….” Ei bine la fel este vorba si aici. In spatele unui concurs de amploare se afla Oana Ganea, motorul din spate care ii da inainte indiferent ca trecem prin pandemii, razboaie, crize, etc. Jos palaria, doamna !

Vidraru Bike Challenge este o competitie pe care o puteti intalni si in calendarul cu ciclisti romani de TOP, precum si in newsletterul lunii iunie unde am prezentat toate competitiile care s-au organizat in aceasta luna. Urmeaza luna iulie cu alte competitii.

Competitia are in meniu 3 trasee din care poti sa alegi: 30,60 si 82 de km. Cursa regina este bineinteles traseul lung care te poarta pe cele mai inalte culmi. Oricat de lung pare, vei vedea mai jos ca anul acesta au fost oameni care au spus ca si-ar fi dorit sa fie si mai lung de atat.

Cateva impresii dupa competitie vom citi de la Stefan Baiceanu (traseu mediu) si Marian Graur (traseu lung) colegii din Giocoach, care ne-au impartasit emotiile prin care au trecut.

Stefan Baiceanu:

Sambata ne-am adunat cu totii la Vidraru Bike Challenge 2022, un concurs fain, solicitant si cu trasee pentru toate nivelurile de pregatire ale riderilor. Anul acesta a fost uscat insa este unul din putinele trasee unde chiar daca ploua nu se face noroi si se poate parcurge in totalitate.

Concursul are startul in localitatea Arefu dintr-o poienita pe marginea raului Arges adiacenta drumului national 7c(Transfagarasan).

Startul incepe cu urcarea pe sosea pana sus la barajul Vidraru. Este o urcare nu foarte grea, pe asfalt 100% dar care iti incalzeste muschii pentru ceea ce urmeaza. Tot pana la baraj se formeaza si grupurile in functie de ritmul fiecaruia. Urmeaza trecerea prin tunelul intunecat si ud unde pedalezi cu ochii inchisi pentru ca vizibilitatea este 0 si apoi o coborare nu foarte lunga care te pregateste de prima urcare. O urcare lunga pe forestier nu abrupta dar lunga care iti pune la incercare muschii pentru prima data si care se termina neasteptat cu o coborare destul de rapida si lunga pe un forestier cu ceva pietris pe care trebuie sa fii atent aa nu derapezi. Urmeaza apoi a doua urcare ceva mai sustinuta pana in punctul de alimentare 1 unde traseul scurt se desparte de cel mediu si lung. Iar cel mediu continua sa urce si urca, urca si iar urca pana la punctul doi de alimentare. Pe la jumatatea urcarii tradeul lung face la stanga lasand traseul mediu singurel sa urce in continuare. Ajuns la punctul doi de alimentare poti considera ca ai terminat de urcat, ai strans 1500m elevatie si vreo 30 si ceva de km. Not bad doar ca incepi sa cobori prin padure, destul de abrupt si pietros, chiar tehnic pe alocuri insa abordabil. Si tot cobori si cobori pana ajungi inapoi la punctul de alimentare 2 unde se intra in traseul scurt din nou. Aici totul devine interesant intrucat te asteapta o urcare nu lunga insa cu panta abrupta chiar si de 20% pe alocuri unde daca mai ai ceva energie si poti fenta bolovanii nu te dai jos de pe bicicleta.

Cum marea majoritate suntem la limita acolo multi urca pe jos(cel putin ultima bucata). Apoi vine coborarea lunga, cu sleauri, praf pietre, incepe sa se aglomereze intrucat incepi sa te intalnesti cu cei de la tura scurta. Oboseala si coborarea in viteza trebuie sa iti deschida ochii bine sa nu gresesti. Nu e loc de greseli. Te poti trezi imediat pe jos si nu e placut deloc. Cand crezi ca ai terminat intri pe ultimul km cu o coborare abtupta care se termina cu o bucatica de asfalt plina de pietris, apoi faci stanga pe langa rau pe care il traversezi evident, te racoresti, speli pantofii si bicicleta si sprintezi spre finish.

Este foarte fain traseul, concursul si nu ai cum sa nu remarci organizarea impecabila, oamenii de la Vidraru Bike Challenge care pun suflet ca totul sa iasa perfect. Felicitari doamnelor si domnilor pentru efortul depus, pentru organizare si tot ceea ce faceti. Va recomand acest concurs atat pentru organizare, traseu, peisaj cat si pentru o minivacanta reusita.

Multumim si lui @iordache ionut si Bike Nature shop and service care ne repara bicicletele si ni le tine in stare buna!

A 2-a persoana care ne povesteste despre Vidraru Bike Challenge este

Marian Graur care reprezinta Mega Image Racing Team:

Vidraru Bike Challenge este un concurs pe care il asteptam de la inceputul sezonului. Imi place foarte mult si traseul il cunosc foarte bine. Este potrivit profilului meu, nefiind asa tehnic, prefer catarari mai lungi si poteci mai late. Ma simt bine pe catarari desi am avut ceva probleme cu spatele, poate datorita pozitiei pe bicicleta pe care inca nu am gasit-o. M-am simtit foarte bine pe urcari, dar si pe coborari.

Am avut recorduri personale atat pe urcari cat si pe coborari. Este un progres fata de anul trecut, mai mult de 15 minute. As fi vrut sa resusesc 3:30 si am reusit 3:35.

Prima urcare consta in 17 km unde m-am descurcat bine datorita antrenamentelor pe care le-am facut impreuna.

Altfel, sunt foarte multumit. Am fost precaut pe coborare, ultima a fost acoperisa cu sleauri acoperite cu tarana. Anul trecut am alunecat acolo dupa Duca si nu am vrut sa repet greseala si anul acesta.

Traseul a fost foarte uscat, nu a plouat de mult timp in zona.

Anul asta am fost mai rezervat pe ultima coborare, mai ales dupa ce am vazut ca in fata mea a cazut Dan Mazilu ceea ce mi-a tras un semnal de alarma sa fiu si mai atent. Chiar si asa precaut am coborat mai bine decat in 2021. Imbucurator a fost ca nu am avut nicio problema fizica, ceea ce inseamna ca antrenamentele au dat roade.

Picioarele ma mai duceau inca 10-15 km in acelasi ritm. M-as fi bucurat ca traseul sa fie un pic mai lung.

A fost cumva frustrant pentru ca tot ce castigam pe urcare intr-o ora, altii castigau pe coborare in 5-10 minute. Cu toate acestea, nu am de ce sa fiu nemultumit, privesc cu incredere spre concursul urmator.
Vreau sa ma pregatesc pentru Teleferic un concurs cu un traseu sus-jos, pe care il astept cu nerabdare.

Pe aceasta cale felicitam castigatorii acestei competitii.
La general traseul lung competitia a fost castigata de Lucian Logigan care dupa un weekend nu atat de reusit la Campionatul National, ne arata din nou ca este la inaltime. Felicitari Luci ! El a fost foarte indeaproape urmat de tanarul Alex Husariu.

Trebuie sa va spunem ca la feminin traseul scurt a fost castigat de organizatoarea de la Guduk Mtb care ne invita in 10 iulie la Guduk MTB. Pune aceasta competitie in calendar ! Cat de frumos cand organizatorii sustin alti organizatori prin prezenta lor. Arata faptul ca si ei cred in munca celuilalt.
Iata asadar inca 2 organizatoare care alaturi de Dora Minodora de la Cozia MTB formeaza un trio al doamnelor care iau haturile organizarii de competitii in maini. Felicitari doamnelor ! Nu exista cuvinte.

In final, daca ceea ce ti-am povestit aici ti-a trezit interesul, ne vedem la start in 2023 la Vidraru bike Challenge. Spor la antrenament pana atunci!

Ce echipament folosim cand mergem cu bicicleta?

În acest articol vă voi vorbi despre ce unlete car în turele obisnuite, în următoarele articole va voi spune și despre cum ne putem purta.

De ce ai avea unelte când mergi cu bicicleta?

Simplu!

Să nu rămâni cine știe unde! Având un set de unelte de bază te poate scăpa de foarte multe defecțiuni banale. Exemplul perfect este banala pană, care poate fi remediată foarte ușor sau o problemă mecanică: o pipă strămbă, mai ales după căzături, o manetă deplasată, un ghidon desfăcut, un lanț rupt.

Kitul anti-pană

Cea mai răspândită problemă întâmpinată de mine, se redemiază cu umilul kit de pană, pe care fiecare biciclist ar trebui să știe să-l folosească. El ar trebui să conțină:

  • Leviere, care se folosesc pentru a desface cauciucul de pe jantă
  • Hârtie de șlefuit, pentu a prepara suprafața pentru vulcanizare
  • Lipici, pentru a lipi peticul pe cameră
  • Peticile, necesare pentru a acoperi gaura
  • O mini-pompa, pentru a umfla înapoi cauciucul

În cazul cel mai urât, cel în care camera este ciupită de jantă și cauciuc în cazul unui impact puternic, se produc găuri prea mari pentru a fi vulcanizate, schimbăm camera. De obicei schimb direct camera, iar după tură o vulcanizez, în acest fel ajut mediul și pot ține banii pentru upgrade-uri la bicicletă. Acest procedeu salvează timp.

Unealta multifuncțională

A doua cea mai folosită unealtă este multi-tool-ul. De obicei această unealtă prezintă o varietate de imbuși, chei, chiar și prese de lanț. Această unealtă chiar prezintă foarte multe funcții, deoarece poți să faci orice reparație previzibilă cu ea, chiar poți să desfaci bicicletă aproape de tot. De la un pedalier desfăcut, la un ghidon mișcat, la pedale, șei, manșoane desfăcute, toate se rezolvă cu multi-tool-ul. Modelul folosit de mine prezintă doar imbuși deoarece pref o presă separată, iar bicicleta mea nu necesită chei.

Presa de lanț

O unealtă folosită destul de rar de mine, dar atunci când am nevoie de ea mă bucr că o am la mine. În toată experiența mea destul de limitată de bicicletă, 3 ani, pot spune că am folosit-o doar de 3, 4, 5 ori pe an, de obicei lanțurile se rupeau exact când lumea îmi era mai dragă. De obicei iesea un bolț dintr-o zală, în acest caz scoteam zala afectată și o reconectam cu cealaltă parte a lanțului, făcând lanțul mai scurt, sau se poate înlocui cu o zală rapidă.

Kit prim ajutor

De ceva timp am început să car și un kit de prim ajutor compact, încă nu l-am folosit pentru lovituri serioase, dar îl țin doar în caz…, merg pe principiul “better safe, than sorry”. Kitul conține bandaje, șervețele anti-bacteriene, plasturi, etc.

Articol redactat de Iosif Sramec.

Cate tipuri de pedale de bicicleta SPD exista ?

Am observat ca multa lume nu cunoaste cate tipuri de pedale de bicicleta exista si anume faptul ca sunt mai multe tipuri de pedale SPD. Treaba nu se imparte intre pedale normale sau SPD (clipless), ci mai degraba intre pedale normale (flat) si o multime de tipuri de pedale SPD.

Pentru fiecare dintre tipurile de pedale din imaginea de mai sus li se potrivesc propriul tip de placuta unic care se monteaza in talpa pantofului.

Placutele care se monteaza in talpa pantofului se potrivesc de la acelasi brand pentru toate pedalele produse de acel brand. In sensul ca placutele Shimano se vor potrivi pentru pedalele SPD produse de Shimano (Deore, XT, XTR, SLX, etc).

Aceste placute insa nu se vor potrivi la alte tipuri de pedale cu prindere.

Atunci cand iti achizitionezi pedale trebuie sa cauti si placute, dar de obicei sunt incluse daca le cumperi noi. La achizitia de pedale second hand cel mai des pedalele vin fara placutele pentru pantofi.

Haide sa trecem in revista doar cateva tipuri de pedale SPD:

1.Tipul Shimano

Sunt cele mai folosite datorita faptului ca sunt create de cel mai cunoscut brand din industria bicicletelor.

2. Tipul clasic pentru sosea

Sunt cu totul diferite de cele de MTB si se desprind mult mai greu.

Se folosesc exclusiv pe bicicletele de sosea, iar placutele de pe pantof se potrivesc doar pentru acest tip.

3. Tipul Crank Brothers

Personal le folosesc cu succes de aproape 10 ani. Imi plac mult pentru ca se desprind foarte usor atunci cand doresti acest lucru, fara sa se agate. In plus, se comporta foarte bine, chiar decisiv as spune, pe traseele noroioase.

4. Tipul Wahoo speedplay

Din nou un tip care se foloseste preponderent la sosea.

Diferenta placutei de pe pantof fata de cele clasice de sosea arata in felul urmator:

Road cleat vs Wahoo cleat

5. Tipul Look

Un alt tip diferit decat toate celelalte de dinainte:

Bineinteles cu o placuta care este la fel diferita decat tot ce ai vazut pana acum.

Desi par ca seama intre ele ca si dimensiuni, te asiguram ca nu functioneaza placutele de la un brand la celalalt.

Astfel recomandarea noastra pentru tine este sa ai grija atunci cand cumperi pedale sau placute, pentru ca sa alegi ceea ce ti se potriveste.

Acestea sunt doar cateva tipuri de pedale pe care ti le-am prezentat astazi, insa ele sunt si mai multe de atat.

Sper ca am reusit prin acest articol sa aduc putina lumina fata de acest subiect.

Spor la pedalat iti doresc !

Experienta de 5 zile cu bicicleta pe insula Thassos – [ Giocamp ]

De curand am revenit de pe insula Thassos, dupa una din cele mai faine experiente in care am fost.
Am fost de multe ori pe insula Thassos, dar de data aceasta a fost cel mai frumos. De ce ?
Pentru ca am schimbat obiectivul si motivele pentru care mergem pe insula.
Pana acum, de fiecare data obiectivul erau cele 2 competitii care aveau loc pe insula, care erau si motivul pentru care mergeam acolo. Insa de data aceasta si dupa ultimii 2 ani de pandemie, timp in care am reflectat la psihologia din spatele sportului, motivele si recompensele reale pentru care facem sport, am hotarat sa punem mai mult accent pe experienta de a pedala pe insula si mai putin pe experienta competitionala.

In ce sens ?

In anii trecuti povestea pe insula Thassos pentru noi era despre antrenament si concurat in cadrul celor 2 competitii care se organizeaza pe insula, iar totul inainte si dupa competitii era legat de acest lucru. Adica, inainte de ele te pregatesti pentru ele, iar dupa ele te refaci si esti rupt de oboseala.

De data aceasta insa a fost cu totul diferit si cel mai fain de pana acum. Sa vezi de ce !

In prima zi dupa ce am ajuns pe insula si dupa ce ne-am cazat, am iesit la o plimbare la apus cu bicicletele pentru a ne dezmorti dupa drumul de aproape 12 ore. O foarte binevenita plimbare de o ora pe biciclete,  pentru prima data in 2022 doar in tricou si pantaloni scurti, dupa o lunga perioada de 4-5 luni de iarna.

Ziua 2

In ziua concursului de sosea am facut si noi turul insulei Thassos, dar in ritmul nostru si fara niciun fel de constrangeri de data aceasta. Ne-am oprit sa luam masa la un restaurant atunci cand am considerat, fara sa fim grabiti sau conditionati sa mancam doar anumite mancaruri (paste in special). Pe traseu ne-am alimentat de la un izvor de pe marginea soselei sau de la cismele din orase, ori de la magazine.  In drumul nostru unii dintre noi s-au oprit si la cofetarie pentru o gustare rapida si energica. Pe tot parcursul traseului am admirat privelistea deosebita care ne urmarea incontinuu, inconjurandu-ne cu marea in culorile ei deosebit de frumoase. Am continuat si am ajuns la finalul turului insulei atunci cand s-a putut, fara sa urmarim o anumita medie de viteza.

insula thassos

Albumul complet cu fotografiile din Giocamp Thassos il poti vedea aici: Giocamp Thassos

Turul insulei consta in cei 92 de km cu aproximativ 1500m diferenta de nivel. Cei din imaginea de mai jos au dovedit ca se poate parcurge chiar si cu un nivel minim de pregatire (cateva iesiri inainte). Intradevar nu este usor, dar este realizabil.

Giocamp Thassos

Urmatoarea zi (a 3-a) am hotarat sa o dedicam pentru relax dupa tura lunga din ziua precedenta. Asa ca am facut o vizita pe biciclete pana la piscina naturala in stanca Giola unde din nou am admirat imprejurimile;:

Giocamp Thassos

Odata reveniti de la piscina, am vizitat satul Theologos de unde am cumparat produse locale si am servit pranzul la cel mai bun restaurant din zona, unde mielul si capra au fost specialitatile casei. Asezonate cu clasicul sos tzatziki au produs un curcubeu pe cerul gurii.

In a 2-a parte a zilei am avut o incercare de a ajunge pe varful Ipsarion (cel mai inalt de pe insula), insa datorita faptului ca ne-am urnit cu greu de pe plaja de la bere, am pornit doar la ora 5. O ora destul de tarzie pentru o asemenea ascensiune. Urcarea se face spre satul Teologos pe asfalt, dupa care se continua pe Offroad si insumeaza o urcare de 27 de km din care vreo 5 asfalt, iar restul offroad cu mici portiuni de coborare. Timpul a fost insuficient, iar ora 8 ne-a gasit la 4 km de varf si in fata cu decizia de a ne intoarce fara sa cucerim varful.  Intoarcerea a fost cu peripetii care s-au incheiat cu bine intr-un final.

Ziua 4 ( ultima zi pe insula si una din cele mai frumoase zile de MTB EVER )

Bineinteles a ramas un singur lucru de facut pentru ultima zi. Daca nu acum, atunci cand ?
Sa atingem varful !

Am pornit toti impreuna, iar urcarea ne-a decimat pana cand am ramas un grup de 4 hotarati sa cucerim varful Ipsarion, cel mai inalt punct de pe insula Thassos. Urcarea constanta si peisajul care se tot schimba, avea sa ne suprinda placut pe toata durata zilei.

Ajunsi din nou in ultimii 4 km, ma asteptam sa gasesc din ce in ce mai multa piatra spre varf asa cum stiam de la competitia de MTB care ajungea pe un varf similar de pe insula, insa am descoperit o padure superba si spontana de conifere dupa care ne apropiam tot mai mult de varf.

Dupa ultimele turnante am ajuns in linie dreapta si abrupta care pentru unii s-a lasat cu pushbike, pietrele facand ascensiunea destul de tehnica, iar ultimii metri pana pe o stanca imensa i-am urcat in 4 labe doar ca sa descoperim:

mariginile insulei.Se vedeau toate de sus.

Parca erai in varful unei ciuperci.

Am ramas toti 4 cu gura cascata. Dupa care ne-am trecut numele in jurnalul de pe varf si am pornit la vale.

Cei 4 fantastici:

De aici inainte aveam sa descoperim cu totii una din cele mai frumoase coborari pe MTB, care avea sa ne poarte spre inima insulei. Atat la propriu cat si la figurat, caci am descoperit frumuseti cum nu am vazut pana acum in Thassos.

La un moment dat ne-am ratacit, pentru ca ratasem un drum, dar nici macar nu ne-a parut rau. Am continuat drumul raului care ne poarta spre mare si am ajuns pe plaja unde ne-am oprit direct la un restaurant. In timp ce serveam specialitatea casei, ma gandeam ca tocmai am avut una dintre cele mai frumoase zile pe bicicleta.

Ingrediente:

  • traseu cu urcare faina si sustinuta pe teren variat
  • privelisti de te lasa cu gura cascata
  • masa imediat dupa tura cu specialitati ce nu le gasesti in alta parte, pe malul marii.

Seara a inceput cu un Aperol Spritz si o cina la Taverna Irene, unde ne-a intampinat Otilia, o romanca stabilita de mai bine de 10 ani acolo si care te primeste mai calduros decat ai fost primit vreodata intr-un restaurant.

Seara s-a incheiat cu desemnarea castigatorului care pleaca acasa din insula Thassos cu trofeul Giocamp Thassos 2022. In urma voturilor din partea oamenilor, castigatorul a fost Andrei:

Acesta a fost Giocamp Thassos, o experienta cu bicicleta pe o insula in Grecia, alaturi de oameni deosebiti.

Revenind la ideea de la inceput, ce am facut diferit anul acesta ?

Am schimbat accentul de pe cifre, pe senzatii si trairi care nu se pot masura. Desi am avut ciclocomputerul Garmin 830 in fiecare zi, nu l-am pornit deloc.

Daca bucuria ta este determinata de o cifra, inseamna ca faci ceva gresit !

De ce ar trebui să vizitezi Thassos?

In cazul in care te-ai saturat de vreme rece dupa o iarna lunga si vrei sa pedalezi la tricou si pantaloni scurti cu o priveliste care cuprinde marea intr-o parte si muntele in cealalta, atunci Thassos este o alegere foarte buna si nu atat de departe.

Ce activități sunt disponibile în Thassos?

Ciclismul este una dintre cele mai populare activități pe Insula Thassos care are câteva trasee grozave de biciclete si care sunt potrivite pentru toate nivelurile. Cea mai bună parte este că pretutindeni sunt presarate cate un obiectiv turistic, cate o cascada, cate un copac maiestuos foarte vechi, cate un restaurant bun, cate un sat in care casutele sunt construite in totalitate din piatra si de unde poti cumpara alimente produse local chiar de vanzatori cum ar fi faimosul ulei de masline sau mierea de 5 tipuri.

Dincolo de pedalatul pe bicicleta poti alege din mai multe activitati:

  • plimbare cu barca in larg (25E)
  • Scuba Diving (70E)
  • Tura cu atv-urile in insula (50E)
  • Poti inchiria biciclete normale sau electrice de la 15E la 35E.

Care este cel mai bun moment al anului pentru o vizită la Thasios?

Noi am mers de fiecare data primavara, cand la noi inca vremea nu este cea mai potrivita pentru pedalat, asa ca am furat startul verii. In sezon, adica dupa 1 Mai cred ca devine mult mai aglomerat si galagios. Recomandarea mea pentru pedalat este primavara sau toamna, vara fiind foarte cald si nerecomandat.

Concluzie

Am pierdut sirul vizitelor pe insula Thassos, insa cred ca este a 7-a oara cand am fost in 2022 si vom mai reveni. Asa de fain este !

Te asteptam cu noi data viitoare!

Da-ne un semn aici: Giolive

Vezi aici videoclipul oficial din Thassos:

 

Experienta la Rafting pe Cheile Nerei, ai incercat pana acum ?

Rafting pe Cheile Nerei

Articolul de astazi este despre o noua Experienta la Rafting pe Cheile Nerei.

In fiecare an, doar timp de 2 luni incepand din aprilie pana in mai, se deschide sezonul de Rafting pe Cheile Nerei. Gradul de dificultate este 1-2, adica sub medie, deci puteti alege fara frica aceasta experienta.

Distanta pe rau este de 29 km.

Durata de parcurgere in functie de cat de harnic este echipajul, variaza intre 3-5 ore. Astfel rezervati-va toata ziua pentru aceasta activitate.

Imbarcarea se face din Sasca Romana cu unul dintre operatorii de Rafting pe Cheile Nerei. Odata echipati in costume, cu casca si vesta, urmeaza o calatorie de 45 de minute cu buzul pana la locul de pornire de pe rau in aproprierea satului Trifu (Sopotul Nou).

De aici urmeaza o calatorie pe cele mai spectaculoase portiuni din judet : Cheile Nerei unde veti putea admira o multime de peisaje frumoase cu stanci, podete peste rau, cascade cand pe stanga cand pe dreapta si bineinteles va recomandam oprirea la Lacul Dracului un alt simbol turistic al zonei.

Lacul Dracului

Odata ajunsi la finalul calatoriei fara peripetii , recomandam sa serviti masa in apropierea locului la una dintre pensiunile locale:

  • Pensiunea 4 Anotimpuri
  • Pensiunea Cheile Nerei

Mai departe puteti inopta in Sasca Romana urmand ca a 2-a zi sa urmeze o noua zi de aventuri in zona Cheile Nerei.

Aici poti urmari cum a fost ultima noastra iesire la Rafting:

https://www.youtube.com/watch?v=t-d8CdIxzEI

Pentru ziua a 2-a v-am pregatit urmatorul itinerar:

In functie de conditia fizica, puteti face fie o drumetie spre Ochiul Beiului care inseamna aproximativ 20 de km dus pana la Ochiul Bei. Fie puteti parcurge o parte din drum cu masina pana la Podul Bei prin Slatina Nera si apoi satul Potoc. Dupa care urmeaza o drumetie de doar 6 km pana la Ochiul Bei.

Odata ajunsi aici se parcheaza masinile dupa care puteti face o drumetie scurta pana la vestitele tunele de pe Cheile Nerei. (1km)

Drumul spre tunele este imediat inainte de podul Bei la dreapta pe poteca marcata.

Noi am fost cu bicicletele, dar nu va recomand acest lucru deoarece traseul este foarte ingust, iar cei cu rau de inaltime pot avea probleme.

In continuare va puteti intoarce si sa continuati drumetia spre Ochiul Bei.

Se trece podul Bei si se urmeaza drumul la stanga conform indicatoarelor.

Dupa 4 km ajungeti la Pastravarie unde puteti servi o gustare sau o racoritoare, dupa care continuati drumetia pana la Ochiul Bei. Pe acest drum puteti admira si cascada Vaioaga pe partea dreapta a drumului.

Iar la finalul drumului va asteapta recompensa efortului vostru:

Odata ajunsi aici, dupa ce admirati aceste locuri, puteti continua drumul pe langa cascada de langa ochiul Bei, spre Cascada Beusnita – 30 minute ( Merita drumul ! )

Daca ati ajuns pana aici merita sa mai parcurgeti inca jumatate de ora pana la cascada Beusnita care este una dintre cele mai frumoase din tot judetul. 🙂

 

Locul 3 si a 3-a participare la Drumul Regelui.

Drumul Regelui

Credit photo: Velocitas.

De data aceasta am participat la un concurs cu istorie pentru mine si anume Drumul Regelui unde am participat de 3 ori din cele 5 editii, iar una dintre ele am reusit sa o castig la general. Nu am reusit si de data aceasta. Uneori castigi, alteori pierzi, ce ramane la final ? 🙂

In 2018 cred ca a fost o bucurie pentru toti participantii, cand dupa ultimele editii noroioase, in sfarsit se anunta soare in ziua concursului, dar si in ultima perioada premergatoare evenimentului, prin urmare am avut parte de un traseu uscat si ideal pentru pedalat.

Traseul a fost de 42 de km, cu poate prea mult asfalt, insa au fost suficiente portiuni de offroad cu urcari sustinute, chiar pushbike unde concurentii au putut sa isi arate fortele. Pentru mine personal, traseele scurte nu sunt pe gustul meu, iar la acest concurs ideal ar fi fost sa mai facem o tura pe traseu.

Am constatat ca a trecut prea repede concursul. Am parcurs traseul in 1 ora si 51 de minute, pe locul 3 la categorie, destul de aproape de locurile fruntase. Acum, imi aduc aminte de acest citat:

Drumul Regelui

Un lucru pe care nu l-am realizat decat cand am ajuns acasa si care m-a bucurat foarte mult, l-am descoperit in acest video:

https://www.facebook.com/DrumulRegelui/videos/1644283262346397/?q=drumul%20regelui%205%20-%20marea%20unire%20a%20cicli%C8%99tilor

Timp de 2 minute, oamenii au luat startul la Drumul Regelui. Cat de fain e asta ? 🙂

Fiind mereu in fata nu vedem lucrurile acestea, parca suntem intr-o alta lume, cu planurile, strategiile, incalzirea noastra, Garmine, etc si langa noi, sunt o multime de oameni cu aspiratiile lor si care se bucura si ei sa mearga la un concurs de biciclete. Tare mult mi-a placut sa observ acest lucru uitandu-ma la videoclipul de mai sus, mi-ar fi placut sa ii felicit, sa ii imbratisez sau sa pedalez cu fiecare dintre ei. Ma bucur sa cunosc o parte din ei si sa ii revad din cand in cand la concursuri.

Bravo fiecarui participant de la Drumul Regelui si in special celor 2 simpatici cu care am impartit podiumul: Muntean Paul si Silviu Buzan.

Felicitari lui Logigan Lucian, care confirma din nou ca este un Rege adevarat al mountainbikingului in Romania 🙂

Jos palaria pentru echipa Carcover Racing Team care a fost la inaltime si de data aceasta, cu 6 oameni pe podium, si pentru prezenta si sustinerea lui Adrian Bocut si Raul Sinza care au fost alaturi de noi.

Weekendul viitor vine cu o noua etapa din Cupa Nationala de Maraton, sa vedem daca zilele cu soare de la Drumul Regelui, au ajuns si la Faget Marathon.

PS: Pana miercuri poti castiga o inscriere la BT Faget Marathon, vezi aici cum:

Castiga o inscriere la BT Faget Maraton !

Provocarea Giolive

In prima zi din 2018 am lansat provocarea GioLive:

Scrie pe o foaie 10 lucruri pe care vrei sa le faci in 2018, alege 3 dintre ele si posteaza-le public pe facebook in 24 de ore si provoaca 3 prieteni cu tag sa posteze si ei 3 lucruri din 10 pe care isi doresc sa le realizeze in anul 2018.

Lansez aceasta provocare pentru ca este cel mai frumos cadou pe care il pot face unui numar nelimitat de oameni. Ce poate fi mai bun decat sa provoci oamenii sa isi schimbe viata in bine, cu mana lor ?

Personal am 142 de lucruri notate din care aproximativ 50% sunt implinite. Prima oara am aflat de acest “dream chart”, lista cu dorinte sau “bucket list”, de la Pera Novacovici. Era primul articol pe care il citeam de la el. Au trecut 10 ani de atunci si acum vreau sa dau mai departe acest cadou pe care l-am primit si eu.

Ultima data cand am vazut o provocare de genul, mai multi oameni si-au turnat galeti cu apa in cap (Ice Bucket Challenge), altii au donat si s-au strans niste bani, insa TU nu te-ai ales cu nimic.

Provocarea GioLive este cadoul pentru pentru tine la inceput de 2018. Imi doresc ca acest challenge sa fie un punct de pornire pentru o lista intreaga de vise implinite !

Ia acum o foaie si un pix si gandeste-te 10-15 minute la 10 lucruri pe care vrei sa le realizezi in anul 2018, apoi alege 3 dintre ele si posteaza pe facebook: “Am primit provocarea @Giolive sa fac o lista cu 10 lucruri de indeplinit in 2018 si am ales 3 dintre acestea care sunt urmatoarele:

Provoc la randul meu pe:……..”

Cat mai multe vise indepinite iti doresc !

 

S.

provocarea Giolive

7 Pasi Refacere: Cum ma refac dupa un concurs greu ?

Un pas din Ghidul cu 20 de Pasi pentru un biciclist amator, este raspunsul la intrebarea: Cum ma refac dupa un concurs greu ?

Astfel, primul lucru pe care il fac daca am ocazia este sa beau un shake de proteine imediat dupa. Acesta este primul pas pentru o refacere rapida a microfisurilor din muschi.

Al doilea pas, este sa fac un dus cald care are rolul sa favorizeze circulatia sanguina si deci aportul de sange proaspat si oxigenat in diferite parti ale corpului (muschii in special), care contribuie la refacerea tesuturilor. Uneori acest dus poate fi cald-rece-cald-rece, pentru a stimula si mai puternic circulatia. Mai exista si cazul bailor cu gheata, insa nu ma pronunt, nu am incercat. Insa rolul acestora este de a reduce inflamatiile musculare. Pe de alta parte, efectul negativ este ca circulatia nu este stimulata, iar rezidurile din muschi rezultate in urma efortului raman in muschi o perioada mai lunga de timp.

Al treilea pas ar fi despre o masa copioasa cu minim 3 feluri, bogata in proteine, fie ele animale sau vegetale, dar si carbohidrati. Trebuie sa refaci toate resursele consumate inclusiv vitamine, minerale.

Urmatoarea recomandare este purtarea echipamentului de compresie care favorizeaza eliminarea reziduurilor din muschi, a acidului lactic,etc. Nu recomand folosirea acestuia in timpul efortului datorita faptului ca masa musculara variaza si s-ar putea sa ai neplaceri, dar aici este un aspect legat de preferinte.

Pasul 5 pentru o recuperare optima este masajul, fie la un salon specializat, fie de unul singur. Am vazut efecte incredibile datorita masajului. (Claudiu poate spune)

Pasul 6 este antrenamentul bineinteles :)) Ai citit bine, antrenament pentru refacere, vorbim despre un rulaj usor de aproximativ o ora. Rolul este de a pune muschii in miscare odata cu sangele care elimina acidul lactic din muschi.

Iar la Pasul 7, unul din lucrurile pe care le mai fac este sa stau cu picioarele in sus pentru a accelera eliminarea “oboselii” din muschi, in urma antrenamentului.

Refacerea este foarte importanta in antrenamentul nostru, pentru ca fara o refacere completa, nu putem profita la maxim de antrenamentele grele. Practic ne taiem singuri craca de sub picioare, daca nu acordam atentie acestui aspect.

Mai sus ti-am prezentat doar 7 metode de refacere, insa am dedicat un intreg capitol in cartea “De la zero la campion”.

Stay tunned !

 

 

 

Videoclipul cu #200 la care am lucrat un an: 15 reguli ca sa pedalezi cu stil !

15 reguli ca sa pedalezi cu stil

2017 se incheie cu cel mai important videoclip la care am lucrat in tot acest an si se numeste: 15 reguli ca sa pedalezi cu stil !

Sunt super bucuros ca am reusit sa il duc la finalizare asa cum mi-am propus, nu a fost deloc usor si sunt total recunoscator tuturor oamenilor care apar in video, dar si celor care au contribuit in felul lor. Sunteti o multime si va multumesc frumos ! Chiar nu as fi reusit fara voi. Mi se pare si amuzant cand ma gandesc ca pe unii dintre voi nici nu va cunosc.

Nu imi vine sa cred cand ma gandesc ca este videoclipul cu numarul 200 !!! Wow !

Primul dintre ele a fost creat acum 6 ani. Am stiut de atunci, mi-am dat seama imediat ca imi place sa fac videoclipuri. Sunt fascinat de acest lucru.

Mai departe te las sa enjoy the video:

(scrie-mi intr-un comentariu gandurile tale)