Noua disciplina in ciclism care face furori: Ciclocross !

ciclocross

M-am infectat de curand si cu microbul acesta: ciclocross.

Ca orice femeie, m-am trezit ca spun si eu: „Nu ! Nu, nu , nu te opri !”. In sensul ca prima oara cand Radu Buriac mi-a facut o invitatie la ciclocross, imediat creierul meu reptilian a simtit pericolul de a iesi din zona de confort si am aruncat o scuza la care am putut sa ma gandesc in 10 secunde:

Ciclocross-ul nu face parte din planul meu de antrenament !

Am scapat. Insa microbul a fost plantat.

La un moment dat primesc o intrebare de la Kecskes David, daca nu stiu un astfel de bike de vanzare. Ii raspund ca nu, iar peste o luna vad o poza cu el la prima etapa de ciclocross din cupa nationala, deduc ca si-a gasit bicicleta si incet incet se aseaza piesele de puzzle pentru ceea ce avea sa fie prima mea participare la o astfel de competitie.

De aici inainte lucrurile au mers pe fast forward. Am primit bicicleta in dimineata cursei la a 2-a etapa din cupa nationala, odata cu tricoul de la noua echipa din care voi face parte in sezonul 2018.

Cel mai tare m-a motivat gandul ca daca voi participa la ciclocross, sezonul mai continua astfel cu inca 4-5 competitii, deci nu e gata asa cum credeam eu dupa Metal Enduro.

Apoi, ma gadila tare ideea de a practica 6 discipline intr-un sezon ( intr-un articol viitor ).

Si al treilea motiv a fost ca aveam ocazia sa depasesc recordul de 30 de competitii intr-un sezon, din 2014 🙂 La momentul acesta, cand scriu acest articol dupa victoria de acum 2 zile la Duathlon Cornesti, am luat startul la 31 de concursuri in 2017 si am depasit recordul. Mai urmeaza inca 3 competitii !

Pe langa aceste 3 motive, un factor important a fost si ca cei mai buni ciclisti din lume practica acest sport iarna. Anul acesta am aflat ca Tomas Visnovsky (castigatorul Carpathian Epic) practica ciclocross iarna, apoi Mathieu van der Poel de 22 de ani care i-a pus probleme lui Nino Schurter in 2-3 etape de Cupa mondiala de XCO, la fel, este mai intai campion mondial de ciclocross.

Vezi mai jos un video cu el:

Acestea au fost piesele unui puzzle numit ciclocross, pentru mine.

Ca sa vin si cu o impresie despre acest sport: imi place mult ! Este o senzatie diferita sa te dai cu cursiera pe offroad, adica pe ceva mai distractiv decat soseaua monotona. Cu urcari foarte scurte si abrupte, la limita uneori sa te dai jos, cu portiuni de nisip unde abilitatile de tango iti sunt puse la test, pentru cei mai talentati portiuni de bunny-hop peste scanduri de 20-30 cm. Un aspect care mie imi place tare mult, este ca nu iti pica lantul desi bicicleta te scutura uneori destul de bine cand treci peste portiuni scurte de radacini. Iti da senzatia ca poti pedala incontinuu indiferent peste ce treci. Traseele sunt in general destul de line, totusi avem cursiere nu mtb.

ciclocross

In consecinta, iti lansez o invitatie si tie, sa ne vedem sambata la a 3-a etapa din cupa nationala de ciclocross la Timisoara. Daca nu ai o astfel de bicicleta, poti veni si cu MTB pentru ca este o proba speciala dedicata doar MTB-istilor.

Maine, 7 noiembrie, este ultima zi de inscrieri si NU se fac inscrieri la fata locului. Te poti inscrie aici: Inscrieri Lunca Timisului.

Ne vedem sambata !

Pedalează la Baru cu San Montan: MTB şi Duathlon într-o singură zi !

Ieri a fost cea mai grea zi din tot sezonul 2017 pentru mine şi în acelaşi timp una din cele mai frumoase, în cadrul evenimentului „Pedalează la Baru cu San Montan”.

A fost prima dată când am participat la duathlon şi tot o premieră să particip la 2 competiţii în aceeaşi zi. Să vă povestesc cum a decurs totul.

  • Prima probă a fost cea de mtb cu 25 de km şi 1000m diferenţă de nivel.
Pedalează la Baru cu San Montan
Pedalează la Baru cu San Montan

Traseul deşi pare simplu la prima vedere, a fost foarte interesant să îl parcurgem, cu elemente mai multe si mai diverse decat te-ai astepta in 25 de km. Încă de la început m-am distanţat împreună cu Andrei şi apoi am început să povestim noi de full-suspension, de amintiri din alţi ani când pedalam împreună la Petroşani Bike Challenge, iar când am intrat în ceaţă deja ne imaginam la Carpathian Mtb la Baru ! 🙂

Pedalează la Baru cu San Montan
Pedalează la Baru cu San Montan

Aproape de vârf, Andrei a mărit brusc ritmul şi s-a distanţat. A urmat o coborâre de 12 km, pornind din ceaţă pe iarbă umedă, apoi a venit o porţiune mai abruptă de 19%, ceva mai tehnică cu bolovani tăioşi şi uzi, după care intram pe un forestier spre finish. Uitasem să vă spun că încă de la start aveam doar frână pe faţă funcţională. Ştiu, sună a poveşti când le auzi la alţii, dar când le păţeşti în dimineaţa cursei, realizezi că e pe bune şi nu îţi vine să crezi. Dacă la urcare nu a fost mare diferenţă, la vale în schimb acest aspect mi-a conferit câteva grame de adrenalină în plus, în special pe bolovanii umezi şi 19% la vale. Când mi-a spus Andrei că aşa urmează meniul la vale am înghiţit în sec şi m-am descurcat până la urmă, dar nu întrebaţi cum.

Am reuşit să închei primul concurs al zilei pe un bucuros loc 2 la general!

Pedalează la Baru cu San Montan
Pedalează la Baru cu San Montan

3 ore mai târziu, urma să iau startul din nou în proba de duathlon, o premieră pentru mine. Am mai participat la triathlon de vreo 3 ori, la alergat o dată, dar duathlon-ul l-am sărit, şi ce ocazie mai bună decât acum. Am alergat prima oară anul acesta acum 4 zile, eram deci pregătit. 😀

La start au început să îşi facă apariţia şi mai mulţi prieteni decât la bicicletă, usor-usor se contura o atmosferă foarte plăcută, cum se putea altfel alături de aşa oameni.

  • Ora 14:30, aliniat la start pentru duathlon, aveam în fată aşa: 6 km de alergat, urmaţi de 19 de pedalat şi încă 6 de alergat: Go!

Prima tură reuşesc să stau cu fruntaşii, avându-i în câmp vizual pe Tomi Coconea şi pe Iulian Mardan, care au accelerat din prima, ei fiind alergători, erau în elementul lor. Spre finalul turei nu reuşesc să rămân cu Andrei şi prietenul lui, pentru că alergatul mă solicita într-un mod diferit şi nu făceam faţă la ritmul acela. Ei îl prind pe Tomi şi continuă împreună toţi 3. Cei 10 metri dintre noi se fac 100 destul de repede şi închei singur prima tură.

Pedalează la Baru cu San Montan
Pedalează la Baru cu San Montan

Închei prima tură de alergat şi mă urc pe bicicletă, deja mă simţeam ca peştele în apă. Parcă totul de la respiraţie, la muşchi, la „ficaţi”, începeau să se regleze. Mă gândeam că voi recupera faţă de adversari, însă traseul nu mă avantaja mai deloc, fiind 19 km pe plat aproape. În toate cele 3 ture distanţa a rămas aceeaşi faţă de locul 2.

A urmat ultima tură de alergare. Aici a început greul. Ştiţi senzaţia aia când eşti pe o urcare super abruptă cu bicicleta după 3 ore de la start şi te dai jos să faci pushbike şi te apucă crampele? Aici era la fel, aceeaşi senzaţie de durere doar că fără crampe.

Aproape de mijlocul turei, văd că se apropie Tomi din spate. El era la ştafetă iar eu avusesem un avans bunicel faţă de coechipierul său de la bicicletă, Ion Barna. Mă prinde destul de repede, batem palma şi mă bucur să fiu depăşit de omul despre care am citit doar pe internet, pe care l-am urmărit live la X-Alps şi acum aveam ocazia să concurăm împreună. În ultima jumătate de tură, o durere la genunchiul drept devenea tot mai accentuată cu fiecare minut şi simţeam nevoia doar să merg ca să simt 5-10 secunde lipsa acelei dureri. Ştiam că sunt pe locul 3 şi orice era posibil, aşa că mersul nu era o opţiune. După ce ai parcurs 4 ture (1 alergare, 3 bike) pe un traseu, a 5-a tura deja trece un pic mai repede. Reuşesc să ajung în ultimele sute de metri, în spate nu văd pe nimeni şi îmi ofer confortul de a merge spre linia de finish pentru ultimii 20 de metri.

Pedalează la Baru cu San Montan

Închei astfel a 2-a competiţie a zilei, pe locul 3 la general, şi cea mai grea zi din tot sezonul competiţional 2017. A fost prima oară când la final am spus că nu mai pot. „Pedalează la Baru cu San Montan” a fost o provocare adevărată !

Lăsând deoparte efortul competiţional, evenimentul în sine a fost impresionant de bine organizat. Atmosfera, prietenii cu care ne-am revăzut, numeroasele premii şi apoi tombola la care au câştigat aproape toţi oamenii prezenţi, unii chiar de 2 ori. Toate acestea cred că ne-au făcut pe toţi care am fost prezenţi să simţim că luăm parte la un eveniment organizat cu drag şi din suflet.

Prezenţa fotografilor profi pe traseu a fost mai numeroasă ca niciodată şi a 2-a zi fotografiile sunt deja postate şi ne putem uita la ele să vedem cât de bine am zâmbit în ele, cu noroi pe faţă.

Fotografia următoare înseamnă un singur lucru:

2 competiţii + 1 singură zi = 3 medalii !

Ţin să îl felicit pe Mititelu Andrei pentru sezonul de excepţie pe care l-a avut până acum, bineînţeles pentru ziua de ieri care cred că a fost cea mai frumoasă pentru el. Să concurezi la tine acasă, să faci parte din organizare, să te încurajeze familia în vârf şi să fi câştigătorul absolut al zilei la toate probele, cred că e o mare bucurie şi satisfacţie a muncii.

Jos pălăria pentru efortul organizatorilor, care dovedesc că o mână de oameni pot face un eveniment de nota 10 şi cred că au reuşit imposibilul şi anume: să mulţumească pe toată lumea!

Îmi pare rău de acei oameni care au rămas acasă şi pentru care prognoza decide dacă fac ceva sau nu. Deja de prea multe ori s-a adeverit că oamenii fac un eveniment nu vremea. Se anunţa ploaie şi mă aşteptam să plouă, chiar îmi pregătisem o foiţă pentru proba de duathlon, însă am fost întâmpinaţi doar cu soare. Dovadă că evenimentele organizate din inimă, îi plac şi lui Dumnezeu.

Voi reveni cu siguranţă anul viitor şi vă încurajez şi pe voi să treceţi în calendar concursul „Pedalează la Baru cu San Montan”!

Acum să ne punem un pahar de vin, din cele câştigate!

PS: Mulţumesc:

  • Cannondale Romania pentru că mă susţineţi în ceea ce fac !
  • Salomon Romania pentru că alergatul e mai plăcut în pantofii voştri !
  • Isostar Romania pentru jeleurile delicioase cu boost!
  • Garmin pentru că anul ăsta am pedalat aproape 7000 de km cu Garmin 810 !
  • Thule – pentru cel mai bun suport de biciclete, comod, masina ramane curata, consum redus, chin mai putin pentru bratele obosite dupa o competitie grea !
  • Adidas pentru ochelarii cu care fac faţă la umbră, pe ceaţă, la soare, pe bicicletă şi la alergat, mai nou !
  • Compressport pentru că funcţionează, pur şi simplu !
  • Ţie pentru că ai ajuns până aici !
Pedalează la Baru cu San Montan
3 medalii, intr-o zi ! Sa mai punem un pahar,zic !

Medias Bike Maraton, ne surprinde placut !

Weekendul trecut am participat la Medias Bike Marathon si vreau sa spun ca Mediasul ne-a surprins foarte placut, pentru un concurs aflat la prima editie, insa avand oameni cu experienta in spatele cortinei.

In urma cu aproape o luna, am avut placerea sa cunosc cativa oameni din organizare, care au pregatit acest concurs si m-am gandit ca din mana unor oameni deosebiti cu siguranta va iesi un eveniment pe masura. Initial pentru ei m-am gandit sa vin la concurs si spre surprinderea mea a fost o placere sa concurez din nou la Medias, dupa experientele mai „umede” 🙂 care ne amintesc de Medias.

3 trasee la numar : 25 km cu 570m diferenta de nivel, 42 km cu 950m si clasa regina, traseul de 70 de km cu 1800m diferenta de nivel. Astfel, au fost optiuni pentru toti doritorii.

Auzisem inainte de start ca este cel mai bine marcat traseu din tara. Chiar asa a fost cu exceptia a 1-2 puncte unde trebuia sa fii putin mai atent. In rest multi voluntari pe traseu care incurajau toti concurentii si ii avertizau la portiunile mai abrupte.

Medias Bike Maraton, ne surprinde placut !

Traseul lung la care am participat a fost destul de mult un traseu de fuga, pe care l-am parcurs in 3 ore si 13 minute, insa cu urcari sustinute. Unele dintre ele pareau asa abrupte incat nu credeam ca voi urca cu bicicleta.

Mi-au placut toate potecile si toate drumurile care te purtau prin padurile Mediasului. Desi ritmul a fost destul de sustinut, nu am reusit sa ma apropii de cei din fata, care pana la jumatatea cursei erau in campul vizual.

Am mers toata cursa, mai putin ultimii 5 km, impreuna cu Elekes caruia ii port o mare admiratie pentru ca la 50+ ne da teme de casa la multi in privinta performantelor sportive si ma face sa imi fie rusine de nivelul meu, ceea ce poate fi un aspect pozitiv de altfel.

Dupa ce l-am prins pe Rosioru in ultimii 5 km, a urmat una din cele mai frumoase portiuni pe dealurile Mediasului spre finish unde am incheiat competitia pe pozitia 8 la general si 2 la categoria de varsta. Un rezultat de care sunt bucuros, m-am simtit foarte bine si am savurat din plin traseul.

Felicit organizatorii care ne-au dat un motiv serios sa mai revenim in Medias. Ati reusit o treaba excelenta !

Ce mi-a placut la Medias ?

  • oamenii care au pregatit aceasta competitie
  • inca din pachetul de start am primit un tricou de ciclism, nu un tricou de curatat lantul cu el.
  • traseul a fost deosebit, cu totul altceva fata de ce stiam noi despre Medias.
  • bine marcat, cu multi oameni pe traseu, puncte mai mult decat suficiente de alimentare
  • am primit o medalie hand made din lut
  • fara diplome inutile ( consider ca diplomele sunt pentru copii de clasa a 4-a )
  • premii numeroase, la fel si categoriile de varsta

Medias Bike Maraton, ne surprinde placut !

Cu Medias ne vedem la anul, iar noi la urmatoarele competitii !

Partenerii care sunt alaturi de mine:

Cannondale Romania prin http://www.extremeriders.ro/

Adidas-cei mai inteligenti ochelari pe care i-am avut, multumita https://aleo.ro/

Salomon – super pantofi de alergat cu aderenta buna si cand urci pe podium

Garmin – partenerul meu de antrenament.

Thule – pentru cel mai lejer mod de a transporta bicicleta

Isostar – pentru nutritia de care ma bucur de fiecare data cand sunt pe bicicleta.

Sezonul inca nu e gata, urmeaza inca o luna si jumatate aproape de competitii, ultima din calendar este Metal Enduro la Resita, la care pregatim 2 zile de dat la vale pe poteci de ai vrea sa-ti faci selfie dar nu poti. 8 trasee la numar!

In 14 octombrie te asteptam in locul de unde a pornit Enduro in Romania ! 🙂

Vezi detalii aici: http://www.metal-enduro.ro/

Baia Mare & Moneasa: Cea mai grea saptamana de cand pedalez.

Te salut si ma bucur sa ne (re)citim ! 🙂

Au trecut aproape 2 ani de la ultima postare despre un concurs, drept ca nici nu am avut ce povesti despre competitii in afara de rezultate mediocre datorate unei pauze de antrenament.

But I’m back !

Da, de anul acesta am ales sa incep sa ma antrenez din nou. De data asta chiar am pornit „De la zero la…” vedem pana unde ajungem 🙂

Saptamana trecuta a fost cea mai grea saptamana de cand pedalez eu, adica de 9 ani. Dupa 3 zile in Giocamp ( un video exceptional, Marius esti un maestru !!) am plecat direct la Cluj impreuna cu Akos si Feri unde am mai petrecut 4 zile timp suficient sa dau cateva ture pe traseul de XCO de la Napo Cup si sa vad traseul de saptamana viitoare de la Imprezzio Global Maraton care inca este unul in top 5 pentru mine. In aceste zile la Cluj am avut ocazia sa o cunosc si pe Ioana, sa o revad pe Nicoleta, pe Nicusor cu Gabriela si sa ii cunosc pe Liviu si Diana. Am vazut si Samsara indoor, chiar daca a trebuit sa ne multumim doar cu atat :))) (recomand iarna sa mergeti).

Apoi, pe sambata dimineata la o ora suficient de devreme, am pornit cu Nicusor spre Baia Mare ca sa concuram pentru a 4-a oara (eu) si el pentru prima oara la MTB Baia Mare  unde de data asta am tras lozul cu traseul lung ( 75 km cu 2400 m, Muhahaha !! ) M-am gandit ca daca tot strabat tara, macar sa vad cat mai mult din imprejurimile Baii Mari si ma bucur ca am gandit asa, pentru ca am descoperit un traseu deosebit de fain. A fost cu de toate: urcari sustinute, coborari pe intuneric (incepuse putin ploaia, noroc ca s-a oprit repede), urcari pe bolovani umezi, coborari cat cuprinde pe poteci faine de munte, momente de contemplatie in varf de munte cu ceata si oi pe langa tine, coborari suficient de inclinate incat sa … iti dai gramada ( Elisei e de vina, nu incercati sa va tineti de el la vale ca o patiti ! 🙂

Mi-a placut mult traseul, mi-a placut cum m-am simtit, nu mi s-a parut greu nici un moment, de fapt un singur moment : cand coboram la vale pe bolovani si ma dureau degetele de credeam ca nici nu le mai am toate, ma tot uitam sa le numar, 10 sunt ! Aia a fost dureros, dar cum am spus, un traseu cu de toate, asta nu inseamna numai cu chestii faine. Am incheiat 75 de km cu niste poteci super faine prin padure spre Baia Mare, cred ca pe locul 5 la categorie, inca nu stiu, nici nu ma intereseaza.

De aici, cu bunavointa lui Marius Tirle ( Alienbike.ro ) am ajuns la Zalau pentru o noapte cu planuri pentru a lua startul a 2-a zi la Moneasa la traseul lung. V-am avertizat din start ca a fost cea mai grea saptamana, nu am facut niciodata asa ceva.  A nu se incerca acasa !

Dupa o noapte cu 8 tantari in camera, care au avut grija sa nu dorm mai mult de o ora legata, la ora 5 am pornit spre statiunea Moneasa. Noroc cu proteinele de la High5, altfel refacere, Yoc !

Ora 10:00, start Moneasa MTB, pentru 60 de km cu 1800m. Go !

Din primii 10 km, am observat o scadere de vreo 10% de forma, datorata oboselii, dar nu o simteam fizic, nu ma durea nimic, muschii erau super. S-a ocupat Cristi Jidovu sa fiu si incalzit, toti primii 30 de km :)) Ma potrivesc asa bine cu omul asta la ritm, cred ca am putea participa si la Absa ?!

Hai sa te vad: Ce se poate intampla dupa 30 de km la turatie ridicata, cu doar o bucatica de baton muscata pe fuga, la 1:30:00 de la start, deci aproape 3 ore jumate de cand ai mancat ultima oara ?

Ai ghicit, pica pianu’ ! In asa fel incat m-au prins aproape toti pe care ii depasisem in prima tura ( adica vreo 3 oameni la numar ). Deja imi faceam griji, aruncam banane pe gat, batoane, apa, nici aia la MC’ nu mananca cu mancam eu si chiar nu puteam sa ma tin de cei care treceau pe langa mine. Imi venea sa ma si opresc la un moment dat, eram consolat ca asta patesti cand faci 2 concursuri grele unu dupa altul. Cand a trecut al treilea pe langa mine, cumva carbohidratii au inceput sa isi faca efectul, a venit „peretele”, cei care ati participat stiti ce spun, si am inceput sa recuperez, il prind pe al doilea in varf, care cred ca se ruga sau ceva, ca nu prea dadea semne ca ar vrea sa continue. Il cred, era cald, panta mai mare decat putea inregistra Gps-ul, transpiram cum nu am facut-o niciodata, iar de acolo au venit coborarile faine, unde trebuie sa vezi liniile si sa cobori frumos. S-a mai animat putin atmosfera cand am inceput sa ii prind pe cei de la tura scurta si intr-un final, teafar si nevatamat am incheiat cea mai grea saptamana de cand pedalez eu, intr-un mod cum se poate mai bine: pe podium 🙂

Baia Mare & Moneasa: Cea mai grea saptamana de cand pedalez.

Cifrele din GioCoach spun ca am parcurs 227 km cu 6700m

Baia Mare & Moneasa: Cea mai grea saptamana de cand pedalez.

Vreau sa spun Multumesc, pentru ca oamenii urmatori chiar ma ajuta in ceea ce fac.

Cannondale Romania – pentru un echipament de exceptie !

Isostar – pentru o nutritie asa cum trebe la asa efort !

Adidas – pentru ca … o sa vezi in curand de ce!

Thule – pentru cel mai bun suport de biciclete, comod, masina ramane curata, consum redus, chin mai putin pentru bratele obosite dupa o saptamana dinaceasta !

Salomon

Garmin – Pentru ca nu am atatea degete cate are 810-le, sa numar cati km pe orizontala si verticala am facut !

Compressport – Refacerea e mai buna cu Quad-urile voastre !

Tie ! pentru ca esti din nou aici si imi place asta ! 🙂

Multumesc !

Poate ne vedem la Cluj in 9 Iulie, daca ajung.

 

Incepem o noua grupa in programul de antrenament GioCoach !

Momentan inscrierile s-au inchis pana in noiembrie 2018

O veste buna pentru tine daca vrei sa fii mai performant pe bicicleta in sezonul viitor.

Este al 4-lea an in care formez o grupa de oameni alaturi de care ne antrenam impreuna in noul sezon. Motivatia mea sunt rezultatele pe care le vad in fiecare an de la cei care participa in acest program.

Inscrierile sunt deschise de astazi pana in 1 noiembrie, apoi ne apucam de treaba. Te poti inscrie aici:

Înainte să îţi spun în ce constă Giocoach şi cum te va ajuta, vreau să îţi adresez câteva întrebări:

  • Când te-ai antrenat ultima oară după un program? Adică să ai toţi paşii pe hârtie şi să ştii exact ce ai de făcut ca să îţi îndeplineşti obiectivul pe care îl urmăreşti.
  • Ai avut vreodată alături de tine o persoană care a trecut de mai multe ori prin ce treci tu şi a ajuns unde vrei tu să ajungi? O persoană care ştie ceea ce tu nu ştii încă ?
  • Ţi s-a întâmplat vreodată să ai o întrebare sau să ai nevoie de un sfat, o soluţie la o problemă şi să nu ai pe cineva capabil să îţi răspundă în timp real, când ai tu nevoie?
  • Când a fost ultima oară când te-a tras cineva de mânecă pentru că te-ai culcat pe o ureche şi nu te ţii de treabă?

Aici ţin să menţionez că şi eu am fost în situaţia asta şi ştiu cât de bine mi-ar fi prins să fie cineva, însă nu era. De multe ori, pe drumul nostru spre atingerea obiectivelor, pornim cu entuziasm şi continuăm până la un moment dat când devine atât de greu şi suntem lipsiţi de energie, iar entuziasmul a apus demult, motivaţia s-a consumat, poate ne plouă, e frig şi ne întrebăm „ce rost are? Merită?”. Atunci este probabil cel mai important moment, suntem la un pas să cedăm, iar astfel scopul nostru ar rămâne neîndeplinit. În acele momente ai cel mai mult nevoie de cineva, care a trecut prin ce treci tu şi ştie exact ce ai nevoie şi cum să aibă grijă să continui până când e sigur că reuşeşti.

Dacă ai citit până aici, vreau să îţi spun pe scurt 10 lucruri despre ce vei primi în programul Giocoach:

  1. În primul rând, vei avea un om/antrenor/mentor cum vrei să îi spui, care va fi tot timpul cu ochii pe progresul tău, dispus să îţi răspundă la întrebările pe care le ai şi să îţi ofere soluţii la problemele pe care le întâmpini.
  2. Îţi voi face un „diagnostic” în urma căruia vom şti care e nivelul tău, care sunt punctele tale slabe şi cele forte, apoi vom afla unde trebuie să ne concentrăm atenţia pentru a îţi îmbunătăţii nivelul.
  3. Vei primi un plan personalizat de antrenament în funcţie de caracteristicile tale, valabil doar pentru tine.
  4. Vom comunica telefonic frecvent ori de câte ori este nevoie.
  5. Vei avea acces la un grup alături de ceilalţi participanţi în program, unde poţi urmări şi progresele altora, poţi socializa, etc. Anul acesta mi-au spus unii participanti ca numai pentru acel grup merita sa fii in Giocoach.
  6. Pentru că vreau să încurajez acţiunea, cei mai serioşi dintre voi care îşi vor face „temele”, la finalul programului vor fi premiaţi: cel mai harnic, cel mai performant si cel mai activ !
  7. Pentru că vom avea plăcerea să colaborăm, vei fi în contact şi cu multe reduceri la diferite articole de care ai nevoie, fie de la magazinele partenere, fie de la mine personal.
  8. Garanţie 100%.
  9. Primesti articole, materiale, informatii sau videoclipuri, o data la 3 zile, despre toate informatiile pe care consider ca trebuie sa le inveti pe parcursul etapelor prin care trecem.
  10. Primesti tot ceea ce am scris mai sus si experienta mea de 10 ani de cand practic ciclism pentru o suma echivalenta cu pretul unui pranz de 2 persoane, o data pe luna. Eu as plati aceasta suma pentru ca cineva sa ma invete ce lui i-a luat 10 ani. Mi se pare o afacere buna.
  11. Am spus ca iti spun 10 lucruri si uite ca iti ofer 11 🙂 Astfel, prima luna este gratuita ca sa iti faci o impresie ! In Giocoach primesti mai mult decat promit.

Te poti inscrie aici:

Vreau să îţi spun că tot ceea ce vei experimenta în acest program, am testat mai întâi pe mine de mai multe ori la rând până am fost sigur că funcţionează, apoi am testat pe mai mult de 70 de oameni şi am văzut din nou ce rezultate poate aduce acest program.
Iată ce spun cei care au participat pana acum:

Am lansat GioCoach !

Am lansat GioCoach !

 

 

Am lansat GioCoach !

În urma experienţei de lucru cu peste 70 de oameni, am învăţat cum să aplic şi mai bine programul astfel încât tu să profiţi cât mai mult de pe urma lui, Am observat cum reacţionează oamenii şi ce funcţionează pentru ei, am observat ce probleme au şi care sunt soluţiile aplicabile (de ex: lipsa timpului, lipsa motivaţiei, etc).

Daca vrei sa ne antrenam impreuna pentru sezonul viitor, te invit sa te inscrii aici: