Gio Live

A fost weekendu trecut, in 3 iulie, Mtb Marathon Baia Mare.

Multumita unor baieti cumsecade am reusit sa ajung si pe la Baia-Mare anul asta.Initial nu vroiam. Ma gandeam: „Pff, Baia Mare, in capatu’ tarii nu ma duc”. Pana la urma a ajuns sa merite 🙂 Totdeauna merita.Indiferent de rezultat, pentru atmosfera aia , pentru un traseu nou, pt un prieten care te saluta si tu nu-l cunosti si apoi ajungeti sa povestiti, pentru experienta si senzatii noi.

Asadar, dupa o zi in care a plouat aproape tot timpul, si o temperatura de 7 grade. Duminica s-a dat startul la Maratonul Baia-Mare, la ora 10 fix.

M-am postat inca de la inceput in fata. Obiectivul meu stabilit era sa ma tin de Oly.Pe prima portiune eram amandoi in primii 3, dupa care a evadat un tip de la 100 km, apoi Maus a fugit dupa el si incet-incet au mai trecut 3 baieti de la Garage-Racing si inca 2 tipi, iar atunci mi-am dat seama ca trebuie sa schimb obiectivul si am fugit si eu dupa ei.
Ba ii prindeam, ba ma pierdeau. Toata treaba asta se petrecea pe urcare. Cand am ajuns in varf, prin ceata, abea vedeam la 10 metrii in fata.

Apoi pe prima coborare i-am prins pe cei doi tipi, cu unul dintre ei am continuat impreuna pana cand pe o coborare ne-a prins un tip cu un Scott.
Am mers toti 3 pe urcare, iar cand am schimbat trena l-am pierdut pe tipul cu Scott. Am continuat in formatie de 2 pana la trecerea peste un raulet cu bolovani unde celalalt tip s-a impotmolit si a alunecat.
L-am incurajat „Hai, hai sus !” dar s-a produs ruptura si nu m-a mai prins. Urma push-bikeul si de acolo pana la final am facut cursa singur.

Din momentul ala a inceput sa nici nu mai imi placa. Erau coborari pe noroaie alunecoase unde te dadeai jos de pe bicla si alunecai pe langa ea.Mai urcari, mai coborari, mult noroi si tot asa.
Pana am dat in asfalt.Acolo a aparut monotonia. Dai si pedaleaza singur, fa-ti ritm. In fata gol, in spate gol. A urmat urcarea de aprox. 15 km care credeam ca nu se mai termina. Inainte cu o zi, fusesem cu Marius inapoi pe traseu sa vedem ultima portiune, unde erau niste balti. Ei, pe urcarea aia tot visam ca dupa colt o sa apara baltile alea si gata cu chinu. Poate din cauza asta mi s-a parut asa lung, pentru ca ma asteptam sa se termine dupa colt.

A urmat apoi o portiune valurita cu coborari pe pietre unde iar urlam de durere la degete. Dar stiam ca trebe sa se termine odata.Strageam din dinti pe coborare si-mi ziceam „hai ca ma duc tot mai aproape de finish”.

In cele din urma, dupa 54 de km de noroaie, urcari, push-bike, durere, au aparut si baltile la care visam si ii multumeam lui Dumnezeu. In sfarsit eram bucuros. I-am facut cu mana fotografului, am salutat in italiana un grup de suporteri care ma incurajau, si ma indreptam spre finish cu gandul ca am mai castigat o lupta si am facut treaba buna. Am obtinut locul 1 la categoria 14-18 si tot locul 1 dupa ce s-a comasat categoria juniorilor cu seniorii, adica din nou categoria 16-29 si locul 2 la general la 10 minute de primul sosit.

Pot spune ca e cel mai bun rezultat al meu de pana acum intr-un maraton, n-am mai fost niciodata in primii 3 la general. Tin sa mentionez ca la concursul asta nu am folosit niciun fel de gel sau bauturi izotonice. Sa-mi dovedesc ca merge treaba cu apa pura si banane 🙂 In alt loc e secretul, nu in bidon sau in pahar.

(fetitza a facut inca odata o treaba buna, ma refer la Focus 🙂 )

Acum urmeaza o perioada de pauza competitionala pentru ca ma pregatesc pentru nationalele de XCO care vor avea loc anul asta la Paltinis, langa Sibiu, in weekendul 17 iulie. Pacat, deoarece voi rata DHS Corvin ,competitie la care mi-ar fi placut sa particip si pe care vi-o recomand.

A fost un maraton deosebit.Cel mai frumos din anul asta.

Inca odata, tin sa multumesc Maros Sport pentru ca s-a straduit sa-mi puna la dispozitie noua bicicleta, inainte de acest marathon, fara de care nu as fi putut lauda asa mult acest concurs. Mare parte din placerea de ieri a fost datorita functionarii impecabile a bicicletei; care ma inzestra cu noi skill-uri pe coborari si „vînă” pe urcari.

Mi-a placut in mod special acest maraton pentru ca e genul meu. E genul Banat mountain bike marathon, e genul maros marathon. Pe scurt, unde ai peste 1700 diferenta de nivel in 50 de km + coborari deosebite.

La concursul acesta a fost prima oara cand am facut o coborare in spatele seii. Desii eram putin timid, in unele locuri nu aveam de ales, decat „ori trec, ori pic, de oprit nu am cum”. Si nu am cazut. Ma speriam ca vedeam cum crestea numarul sagetilor de pe indicatoare pe a2a coborare si ma opream ca dupaia sa plec pe burta la vale pana imi puneam piciorul inapoi in spd.

Dupa coborarea asta cu peripetii, am ajuns la sosea singur si tot asa am continuat, „focusat” in fata dupa vreun tricou, cu un ochi in spate, si ghici ce ? Gol in ambele parti.
Asa s-a derulat toata urcarea pe sosea, unde am incercat eu sa fortez niste intervale ca la antrenament, dar oboseala se resimtea in picioare. Apoi a urmat coborarea care am facut-o cam la limita. Si, pacat ca la un moment dat, datorita alegerii trasei gresite, am lovit un bolovan de era sa pic, iar apoi sunetul pe care nu si-l doreste niciun ciclist sa-l auda vreodata: „sssssSSSSSSSSssssss”.

Prima pana din viata mea intr-un concurs. Am continuat 40-50 de metrii cu gandul ca merg asa pana la final, dar roata era prea varza: snake bite.M-am pus sa schimb, am inceput sa umflu si ma prind primii concurenti din urma, Cristi Jidovu si Dominte Otniel care se arata dornici sa ma ajute dar ma descurcam cu datul la pompa. Astfel pierd pozitia 4 in clasament la 16-29. Nicio suparare,e 4 nu 3. Am umflat cat am considerat ca e destul cat sa merg pe ea si am continuat sa pedalez in picioare, sa nu las greutatea pe spate. Cu toate astea dupa inca 1-2 km constat ca am spart-o si pe asta, ma dau jos sa dau pompe, la care trece o femeie de la 30 de km probabil si imi zice sa merg pe langa ea pana la finish.

Astfel ma indrept spre finish alergand. Locul 8 la general si 5 la categorie dupa calculele mele, cu un timp de 3 ore si 28 minute. Am pierdut cam 10 minute cu pana, ceea ce ar fi insemnat 6 minute fata de locul 3. M-ai am de mancat.

All in all, mi-a iesit jocul, am facut tot ce mi-am propus, m-am simtit foarte bine, atmosfera faina alaturi de o gasca pe masura.

Am gasit astazi o pagina de facebook,iar ceea ce-am vazut si ce-am citit vreau sa vedeti si voi.

Este vorba de http://www.facebook.com/media/albums/?id=142699105770909#!/media/set/?set=a.142700509104102.19029.142699105770909
unde sunt prezentate aproape 273 de locuri de vizitat in Romania inainte sa pleci sa vizitezi si in afara. Asta pentru a putea spune :”In X tara e mai frumos decat la noi in romanica”.Mai intai trebuie sa descoperi Romania.

Am gasit apoi siteul unui tip care intentiona sa faca turul Romaniei pe motocicleta si sa vada mare parte din aceste 273 de locuri, printre care si locuri „secrete” stiute numai de el.

In timp ce ma uitam la poze, ma gandeam, oare cum ar fi sa faci asta toata viata ? sau cel putin atat cat iti doresti. Sa nu mai stai cu grija lipsei locului de munca,cu gandul ca n-o sa ai o pensie buna, cu gandul la cheltuieli si toate grijile, voi stiti mai bine. Eu nu le-am experimentat inca.

Imaginile acestea au trezit si mai mult dorinta de a ma apuca de cicloturism. Am mai citit povesti despre oameni care au plecat in jurul lumii pe bicicleta, cum ar fi:
-despre Bacauanul care a facut turul lumii la 40 de ani-http://www.inainte.eu/2009/11/un-bacauan-a-facut-turul-lumii-pe-bicicleta-la-40-de-ani/
sau

-despre japonezul care a facut inconjurul lumii in 11 ani – http://www.libertatea.ro/detalii/articol/un-japonez-a-facut-inconjurul-lumii-pe-bicicleta-264113.html

Asta e un vis,sa calatoresc in jurul Pamantului pe 2 roti, pe care sper sa-l indeplinesc vreodata. E frumos sa vizezi, sa calatoresti, sa vezi locuri frumoase, sa faci poze, sa cunosti oameni noi, locuri nemaipomenite,sa te bucuri din plin de viata asta, dar eu ma tot intreb: unde dau la facultate peste un an ?

Am citit la un moment dat intr-unul dintre articole, ca un tip s-a gandit ca ar vrea ori sa stea 10 ani sa invete sa faca bani sa ajunga milionar ori sa calatoreasca peste tot in lume sa traiasca aventura vietii si sa umple serile la bar cu povestile lui, si a ales a 2-a varianta. La urma urmei, citez „Cred ca la sfarsitul vietii, inainte sa disparem din aceasta lume, suntem doar noi,singuri, cu amintirile care ne-au dat inseamnatate si care ne-au format in ceea ce suntem.”

Incepem ?

Dupa cum, stie toata tara, sambata trecuta a avut loc unul dintre cele mai vestite maratoane din tara, Maratonul Medieval Medias (MMM).

Am fost acolo impreuna cu cei de la Tibiscus care au binevoit sa ma primeasca in masina lor, iar apoi m-au predat fara nicio zgarietura celor din echipa teammaros.sport impreuna cu care am innoptat intr-o sala de karate. Apropo stiati ca se poate taia un om pe verticala cu o sabie de 40-50.000 euro ?
Nici eu.

Dimineata am pregatit bicicletele si am pornit la start. Startul a fost intre 10:30 si 11:30 nu stiu exact cat, nici nu a contat.

Stiam de anul trecut ce urmeaza sa ma astepte asa ca psihic eram pregatit. Inca de pe primele dealuri, dupa doua „cuiburi” ( coborare si imediat urcare), am facut cunostinta cu noroiul si distractia a inceput. Ii vedeam in fata pe Catalin de la Tibiscus cu care am fost in masina,iar pe Nicu si Zoly din echipa, un pic mai in fata. Pana la urma l-am ajuns pe Nicu si am mers impreuna pana s-au despartit traseele dupa care am constatat ca am ramas singur cu Catalin, restul s-au evaporat. Dupa ce am luat-o putin prin boscheti la indicatile albitrului am continuat drumul spre „nisipurile de aur”. Cum am ajuns la „nisipuri” Catalin a ramas in urma iar eu am continuat in urma lui Andrei de la Geiger.

De aici mai departe cursa a devenit „tango in noroi”.Am ajuns sa-mi doresc sa vad o balta sa trec direct prin ea.

Am mers mult pe langa, s-au incarcat cauciucurile de 1.9 incat nu se mai invarteau si imi era greu sa ridic macar ghidonul. A fost distractie pentru mine, asa am abordat concursul pentru ca noroiul nu e pentru mine, nu am prea multe avantaje in fata celorlalti in aceste conditii. Totusi imi placea sa vad contrastul dintre cauciucul de 1.9 si cum arata incarcat, sa zic de 2.9 :))).

Dupa ce s-a terminat cu noroiul am avut o doza de noroc, pentru ca in satul acela am gasit pe un domn, care, pe mine cred ca ma astepta cu un furtun cu apa. Astfel am curatat schimbatoarele, am uns lantul si altcumva mergea treaba.

Am ajuns la biserica cu Andrei, iar de aici am plecat singur in urmarirea tricoului rosu cu albastru. Pe ultima urcare am ramas fara placa mica,pentru ca pica lantu de pe ea. Asa ca, mai push-bike, mai pe placa mijlocie, pe finalul urcarii vad sus un biciclist dar nu-mi dau seama cine e. A urmat o coborare si pe celelalte urcari imi dau seama ca biciclistul era imbracat in rosu si albastru. Doar unul putea sa fie, Attila, „the hun”. Il urmaresc, il prind, si-l las putin in urma pe coborare. Intr-o curba a si picat, si-mi zic in gand „lasa ba, ca nu-i bine sa te bucuri de necazul altuia”.
Continui si cand ajung pe dig ma trezesc cu el in spate. Incerc un sprint si vad ca nu se desprinde.Merg incet, tot in spate sta. Mergem impreuna pe dig la efort mediu,iar spre final i-am spus sa treaca in fata.Dupa ce urcam pe pod, constat ca iarasi am ajuns in fata si raman acolo.Trecem pe sub monument si zic „daca tot sunt in fata, acum ori niciodata” si imi incerc norocul la un sprint.

Cand ma apropiam de linie il vad in stanga mea, strang din dinti si tot degeaba, e mai puternic.

Sunt multumit de mine iar cei mai buni sa castige !

Am terminat pe locul 2 la juniori, la 1 secunda de Attila, si 37 minute de primul sosit la 50 km.
Locul 19 la general din 170 de barbati. Totul in „numai” 3 ore si 16 minute.

Una peste alta, a fost un weekend frumos in care m-am simtit foarte bine alaturi de oameni deosebiti.

Urmeaza „etapa de noapte” a seriei Clujul pedaleaza, iar peste 2 saptamani sper sa ne vedem in „Tara Gugulanilor”, luati-va pasapoartele, si pana atunci…

Rupeti lanturile !

Weekendul trecut a fost si editia a XV-a la Cupa Concordia.

Am plecat sambata dimineata din Resita cu George si domnul Sorin, plini de entuziasm si pofta de vreme buna de pedalat. Si am avut parte din plin de vreme cu soare, pentru unii a fost chiar prea mult.

Startul a fost in plina amiaza la ora 12, favorabil pentru mine.A fost un start in urcare pe pietris ceea ce nu mi-a placut foarte mult, pentru ca toata bicicleta dansa pe pietre.

(apropo 7 august BMM-sa fiti acolo! :D)

Am pierdut iarasi elitele destul de repede, dar am ramas cu George aproape 3 sfert din primul tur, dupa care a inceput sa creasca distanta intre noi, nu trebuia „sa-l iert”, ci sa trag sa raman acolo.

Cu toate ca echipamentul face o treaba excelenta in mentinerea temperaturii, in al doilea tur simteam ca pedalez in cuptor. La un moment dat ma gandeam iarasi : ” Cum ar fi sa ma opresc si gata,de ce atata suferinta”. Pielea simteam ca ma ardea, mai ales pe urcarile pe iarba.

Am ramas totusi „focusat”, si am ajuns din nou cu vechiul tovaras de la Jiu, Catalin, cu care am mers pana in turul 3, cand a prezentat ceva dureri la spate si am pierdut contactul.
Deja ma incalzisem si cred ca in ultimul tur am scos cel mai bun timp.

Traseul a fost interesant,dar nu mi-a placut foarte mult. Singura chestie care m-a surprins in mod placut a fost a-2-a coborare,cea abrupta.
In rest, a fost marcat bine, puncte de alimentare suficiente. Mi-a placut ca au fost multi fotografi. Cred ca toti vrem sa ne vedem in momentele „magice” de pe traseu. Ei bine, acesti oameni s-au ocupat de asta,iar pentru asta „jos palaria !” pentru acest concurs.

Am incheiat asadar cursa, dupa 4 ture a cate 7 km, cu timpul de 2 :15 la 13 minute de primul loc.

Weekendul viitor cred ca ne vedem la Maraton Medieval Medias.

Frumos a fost !

Rezultatul dupa 5 saptamani de antrenament continuu cu 3 concursuri si insuficienta pauza, este supraantrenamentul. Tin minte ca anul trecut vorbeam cu George si ii spuneam ca vreau sa vad si eu cum e sa fii supraantrenat. Ei bine, in dimineata asta am aflat. M-am trezit destul de greu cu o stare de somnolenta si 37 temp. Am ajuns intr-un final pe la si jumate, la prima ora, iar azi cica aveam meci de fotbal la scoala.Eu abea coboram scarile si ei vroiau sa joc. Pana la urma am renuntat, am venit acasa si am dormit 4-5 ore.La un moment dat aveam febra 39 dar am rezolvat cu un algocalmin. Maine sper sa ma simt mai bine.

Pentru cei care nu stiu, supraantrenamentul sa manifesta prin febra musculara,temperatura, stare de ameteala, greata si in unele cazuri diaree.

Cum puteti preveni supraantrenamentul?

Recuperarea

Zilele de pauza intre antrenamente si somnul. Prea putine zile de pauza duc la supraantrenament, nu trebuie sa te antrenezi mai mult de 2-3 zile la rand fara pauza, daca esti natural. De aemenea, reducerea orelor de somn are aceleasi efecte; 8 ore ar trebui sa fie numarul minim de ore de somn pe noapte. Daca ai timp, cate o ora dupa antrenament sau inainte ar fi foarte bine.

Alimentatia

Pentru a te recupera si creste ai nevoie de nutrienti de calitate si in cantitati suficiente. Degeaba te antrenezi corect si faci pauze destul de mari, daca nu mananci suficient.

Solutii de tratare si prevenire

Prima si cea mai importanta masura in caz ca esti supraantrenat este pauza. Pur si simplu nu mai faci antrenamente,cateva zile, timp in care dormi suficient si mananci corect. Dovada ca erai supraantrenant va fi progresul pe care vei vedea ca l-ai facut chiar stand degeaba. La primul antrenament vei constata o crestere in forta la care nu te asteptai.
Alcatuirea unui program de antrenament si nutritie imbunatatit, cu intensitate, volum si frecventa suficiente dar nu prea mari si cu perioade de odihna si somn marite. Un jurnal de antrenament te poate ajuta mult sa vezi unde ai gresit.
Sa nu uitam totusi importanta diferentelor individuale. Un program care pe un individ il face sa progreseze rapid, poate sa il supraantreneze pe altul. Deci doar prin incercari si experimentari personale ne putem stabili cat mai exact nivelul de toleranta la exercitii, nevoia de odihna si de alimente. Concluzia este ca mai bine sa fim subantrenati decat supraantrenati.

o zi odihnitoare !

Ieri seara am iesit in targul jiu sa vedem frumoasele opere ale lui Brancusi, de asemenea frumoasele Targ-jience , am ratat 2 fetite care ne-au sugerat un local foarte bun, ele vroiau sa vina cu noi dar io nu mi-am dat seama, si nu le-am chemat. Am mancat o mancare foarte buna la localul Anna ca sa fim pregatiti pentru ziua de azi. In aceasta echipa am fost cu Gil din Timisoara impreuna cu fratele sau si prietena, si Ramona din Arad.

Azidimineata la 10 s-a dat startul, un start fals pe 8 km, apoi iar stop si startul adevarat. De data aceasta nu a mai fost un start „pe-o roata” ca la Prima Evadare, a fost destul de lejer, cu toate astea nu am putut sa ma tin de plutonul fruntas unde erau elitele evadate. Cea mai mare parte din traseu am facut-o cu Catalin si la inceput cu un tip de la Merida care se agita rau de tot si stiam ca n-o sa mai reziste. Apoi am ramas putin singur, Catalin se distantase si pe coborare m-a lasat in urma , dar stiam ca-l prind la urcare si nu a durat mult. Cu el m-am duelat azi. Pe a2a urcare trageam amandoi cot la cot, cand roata mea in fata, cand sprintul lui. Cand a inceput ultima coborare am vazut ca nu-i prea stabil , asa cum ma asteptam, drept urmare am mai atacat odata. Era sa fac un flick, dar am reusit sa redresez si sa ma distantez de el. In fata urma coborarea de la final care nu era chiar usoara.

Am terminat pe locul 5 la general cu un timp de 1:44 si locul 1 la categorie , cu ocazia asta mi-am luat si revansa fata de castigatorii de la Liman si Prima evadare.

Parerea mea despre concurs este foarte buna. Pentru prima editie s-au descurcat foarte bine, s-au si straduit sa le iasa.Organizatorii au fost foarte caldurosi. A fost un traseu de nota 9.5. Iar organizarea a fost pe masura. Nu au fost probleme cu marcajul, desi pe unele coborari ma intrebam daca merg bine , iar cand vedeam punctul rosu ma linisteam, apoi treceam iar in viteza prin niste intersectii si aceeasi teama care trecea apoi „sub punctul rosu” pe care-l zaream pe un copac. Putin dezamagit de premii , bine nu asta e castigul meu si nici scopul pentru care am fost acolo, dar daca tot castigi locul 1 cred ca meriti mai mult de o cutie de 4 energizante si un baton nu ? Toate locurile 1 de la 30 au primit cam aceeasi chestie si ne-am gandit ca la cei de pe podium ar fi potrivit ca macar banii de inscriere sa fie restituiti.Nu-i problema, ii iertam sunt la inceput.

Una peste alta, excursia a fost foarte placuta, la concurs m-am simtit foarte bine si e probabil sa revin si la anul , iar weekendul viitor cred ca ma gasiti pe la Bekescsaba la putin rulaj.

„rupeti lanturile !”

Abea azi am ajuns acasa, am fost am participat, am incercat terapia cu noroi ca auzisem ca face minuni, am facut si putin balet, am ajuns pe podium si a facut numancia egal :D.Asta e reteta unui weekend cu succes.

Am ajuns sambata dupamasa, si dupa o plimbare prin complexul baneasa, am pregatit bicicletele, adica schimbat cauciucuri cu cele de noroi.

Apoi am luat cina care a fost o salata foarte buna , preparata de bucatarul echipei Dan Boldi, vorba lui ” astia de la maros stiu sa si gateasca”. Pentru o salata plina de carbohidrati si vitamine, multumim Boldi, multumim Maros, si nu in ultimul rand multumim oamenilor de la Carefour, toti au contribuit la ea.

Cat despre concurs, prima evadare, unde „oficial” s-a deschis sezonul, am auzit ca se mai deschide oficial sezonu’ inca o data , prin august 🙂
A fost cel mai urat, scurt. Cel mai urat concurs din viata mea, unde am pedalat cel mai prost, am iesit pe 3 la juniori pentru ca am mers mai putin prost decat cel de pe locul 4, dar nu cred ca e cineva care sa zica ca a mers bine.

Pe de alta parte, a fost o lupta, un concurs psihologic. Adevaratul succes era sa-l termini, nu sa iesi pe podium. Acum cand ma gandesc , l-as mai face odata, dar in timpul concursului ziceam ca n-o sa mai vin in viata mea la prima evadare.

Alte chestii care mi-au mai trecut prin capsor’ in timp ce pedalam :

„Mi-o trebuit mie prima evadare,na,nu puteam sa merg frumos la majorat la bibi, sa invat, sa merg luni la teza la mate frumos, nuu, mie imi trebe noroi, da hai ma ca-l termin”

(in poza asta fac reclama si la proteine)

sau

„Baaa, ce ciclism ba tati, io tre’ sa ma pun pe invatat, nu fac io nimic cu sportu asta, nu vezi ca nu ma tin nici de fete, is praf, nu era ceea ce visam”
sau

„Daca asta inseamna Mountainbike, io ma las de sportu asta”

Pe langa toate astea, ma gandeam ca trebuie sa-l termin, nu renunt eu niciodata, in 7,in 10 ore tot il termin, chiar daca mergeam cu 5/h pe plat. Am continuat sa „dansez” iar dupa ultimii 5 km care pareau ca nu se mai termina, am patit asta…

A fost o premiera, nu am mai fost niciodata asa murdar, nici atata noroi intr-o cursa nu am mai vazut.Dar una peste alta, cum spunea eli, experienta vine facand cat mai multe.

Cam atat, pentru mine urmeaza …