Duminica trecuta, plin de entuziasm pentru prima mea cursa de mtb din anul acesta,am luat startul la Liman bike race. Am fost foarte bucuros sa simt din nou atmosfera de concurs, cu fete cunoscute si dragi, biciclete peste tot si mult verde. Frumos.
Dupa 20 de minute de incalzire, la ora 11, a inceput numaratoarea: 3,2,1 Start ! , si eram din nou in concurs 😀 a fost un start lejer, plecare pe un fals plat de sosea. Dupa cativa metri ajunsesem langa Juganaru, stiam ca nu voi sta mult acolo asa ca i-am urat succes si m-am mai tinut cateva minute in spatele lui dupa care am inceput sa pierd cateva locuri , dar am ramas in plutonul fruntas. M-a prins si George si mi-a zis : „ba nu-i bine sa-i pierzi pe astia” :)) m-am tinut si de el putin, si dupa prima urcare l-am pierdut.De aici in colo a inceput cursa , ma miscam bine, ma incalzisem, urcari frumoase , oameni unu dupa altu depasiti. Stiam ca vor fi niste coborari adevarate care imi placeau, cand iarba uda si derapaje controlate (cat de cat) cand frunze uscate apoi ude.Pe coborarea prin albia de rau tot vedeam in fata un tricou alb cu verde, am tras tare si pana la urma, la finalul coborarii am descoperit ca era Costel de la geiger. Am continuat sa merg cu el restul traseului pana cand ma intreaba:” ma noi mergem bine ?” Ne uitam dupa urme pe jos, marcaje nimic si decidem sa ne intoarcem putin, el vazuse un drum lateral. Ma duc singur si pe ala si dau de maracini ma intorc ei deja plecasera in jos si ii prind la locul cu pricina unde trebuia sa tai drumul si sa o iei in stanga prin ceva frunze.De aici in colo am tras de mine sa recuperez timpul pierdut, intr-un final ajung la sosea si incep urmarirea. Il prind imediat pe Costel si mai vad un tip in fata.Imi zic „daca imi mentin ritmu il prind si pe el” il vad ca se tot uita in spate, mai fortez niste sprinturi aproape sa-l prind, mai trecem repede pe langa 2 baieti si distanta dintre noi tot vreo 20 m ramane, si cand vad linia de finish imi dau seama ca nu mai pot sa fac nimic.
Dupa calculele mele credeam ca sunt pe podium,dar am fost socat cand am auzit de la un domn din staff ca de fapt sunt pe 6 nu pe 2.Si am constatat ca de fapt ratacirea aia de 3-4 minute m-a costat 4 pozitii. Dupa, cand am vazut timpii diferenta dintre locul 1 si mine a fost de 5 minute. Asta e, zambim si ne mai antrenam.
Insuccesul asta ma motiveaza si mai mult sa recuperez antrenamentul si sa dau mai mult, plus ca victoria asta ii incurajeaza pe cei de pe podium.
In concluzie a fost frumos si m-am simtit super bine.
Duminica viitoare sper sa ne vedem la Prima evadare, pana atunci Spor !
