Gio Live

Ingrediente:2 concursuri,2 podiumuri,o baie in lacul Vidraru, tiroliana, oameni pe care ma bucur ca i-am cunoscut si alte mici picanterii.

Sa povestim. Am plecat de vineri dimineata spre Dracula Bike Fest. 7 ore pe drum, din care 4 in IC, ador sa calatoresc cu asa trenuri. Am ajuns pe la 4 in Arges unde am mancat si am luat-o la pedala spre Capataneni  ultimul sat pana la Barajul Vidraru unde am gasit cazare la pret foarte bun si am ramas peste noapte. A 2-a zi m-am intalnit cu Vanesa care a fost draguta si m-a luat cu ea spre locul unde urma sa se desfasoare Dracula Bike Fest de care am auzit tot de la ea. Iti multumesc !

Concursul a inceput la ora 12 si consta in 18 km pe drum forestier, asa cum ne place. 9 km dus si 9 inapoi pe acelasi drum. Trebuia sa ai grija la intoarcere sa nu te ciocnesti cu ceilalti, dar era avantaj ca stiai cam unde se afla rivalii. Am ajuns dupa 9 km al doilea, dupa Basso, iar la final am terminat pe locul 3 fiind devansat de Andrei de la Sponser, dar terminand pe locul 1 la 16-25 in 45 de minute.

Dupa concurs, nu puteam sa plec fara sa fac baie in Vidraru, daca tot am batut atata drum. Nu ? Apa a fost perfecta. A urmat premierea si o mamaliguta foarte buna.

Ne-am luat talpasita si am fugit spre Sibiu pe Trans. Aici privelistea a fost…., nu va mai zic ca stiti. Ne-am oprit in varf putin timp, suficient cat sa ma dau si cu tiroliana pe anul asta. Sincer nu-i cine stie ce, cum ziceam, mai tare e senzatia cand sari de la 3-4 m in apa.

Spre seara, m-am intalnit cu colegii din echipa, la start si am inoptat impreuna in Rasinari.

Duminica dimineata impreuna ne-am asezat la start, colegii mei Elisei, Tudor, Nicu si Zaco la cel mai dur traseu de maraton din tara, iar eu alaturi de tovarasii mei de la nationale, peste 7 la numar mai exact 31 de juniori am luat startul la semimaratonul Geiger Mtb Challenge.

Mi-am facut bine temele, si cu toate ca in urma cu o zi participasem la un concurs, ce-i drept mic, dar deloc usor, la Geiger m-am simtit foarte bine. Dupa incalzirea de 5 km si startul real, am reusit sa ma tin de pluton pana la intrarea pe offroad, de unde am continuat impreuna cu Maus pana pe prima urcare cand ne-a prins din spate Ciocan si Pantani.

Am ramas putin in urma, l-am incurcat putin pe Pantanii pe unele „gaturi” din acelea abrupte. M-o fi injurat putin 🙂 Apoi m-am incalzit bine, si mi-am amintit de simpatia mea pentru urcari si ca in 2009 tot pe urcarea aia am depasit peste 20 de oameni. Astfel mi-am impus un ritm bun, si am inceput sa recuperez. Nu am ajuns la 20 iarasi, dar 4-5 au fost destui. L-am prins pe Maus, pe Alex si pe Vlad si apoi mi-am facut de cap pe o urcare superba intr-o padure de conifere, in unele locuri curata ca lacrima, in altele tehnica cu bolovani ascutiti. Spre finalul urcarii speram sa mai prind pe cineva, in spate nu mai era nimeni. Dupa cateva minute, ma aflam langa un grup de 4 oameni printre care 2 tipi care nu ii cunoasteam, impreuna cu Vlad Dinu si Ionut. Am ajuns toti la zona de push-bike iar acolo primii 2 s-au distantat putin, eu avand probleme cu poteca foarte ingusta. Apoi cand ne-am pus iarasi pe bicla, am vazut ca in fata noastra se afla si Vlad Bogdan care venea dupa o saptamana de velodrom si 2 medalii de aur. Bravo !

Cand a inceput coborarea deja se distantasera. In fata noastra era o coborare care a cuprins tot ce se putea: viteza, coborare prin padure, coborare pe pietris, pe bolovani, abrupta, tehnica. Tot ce vrei. Dupa coborare, unde m-am dat jos de vreo 3 ori au mai urmat portiuni valurite. Pe final m-a prins si Robi care am vazut ca pana la final a mai recuperat vreo 2 pozitii. A fost si ziua lui, La multi ani „Robike” !. Ultimii 5 km au fost iarasi interesanti, dar stiam ca ultimii 5 sunt cei mai grei, iar cand am intors capul in spate, am aflat si de ce.

In urmarirea mea se afla Pantani, „rivalul” meu si totodata un prieten deosebit, care anul trecut la fiecare cursa la care mergeam o bucata impreuna, pe ultimii 2-3 km din cursa ma lasa in urma. Asa ca, aveam o datorie de platit. M-am furisat prin padurea de „submarin” (sub arini), peste cioturi, prin noroaie si poteci netede, pe sub poduri si am terminat la 10 secunde in fata lui dupa 50 de km, in 2 ore 52 la 9 minute de Cristi si 13 de Edi pe pozitia 3 dupa Ionut si Cristi care a facut o cursa excelenta.(medie  19,3 ??).

Sunt bucuros, si pot spune despre acest concurs, la care nu am mai fost de 2 ani atunci cand am participat pentru prima oara, ca este cel mai frumos concurs la care am participat anul asta, fara dar si poate, m-a impresionat placut.

        
           Cand faci ceva pentru prima oara, il faci sub orice critica.
            A doua oara, il faci cel putin la fel de prost. Daca te multumesti cu atat ai mari probleme de perceptie.

            A zece-a oara daca il faci, abia atunci iti dai seama ca exista oameni care chiar se pricep sa faca ce faci tu…si ti se face rusine.

            La a 100-a incercare parca prinzi gustul dar creste nemultumirea.

            Cand ajungi la cifra 1000 incepi sa respiri. Creatia ta arata bine dar nu de ajuns. Acum vezi cu alti ochi concurenta.

            La 10.000 se misca bine. Ai intrat in sistem. Esti bun !

            La 100.000 capeti deja aroganta. Sunt putini ca tine, dar vrei mai mult !
Vrei sa fii cel mai bun. 

            Iar la 1.000.000 cauti in zadar concurenta !

Iar pe 2. I-am furat locul lui George. „Mereu pe locul 2”.Interesant faptul ca la fiecare concurs de anul asta la care am iesit pe pozitia secunda, pe locul 1 a fost mereu alta persoana. Ma intreb, daca ne vom intalni toti ce va iesi ? Vedem we viitor la Geiger.

Asadar, ieri participam la TransAlpin Maraton, aflat la prima editie.Am mers o gasca formata din 3 oameni: Marius Ianu, Dan Lupsa si eu. Nu am avut mari asteptari fiind organizat pentru prima oara. Dan, inca cu o seara inainte ne avertiza: „sa va pregatiti de discovery aici”, cand am vazut cu totii cum e marcat. Spray pe pietre si copaci asa se prezenta marcajul.
Sambata ne-am plimbat prin statiune, am mers putin pe traseu. Dan a urcat pana sus in pas unde l-a prins si ploaia, iar eu cu Marius am stat mai mult pe la inscrieri.

La concursul acesta am venit mai mult pentru zona, odata cu concursul am aflat si eu ce inseamna Transalpina, asta dupa ce fratele meu fusese cu 2 saptamani inainte, cand eu am refuzat in favoarea pregatirilor pentru BMM.

Intradevar, zona este superba. Pe mine personal nu ma atrag asa mult peisajele, dar la Ranca chiar am ramas impresionat de imprejurimi. Mi-am promis ca voi mai reveni. Anul asta nu am reusit sa-mi implinesc un mic vis, acela de a traversa o parte din Transalpina pe bike.

Cat despre concurs, a fost anuntat startul la ora 11, care vroia sa fie un start fals, dar cum am ajuns la sosea s-a plecat ca din pusca. A fost o cursa interesanta si deosebita. Pe prima parte am mers bine. Am fost placut surprins sa vad ca ma descurc atat de bine incat sa merg alaturi de unii rideri pe care alteori ii vedeam doar la start si la finish. Mi se pare incredibil cum unii baieti au plecat de langa mine spre victoria traseului lung, cum ar fi : Marian, Pantani, Feri si parca l-am vazut si pe Andrei de la Geiger.

Mi-au placut mult coborarile in spatele seii, cu toate ca in unele portiuni m-am dat jos. Totul a mers bine, pana cand ne-am ratacit cu totii. Ne-am intors inapoi la deal, ne-au prins multi din spate, apoi iarasi coborari faine, iar o mica ratacire si iar coborari in spatele seii unde ma rugam sa fie un fotograf sa am si eu o fotografie demna de poster, dar nu au fost. Am mers impreuna cu maestru George care imi dadea lectii la tupeu si curaj pe coborari. Strigau unii :” usooooorr !!” George nu-i baga in seama si urla de fericire :).

Apoi pe portiunea de plat m-am distantat de el, el fiind la tura lunga avea alt obiectiv, iar eu trebuia sa prind doi evadati dintre care unul era pe locul 2. I-am prins si dupa punctul de alimentare am continuat toti 3 impreuna, apoi pe urcari m-am distantat de adversar. Imi era frica sa nu patesc iarasi ca la BMM.

Am mers binisor pe urcare, apoi a venit pushbike-ul de 2-3 km unde am mai recuperat 2 pozitii, devansandu-i pe baietii de la Conpet. Urcarea si pushbike-ul mi-au cam rupt spatele si gambele, dar a fost ok. Am fost bucuros cand am ajuns la finish. Am obtinut locul 4 la general si 2 la categorie.

Sa ne vedem cu bine duminica la unul dintre „uriasi” si anume Geiger Mountainbike Challenge.

Putin nostalgic,va spun ca duminica trecuta am participat pentru a 4-a oara la un maraton dintr-un sir de 7 editii. Una dintre ele am ratat-o pentru ca mi-au furat bicicleta :)) E vorba de Banat mountainbike maraton, unde am participat neoficial prima oara in anul 2008 fara casca, fara apa, fara manusi,fara numar si am parcurs doar jumate din traseul de 30 km.

Probabil stiti povestea. Am revenit anul urmator un pic mai bine pregatit, cu aceeasi bicicleta atat de uzata incat nu ma puteam ridica din sa ca sarea lantul. Terminasem totusi pe locul 3 la general 30 km si 1 la categorie.
Apoi a urmat 2010 cand am participat sub tricoul  Maros sport, care este sponsorul meu incepand de anul trecut pana in prezent. Multumesc !
In 2010 am trecut la treapta superioara si anume 50 km care au fost 60 de fapt, unde dupa o cursa excelenta, mi-am indeplinit o mica dorinta, care a luat nastere la antrenamente.

                                    pentru asta, multumesc Georgianu’ !

Si iata-ne in 2011 din nou alaturi de Echipa Bike Attack la maratonul organizat 100% din pasiune pentru  LIBERTATE, NATURA, PRIETENIE si AVENTURA.
Regret ca am uitat sa iau camera de la Catalin, ar fi fost interesant filmul, dar sa va povestesc cum a fost.

Asadar, dupa o noapte cu un ochi inchis, unu deschis, dimineata am mancat bine si ne-am incalzit pana la start. Aici la un moment dat m-am intalnit cu Dan si Oli care ziceau ca merg pe prima urcare sa-i vada pe cei de la 80, si ca ar fi interesant. (ceasul era 10:05) Merg si eu cu ei, si astept sa ii vedem pe meseriasi. Se face 10:10 si ma gandesc, ca locul meu nu e acolo ci cu echipa si ma indrept spre start, unde il vad pe Cristi in prima linie, si toate numerele rosii. wtf ? (all day,all night :))) M-am grabit repede, si am reusit sa ma furisez prin spate pana langa Tudor, nu era chiar ceea ce vroiam eu pentru startul asta, dar ne descurcam si asa :D.

Imediat dupa start, cand iesim de pe asfalt, pe prima urcare incep sa-mi fac loc, cand deodata vine unu din spate si ma arunca direct in movila de pamant de pe lateral, parca a fost asa, cu ciuda :)). Il intreb care-i treaba, si zice baiatu ca se grabea, ce sa-i faci ? Altu bun care a plecat din spate. Ma ridic si incep sa alerg, si il las in frustarile lui. In fata observ ca Tudor cu Eli si restu se distantasera putin. „Pantani” face un sprint, iar eu raman neputincios uitandu-ma cum distanta dintre noi nu scade deloc si ma gandesc ca daca nu-i prind acuma, mai tarziu nici atat.

Continui asa si pana la Prislop mai prind un tip din grupul lor, si tot sper. Incepe urcarea si gasesc un ritm care imi convine. Ma uit la ceas si spre uimirea mea eu merg constant cu puls peste 200 😐 
Apoi, a aparut raza de lumina. Dupa cateva curbe, incep sa zaresc in fata un tricou care parca seama cu al meu :D. Ma gandeam :” ba…, boldi e in spate, in fata ii doar tudor si eli, deci ne descurcam bine”. Cu ritmul meu il ajung si vad ca in fata lui, e si Cristi. Il prind si pe el si mergem o bucata, dupa care vad ca pulsu meu scazuze la 190 si incerc sa ma desprind, revenind iarasi la ritmul meu.
Tot asa, strategia asta a dat rezultate si pe a 2-a urcare, unde l-am zarit printre copaci si pe Tudor. M-am straduit sa ma apropii si de el iar cand am facut 170 de grade si a inceput urcarea serioasa spre Semenic, eram cel mai aproape de el la vreo 50-100 metrii. Aici am fost cel mai aproape, dupa aceea s-a distantat si l-am mai vazut doar la pushbike.

  
            
De aici in colo pana in varf ne-am facut grup compact. Am mers cu Cristi, iar in varf ne prinde Eli si  ne arata cum sta treaba. Ne alearga un pic pana la cabana Andra apoi am mers impreuna toti, iar la piatra Nedeii ii zarim in fata pe Fabian si Otniel de la Geiger. Ii prindem si pe ei si mergem impreuna prin padurea ce urma dupa varf, spre Radcoasa si apoi Lacul 3 ape.

Undeva la un moment dat prin padure, din cauza neatentiei am dat cu genunchiul in furca si n-am mai putut tine ritmul lor. Am ramas in urma putin, apoi in cateva minute s-a incalzit si genunchiul, asa cum speram. La timp m-a prins Cristi din urma si am continuat, pana cand el s-a oprit dupa Radcoasa undeva pe dealuri cu „Robike” sa-l ajute. Am profitat si m-am distantat destul de bine.

Stiam ca daca ajung primul la inceputul coborarii, am scapat. Asa a si fost. Ajung primul la dig, opresc putin la punct sa beau un pahar si o tulesc. In spate nimeni, decat cei de la 30. Apoi pe urcarile ce au urmat am mers cum am putut mai bine, pana cand am simtit ca se pune un carcel si am fost nevoit sa incetinesc putin. Au fost apoi urcarile acelea lungi cu vizibilitate mare, unde in fata la o distanta de vreo 300 m il vedeam iarasi pe Ely. Ma uit in spate, vad ceva lume de la 30 si continui sa ma indrept spre finish cu mai putin de 5 km, in pozitia de lider.

Mai trec de o urcare, iar cand ajung in varf arunc un ochi in spate si vad ceea ce nu-si doreste niciun ciclist sa vada vreodata, pe micul Contador in echipament Mapei. Constat ca distractia mea s-a terminat odata cu evadarea.

Continuam impreuna amandoi, pe portiunea comuna de la start, si pe ultima urcare pe smocurile de iarba e mai bun, iar eu raman in spate strangand din dinti ca nu pot sa tin pasul. Picioarele nu ma asculta. Cand ajung la balta mare il vad pe celalalt deal cum fuge spre victorie. S-a terminat, sunt dezamagit de mine, dar atat am putut. Corpul meu nu putea mai mult in stadiul asta. Termin la 40 de secunde de Cristi, pe locul 2 cu timpul de 3:13, cu o medie a vitezei de 17,5 si a pulsului de aproape 190. Aici mi-am impins limitele ajungand la puls maxim 208.

Cu tot acest mic regret sunt bucuros ca am facut o cursa buna,ca am terminat cu bine, ca am reusit sa-i prind pe evadati la inceput si sa continui cu ei. De asemenea mi-a facut placere sa ma intrec cu Cristi. Il felicit inca odata, si stiu ca „nu asa usor bati un campion national.” dar a fost „cat pe ce”.

V-am pupat !

Am vazut acum cateva zile un documentar care m-a impresionat foarte placut.
Nu voi spune prea multe, pentru ca vreau sa va las sa descoperiti singuri.

Iniţial numit „Ambition to Meaning: Finding Your Life’s Purpose„,
filmul The Shift vorbeşte despre schimbarea ce trebuie să aibă loc în
viaţa noastră când ne descoperim adevăratul nostru scop. Purtătorul
mesajelor din film este Wayne Dyer, psiholog considerat de mulţi
americani drept „părintele motivaţiei” şi totodată iniţiatorul mişcării
de dezvoltare personala din SUA.

În film, Wayne Dyer tratează şi problema ego-ului. Noi venim pe lume ca o creaţie perfectă a lui Dumnezeu.
În timpul celor 9 luni în care suntem concepuţi, ni se dă tot ce avem
nevoie fără ca noi să ne zbatem. Nu ne îngrijorăm ce culoare vor avea
ochii sau pielea noastră, nu ne gândim ce înălţime sau păr vom avea.
Însă după cele 9 luni apărem pe lume, iar părinţii încep să ne educe.
Wayne Dyer descrie acest fenomen 
ca Edging God Out şi înseamnă apariţia
ego-ului.

Wayne spune:
„Daca Dumnezeu in cele 9 luni cand ai fost in
burtica mamei ti-a dat tot ce ai avut nevoie de ce crezi ca dupa ce
te-ai nascut nu mai ai toate resursele?”

Am aflat ca nu atragi ceea ce iti doresti ci atragi ceea ce esti

In viata putem fi de multe ori pe un Titanic, un vas mare care poate
reprezenta tot ceea ce ai crezut ca vrei: bani, casa, masina, statut,
lux etc. Un vas unde poti fi chiar tu capitanul, crezi ca deja totul
este aranjat in viata ta… si se intampla ca acesta sa se scufunde.

Ce
aleg atunci? Unii raman acolo si tin cu dintii de ceea ce „au” pana
vasul se scufunda. Altii aleg sa paraseasca vasul la timp. 

„Daca sunt ceea ce am, si pierd la un moment dat tot ce am, atunci cine sunt ?” 
  
Va sugerez sa investiti 2 ore in educatia voastra, 2 ore care pot face SHIFT (schimbarea).

Weekend-ul asta a fost unul plin competitional , si desi cea mai mare importanta o aveau Nationalele de XCO mi-am facut calculele bine de tot si am reusit sa ajung si la DHS unde am participat la proba scurta de 30 km.

Asadar, sambata 16 iulie impreuna cu baietii de la Bikeattack Resita, ne-am indreptat inspre castelul Corvin pentru a lua startul la DHS marathon. Dupa ce au luat startul cei de la 80 si 50 m-am asezat si eu la start. M-am trezit cam tarziu dar totusi mi-am facut loc pana in prima linie, iar dupa start pe prima portiune am dus lejer trena.

Apoi datorita marcarii gresite a traseului s-a schimbat ierarhia si am cazut peste 10 pozitii. Am mai recuperat vreo 5 si am continuat urmarirea primilor. Cand la un moment dat, aproape de tunelul de 800 m, ma trezesc cu Pufi de la DHS ca vine din fata, gresisera traseul si ei. Am intrat impreuna cu Pufi in tunel primii, eu avand frontala si astfel ne-am descurcat, altfel cred ca mergeam din perete in perete pana la luminita.

De aici in colo a inceput portiunea mai urata din traseu. O portiune de 1-2 km pe traverse sau urme de traverse care te zguduiau suficient cat sa-ti simti ficatul ca face hora cu restul organelor + o durere de spate.Aici s-au distantat baietii, am mai fost depasit de Gergo care ulterior a gresit incadrarea la final

si astfel am terminat pe locul 2 din nou la categoria 18-29, desi eu inca am 17 ani si aveam planificat abea de anul viitor sa intru la seniori.

Dar ne descurcam si asa.

Am ratat premierea pentru ca imediat dupa finish am plecat sa prind trenul de Sibiu sa apuc sa vad deosebitul traseu de la nationale. Aici tin sa multumesc tatalui lui Gil fara de care nu ar fi fost posibil acest lucru.

Am urcat in tren exact cum am ajuns la finis, atat ca am avut putin ragaz sa ma curat putin la o tasnitoare. Dupa ce am ajuns la Sibiu la scurt timp a inceput ploaia torentiala si incepeam sa regret ca m-am straduit atat sa ajung la nationale. M-au pescuit apoi baietii de la Maros si am fost cu totii surprinsi si bucurosi sa vedem ca sus la Paltinis era complet uscat, iar traseul intact.

Am apucat pana seara sa dau si eu 2 ture pe traseu si sa ma minunez de traseul Elitelor. Mie ciuda ca nu am avut destul sange unde trebuie, ca sa fi facut si eu o tura pe traseul ala 😀 Sa parcurgi traseul acela trebuie inclus la „100 de lucruri care trebuie sa le faci inainte sa mori”. Sper sa mai ajung odata pe la Paltinis anul asta, dupa Geiger.

Dupa 2 mese copioase si un somn pe masura, duminica m-am echipat si am luat startul la nationalele de XCO, iar daca anul trecut am obtinut titlul de campion national la amatori, anul asta am avansat la categoria Juniori legitimati unde m-am batut cu cei mai tari juniori din tara.

A fost un start rapid, cu toate astea am reusit sa ma incadrez al cincilea pe prima urcare, fiind depasit ulterior de Attila si inca un junior si asta a fost ordinea in toate cele 4 tururi.

Am pierdut destul de mult timp intr-o portiune unde majoritatea au ales coborarea periculoasa iar eu S-urile mai usoare pentru ca nu stiam ca putem trece si pe acolo, iar cu o zi inainte nu exersasem deloc coborarea.

Regret ca nu am abordat strategia care trebuia, eu am cam uitat ce inseamna XCO-ul, fiind obisnuit sa fiu mai econom ca la maratoane, pe cand la XCO timp de 1 ora ii dai pana nu mai poti sa respiri.
Asta este. Am mai invatat ceva, pacat ca nu voi mai participa niciodata la nationale, junior fiind. A fost ultimul tren. Felicitari primilor 3 Cristi , Vlad si Ionut care au facut o cursa foarte buna. 
A fost cel mai frumos traseu de XCO pe care m-am dat, jumate din „cel mai tehnic din tara” :)) deoarece juniorii nu au parcus acelasi traseu cu Elitele.

Am facut si un colaj cu imagini din traseul elitelor unde am incercat sa surprind cele mai tehnice portiuni. Daca va uitati atent in aproape toate pozele sportivii stau in spatele seilor.

Nu stiu exact ce s-a mai intamplat in fata dar rezultatele arata ca am obtinut locul 6 la 8 minute de locul 1.
Urmeaza un weekend liber, iar daca nu ne vedem la Brasov (asta depinde de organizatori), urmeaza apoi o luna plina de concursuri.

Va astept la Garana pe 7 august !  Inscrieti-va online sa fiti sigur ca aveti locul rezervat. Anul asta asteptam in jur de 400 de participanti.

Asa ca bafta la antrenament, lant intins si sa ne vedem cu bine ! V-am pupat !

Mai exact 22 zile, 22 ore, 52 min

Ince-incet curg minutele pana la startul BMM, care este probabil cel mai cu traditie din tara. Anul acesta Banat Mountain Bike Marathon a ajuns la editia a7a, si are loc in 7 august la Garana.
De data asta venim cu 4 trasee noi fata de celelalte editii.
Vom avea :

• 80 de km pentru sportivi cu experienţa si profesionişti,

• 50 de km pentru amatori care iubesc mountain biking-ul si se luptă pentru weekend-urile petrecute pe bicicletă

• 30 de km pentru cei care merg mai rar

• 15 km pentru cei care se apuca acum de acest sport.

BMM este un maraton organizat de membrii Bike Attack in colaborare cu alte asociatii. Toti impreuna contribuim sa realizam acest concurs 100% din pasiune. Nu am vrut sa intrerupem sirul celor 7 ani chiar cand am avut dificultati finaciare, asociatia noastra a pus bani si membrii ei isi pun tot ce au la bataie ca sa reusim sa-l organizam pentru ca voi sa simtiti ca a meritat totul.

Pentru mine personal, acest maraton este unul din favoritele mele, nu neaparat pentru ca este acasa, ci pentru calitatea mountainbike-ului care ti-o ofera.

Ai parte de urcari sustinute pe poteci si drumuri de munte.

Ai parte de privelisti ce-ti fura ochii de la roata celui din fata, pentru ca pedalezi in Rezervatia naturala Semenic.

Ai parte de senzatii pline de adrenalina ce-ti pulseaza in vene si te fac sa simti, ceea ce numesc unii „Nirvana” sau fluturi in stomac. Coborari in viteza, coborari tehnice prin santuri , pe radacini de copaci sau pur si simplu pe un pamant tasat de munte, numai bun sa „apesi pedala la maxim”.

Cum spuneam este unul din favorite. Se alatura Maros maraton si mai nou Tarcu maraton. Inca nu am fost la majoritatea din tara, dar momentan acestea ocupa top 3 in lista mea si a multora cu care am stat de vorba.

Cronometrarea se va face cu chip-uri si transmitere in timp real a rezultatelor. Iar piesa de baza, ce ati mai vazut proabil doar pe la Prima Evadare si anume: vor fi filmari aeriene si proiectare pe monitoare in zona de start.

Inscrierea se face on-line, multe cadouri te asteapta, plase si tricouri special inscriptionate precum si suveniruri fiecarui participant, si o gramada de surprize faine (tombole, gulas si bere gratuit pentru toti participanti).

Asadar i-ati liber un weekend urca-te pe biticla si hai la Garana sa ne intalnim cu toti prietenii, sa facem o cursa pe care cu greu o s-o uiti si sa servim un Gulas dupa.
Poate ca suna prea frumos, poate pentru ca am citit prea multe articole care aveau in substraturi psihologie de marketing dar testeaza singur, intreaba-ti prietenii despre ce oferim noi la Garana. La urma urmei nu ai nimic de pierdut, decat sa ramai cu o amintire.

Uite si filmul cu editiile anterioare:

Pentru inscrieri si alte detalii despre cazare, cum ajungi aici, trasee si alte informatii viziteaza siteul competitiei http://www.banatmaraton.ro/ro/home.html