Si asa a inceput sezonul 2019 pentru mine. Direct cu un weekend cu 2 competitii in cadrul Avrig Mtb Race : sambata proba de XCO care stiam ca va fi distractiva de anul trecut si duminica proba de maraton 80 de km.
Cred ca toata lumea a fost placut surprinsa de vremea mai buna decat ne pregatisem.
Proba de sambata a fost un XCO clasic, spre deosebire de anul trecut cand a fost XCC, apoi XCT, la un moment dat te incurcai in denumiri. 🙂 Au fost in mare parte aceleasi portiuni faine, tehnice si distractive. La reunoasterea pe bicicleta, le-am parcurs la prima vedere cateva dintre ele.
Cum se obisnuieste la XCO, startul a fost ca din pusca. Am facut o cursa cat de buna am putut in aceasta perioada, dar fara un rezultat notabil. (locul 5 din 17) Cum spuneam si cum ati putut vedea din filmarea de mai sus, traseul a fost distractiv, cu elemente interesante care iti puneau emotiile la incercare.
Ma amuzau oamenii care ma luau reper si credeau ca daca ma depasesc, daca se tin de mine inseamna ca “e de bine”. Cine stie ce e bine si ce nu ? In Giocoach le spun oamenilor care este reperul corect pe care ar trebui sa il seteze.
Imi puneam sperantele in a 2-a zi, etapa de marathon din cadrul Avrig Mtb Race, unde cred ca ma descurc mai bine. Prima jumatate din cursa de 80 de km a trecut binisor, iar apoi au inceput momentele de reflectii personale.
Am inceput sa realizez ca ceva nu merge conform planului. Eram destul de departe de baietii fruntasi si astfel m-am conformat si am inceput sa ma gandesc la ce se intampla si mai ales DE CE. De fiecare data cand e o problema, cred ca acesta este cel mai scurt drum spre solutie.
Am inceput sa gasesc raspunsuri, mai pierdeam cate o pozitie, mai gaseam un raspuns, cam asa au decurs ultimii 40 de km. Referitor la reteta de prajitura despre care ti-am spus in postul de pe facebook, m-am gandit la lucrurile pe care le-am facut bine anul trecut si pe care le-am sarit anul acesta, iar reteta ar fi in felul urmator:
Sezonul ciclocross – Am participat la aproape toate etapele de ciclocross de la finalul sezonului 2017 si inceputul lui 2018.
Imediat dupa CX a urmat pregatirea pentru Campionatul Mondial de Wintertriathlon, unde am obtinut locul 3 si medalia de bronz.
Apoi m-am dat jos de pe skiurile de fond si imediat, in februarie, am inceput programul de antrenament pe bicicleta.
Anul acesta, datorita unui santier in curs, am ratat sezonul de CX, am continuat totusi pregatirea pentru Campionatul European de wintertriathlon, la care nu am reusit sa ajung intr-un final. Am avut totusi parte de un cantonament de aproape 3 saptamani in Cipru, insa cu toate acestea pregatirea pe bicicleta in sezonul 2019 a inceput cu o luna mai tarziu decat in 2018, datorita unei ierni prelungite.
Cu toate acestea, scuzele nu exista. Solutia nu este decat sa ne punem pe treaba, iar rezultatele vor iesi la iveala. Inceputurile lente sunt bune, pentru ca este loc pentru crestere in timp, iar o forma foarte buna la inceput de sezon nu e tocmai un semn bun, pentru ca vrei sa fii in forma in mijlocul sezonului, nu la inceputul lui.
Recolta se culege o singura data intr-un an si nu ai vrea sa o culegi primavara 🙂
Ii felicit pe participanti, am fost placut impresionat sa vad oameni care au muncit mult si au reusit rezultate frumoase.
Felicitari lui Rossi pentru victoria de la marathon. Ne cunoastem de ceva vreme si ma bucur de fiecare data cand ne intalnim. Omul are 4000 de km deja in 2019 🙂 Dovada ca Hard work, pays off !
Bravo si lui Georgian Grec, un tip care la asa fizic ma tot intrebam cum de nu il vad niciodata pe podium. Era clar ca este o treaba de timp si iata ca in 2019 ne surprinde la Avrig pe podium. Ceilalti sunt clasici: Flo, Comisan, Paul de la timisoara care tine steagul Velocitas sus 😀
Cea mai frumoasa reusita a fost Trio-ul Carcover care a castigat marathonul la categoria Elite. Bravo baietii: Raul, Malnasi si Duca ! O dovada frumoasa ca lucrurile facute cum trebuie, spiritul de echipa si mindsetul functioneaza.
Sa reusesti o asemenea performanta, sa domini un concurs impreuna cu colegii de echipa este cu adevarat motivant.
Ne mai pregatim si ne vedem la urmatorul concurs !
In primul rand bine ai venit pe blogul Giolive ! 🙂 In acest articol voi relata experienta mea la Carpathian Mtb Epic 2018, competitie care anul acesta s-a aflat la a 2-a editie.
M-a incantat ideea participarii la un stage race de 4 zile, iar cand am aflat ca sunt selectat printre cei care vor participa din partea echipei Carcover Racing Team, m-am bucurat ca am ocazia sa iau in piept un nou challenge si sa ies din zona de confort.
Inca de pe foaie, Carpatian Epic parea cea mai grea competitie la care aveam sa particip de pana acum. Am avut destul de multe weekenduri cu 2 competitii. Cu putin timp inainte de concurs participasem la Paltinis la XCO si la Geiger a 2-a zi la traseul lung, deci o mica pregatire aveam in ceea ce priveste anduranta. Nu va recomand sa participati la Epic, daca nu ati incheiat mai intai un Geiger, traseul lung.
Cum spuneam Carpathian Mtb Epic a constat in 4 zile de concurs:
Prolog: 10 km cu 500m diferenta de nivel
Ziua 1: 60 km cu 2700 metri
Ziua 2: 60 km cu 3300 metri
Ziua 3: 60 km cu 2500 metri
Am ajuns in zona Cheile Gradistei de la Miercurea-Ciuc, cu o zi inainte de Prolog, insa destul de tarziu si nu am mai reusit sa fac o recunoastere completa a Prologului, astfel am ales sa particip la prima vedere.
Proba propriu-zisa a fost un contratimp individual cu starturi la 20 de secunde. In mare traseul includea o coborare foarte abrupta si o urcare la fel de sustinuta. Ajuns pe coborare am coborat cum am stiut mai bine, unde am simtit m-am dat jos de pe bicicleta, apoi cand mi-a revenit curajul m-am urcat la loc pe bicicleta si am prins o viteza de strigam la cel din fata:
“Sorry ! Sorry ! Sorryyyyy !”
Daca nu s-ar fi dat din drum dadeam peste el, atat de abrupt era, incat cu frane cu tot o luai bine la vale. La un moment dat am ajuns in spatele unui tip care cobora cu full-suspension si am ales cateva trase bune dupa el. La finalul coborarii el a rupt lantul si am continuat singur. A venit urcarea, unde la fel, intr-un moment am simtit ca e nevoie sa ma dau jos, era foarte sustinuta si un pic prea mult pentru prima zi, chiar si Marton Blaszo spusese ca e cam dificil pentru Prolog.
Pe tot parcursul competitiei de 4 zile, mereu am avut de ales intre a forta sau nu cand puteam, pentru ca ma intrebam oare cum ma va influenta in urmatoarele zile. Uneori am fortat, alteori am lasat-o moale, chiar daca puteam.
Un aspect care mi-a placut in fiecare zi de concurs este ca mereu am avut pe cineva langa mine cu care sa pedalez sau in campul vizual, pentru ca destul de frecvent la concursuri se intampla sa pedalez vreme destul de lunga de unul singur. A fost ca o petrecere a biciclistilor, atat pe roti, cat si after race la cina cu bufet suedez cu bucate alese unde ne intalneam la un loc foarte multi si aveam la dispozitie un timp bun pentru a fi impreuna.
De-a lungul celor 4 zile de concurs am avut placerea sa pedalez alaturi de multi rideri, printre care as incepe probabil cu persoana alaturi de care am pedalat cel mai mult la competitii in ultimii 2 ani si anume Cristian Jidovu, apoi cu Urzica Vlad care coboara intr-un mare stil (i-am spus si personal), daca tot suntem la coboratori deosebiti – il amintesc si pe Maus cu care am avut prima intalnire cand ne-a prins pe finalul primei coborari din ziua 2. M-am reintalnit cu Andrei Sobenikov, un moldovean original 100%, alaturi de care ma fugaream la Paltinis in 2014, bineinteles un om drag pe care l-am intalnit anul acesta la Vidraru Bike Challenge si anume Radu Diaconescu cu care am pedalat in fiecare zi. In prima zi l-am ajutat eu trezindu-l din letargie pe o urcare, in ziua 2 a trecut pe langa mine la pushbike, iar in a 3-a zi m-a ajutat el pe catarare si apoi a ramas in urma. Apoi este Paul Muntean, singurul banatean cu care ma duelez din cand in cand, ne-am intalnit si aici in ziua 2 la putin timp dupa ce mi-au trecut visele cu bufet suedez. L-am reintalnit pe Bo, un Danez Bulgar de 10 ani, pe care l-am cunoscut in Thassos.
Si bineinteles destul de mult am pedalat cu colegii de echipa Mititelu Andrei in ziua 1 si 2, cu Mura Istvan in ziua 2 si tot atunci cu Kesckes David spre final.
Concursul ne-a purtat la altitudini cu privelisti asa cum nu prea am avut ocazia sa intalnesc, insa ascensiunea si coborarile nu au fost usor accesibile. Altfel, panorama superba, pentru cine a avut curaj sa ia ochii de la traseu, am reusit si eu de cateva ori, iar traseele per total iesite din comun de frumoase, dar doar atat timp cat erai pe bicicleta. Sinceri sa fim, a fost destul de mult de impins. Am impins la bicicleta absolut in fiecare zi, atat la deal cat si la vale.
La prolog cred ca au fost 5-10 secunde de impins, in ziua 1 au fost 15-20 minute, in ziua 2 cred ca am impins o ora cumulat, iar in ziua 3 doar 5-10 minute. Aceste minute de push bike, au redus drastic din frumusetea traseelor. Sa ne intelegem, un traseu frumos pentru un biker este cel pe care il parcurge cu bicicleta, nu ceea ce poate vedea in jur. La un moment dat am ajuns pe o coborare despre care organizatorul spunea ca ar fi cea mai frumoasa din tara, eu nu am vazut decat bolovani pe care trebuia sa ii evit in continuu, sa ii ocolesc. E adevarat ca minunatia de priveliste ce era in stanga ( pe care am observat-o de 2 ori ) era cu adevarat deosebita, insa eram la concurs de pedalat, nu de “cine priveste mai mult si mai bine”.
Ziua 2 a fost cea mai grea, atat in teorie (3300 m) cat si in practica. Desi a inceput bine si aveam impresia ca incep sa recuperez minutele pierdute la Prolog si in Ziua 1, imediat dupa al doilea punct de alimentare ne-am lovit de un sir de pushbikeuri care a epuizat cheful, apa din bidoane si automat energia noastra. Am inceput sa pierd pozitii dupa pozitii, la deal. La vale a fost atat de tehnic incat am impins din nou, in timp ce vedeam cazaturi pe langa mine si auzeam povesti de la oameni despre multe altele ce au avut loc. Din fericire am scapat nevatamat si destul de slabit am ajuns in punctul 3 de alimentare unde am stat 5 minute sa mananc doar. Doar in ziua 2 am facut mai mult pushbike decat am facut in toate competitiile adunate la un loc dintr-un sezon.
Ziua 3 a venit sa spele pacatele si sa ne lase cu un gust placut. A fost un traseu foarte frumos. M-am simtit surprinzator de bine dupa tot efortul de pana acum. Doar o pana a reusit sa ma incetineasca putin, dar am continuat sa recuperez si apoi.
Foarte mult mi-au placut portiunile de padure alpina, atat la deal cat si la vale din toate etapele. Am simtit in aceste zile de concurs ca am iesit din zona de confort, ca am facut progrese si bineinteles mi s-a largit orizontul posibilitatilor dupa 190 de km cu 8000m diferenta de nivel in 4 zile.
Concursul Carpathian Mtb Epic cred ca intrupeaza cu adevarat cuvintele Wild, Rugged si Epic corelate cu zilele de concurs, in ordinea aceasta mai mult sau mai putin.
Una peste alta sunt foarte multumit de cum a decurs pentru mine aceasta experienta, sunt recunoscator pentru o astfel de provocare si bucuros ca am incheiat cu totii bine (dintre cei pe care ii cunosc), fara incidente, cu toate ca ocazii au fost cu duiumul. Stiu doar de Sorin Simu, care s-a accidentat in Prolog si a fost nevoit sa abandoneze. Imi pare rau pentru el si ii doresc refacere rapida.
Dupa 4 zile de concurs am incheiat pe locul 10 la amatori. Am fost foarte impresionat de performantele colegilor mei: Raul Sinza a incheiat competitia primul roman, dupa o pauza de 1 an de pe bicicleta de Mtb, iar Mititelu Andrei a reusit sa urce pe podiumul amatorilor exact in ultima zi, dupa ce nici el nu mai credea ca este posibil.
Mai jos, probabil cea mai reusita fotografie cu un trofeu Carpathian Mtb Epic 😀 :
( credits to me )
Cred ca este o mare bucurie pentru toti dintre noi ca exista o astfel de competitie in Romania, de acest nivel. Prezenta acestor sportivi si oficiali, este posibila cu siguranta doar cu mult efort.
Carpathian Mtb Epic ramane pentru mine o experienta interesanta, foarte grea dar pe care o apreciez mult. Este o competitie cu trasee salbatice, neatinse (cum spunea Kelemen), pe care nu ai toata ziua ocazia sa concurezi. Parca a trecut prea repede, cum se intampla de obicei la concursuri, mereu te gandesti cum sa tragi mai tare, sa mergi mai repede, sa treci mai iute prin experienta de fapt, iar apoi cand te uiti in urma, parca ai vrea sa retraiesti… desi ti-ai promis ca nu mai revi. 🙂 Multumim organizatorilor si jos palaria ! A fost inedit !
Multumesc echipei Carcover Racing Team pentru ocazia de a participa la Carpathian Mtb Epic. Impreuna am dovedit din nou ca putem fi printre cei mai buni si la cea mai grea competitie din tara. Felicitari lui Adrian Bocut pentru ceea ce reuseste cu aceasta echipa.
Multumim Nutrend pentru toata energia pe care am avut-o cu totii in aceste zile ( si a fost nevoie de multa energie )
Multumesc Adidas pentru cei mai inteligenti ochelari de ciclism pe care i-am avut. Fie soarele pe cer sau becul stins, ei se adapteaza 🙂
Multumesc Extreme Riders pentru pantofii Giro Terraduro care s-au descurcat excelent la pushbike pe bolovani la deal, dar mai ales la vale unde au fost confortabili multumita talpei cu Vibram. La Carpathian Mtb Epic chiar am avut parte de “Terra-duro” in adevaratul sens al cuvantului.
Multumesc Garmin Romania pentru Garminul meu Edge 810 pe care am putut sa vad toate traseele prin Carpatii salbatici.
Salomon Romania pentru Pantofii, Pantalonii waterproof si manusile de iarna cu care m-am antrenat in sezonul rece.
Multumesc fiecaruia dintre voi care ne-ati urmarit la Carpathian Mtb Epic, ne-ati sustinut cu gandul, ati trait competitia prin transmisiunile Live si care ne apreciati pentru ceea ce facem in sportul pe 2 roti. Fara voi, restul e Can-can…
Maine luam startul la urmatoarea etapa din Cupa Nationala de Maraton, la Explorer Mtb Challenge. Este un privilegiu sa concuram intr-o zona cu munti vechi de nici nu stiu sa numar pana la atat: 300 de milioane de ani. 😀
Dupa ziua de ieri, astazi am facut un antrenament de rezistenta musculara: 1 ora si jumatate, cu puls sustinut pe portiunile de plat. La final eram nehotarat daca sa lungesc putin antrenamentul sau nu. Intr-un final am ajuns, poate pentru ultima oara anul acesta, pe ultima speciala de la Metal Enduro 2017 : PS 8 – Poezie.
Pentru scepticii care nu au venit la concurs de frica, mentionez ca am parcurs speciala cu toate sectiunile tehnice, pe hardtail si fara spd. Astfel am doborat mitul ca ai nevoie de super biciclete de downhill sa participi la Metal. Ne vedem in 2018 !
Pe de alta parte, la Oradea, Raul Sinza se pregateste fizic si sufleteste pentru ultima etapa de ciclocross peste 4 zile la Cluj-Napoca, unde conduce in clasamentul categoriei U23, cu maxim de puncte. Iata ce ne spune el despre pregatirea din ultimele zile, cu cuvintele sale:
Raul:
O zi pentru mine arată în felul următor:
După ce închei studiile, iau prânzul, apoi stau o oră și pornesc. Încep primele 10 minute mai ușurel, după care îi dau blană :)) pulsul îmi creşte și mă chinuiesc câteva minute. Mă liniștesc repede când încep să sufăr aşa că o las mai moale și continui cu un puls mai decent. În funcţie de zi diferă și antrenamentul, câteodată merg cu colegii din echipă sau cu grupul ORR, dar de cele mai multe ori din păcate mă antrenez singur.
În această perioadă de iarnă fac mai des antrenamente în casă și la sală. Lucrez atât partea de jos cât și partea de sus.
Mă chinuiesc pe roller aproximativ o oră. Prima jumătate îi cea mai grea că te gândești că ai o oră de pedalat, transpirând stând pe loc. Sunt sigur că perioada aceasta a anului este ce-a mai grea și plictisitoare în viața unui ciclist, dar te gândești că dacă nu acum, la vară degeaba mai faci.
In completare fata de ultima idee a lui Raul as spune ca:
sursa: https://www.facebook.com/GioLiveee/
Ii uram “Bafta multa !” lui Raul sambata, la ultima etapa, dar si peste 2 saptamani la campionatul national de ciclocross.
