In primul rand bine ai venit pe blogul Giolive ! 🙂 In acest articol voi relata experienta mea la Carpathian Mtb Epic 2018, competitie care anul acesta s-a aflat la a 2-a editie.
M-a incantat ideea participarii la un stage race de 4 zile, iar cand am aflat ca sunt selectat printre cei care vor participa din partea echipei Carcover Racing Team, m-am bucurat ca am ocazia sa iau in piept un nou challenge si sa ies din zona de confort.
Inca de pe foaie, Carpatian Epic parea cea mai grea competitie la care aveam sa particip de pana acum. Am avut destul de multe weekenduri cu 2 competitii. Cu putin timp inainte de concurs participasem la Paltinis la XCO si la Geiger a 2-a zi la traseul lung, deci o mica pregatire aveam in ceea ce priveste anduranta. Nu va recomand sa participati la Epic, daca nu ati incheiat mai intai un Geiger, traseul lung.
Cum spuneam Carpathian Mtb Epic a constat in 4 zile de concurs:
- Prolog: 10 km cu 500m diferenta de nivel
- Ziua 1: 60 km cu 2700 metri
- Ziua 2: 60 km cu 3300 metri
- Ziua 3: 60 km cu 2500 metri
Am ajuns in zona Cheile Gradistei de la Miercurea-Ciuc, cu o zi inainte de Prolog, insa destul de tarziu si nu am mai reusit sa fac o recunoastere completa a Prologului, astfel am ales sa particip la prima vedere.
Proba propriu-zisa a fost un contratimp individual cu starturi la 20 de secunde. In mare traseul includea o coborare foarte abrupta si o urcare la fel de sustinuta. Ajuns pe coborare am coborat cum am stiut mai bine, unde am simtit m-am dat jos de pe bicicleta, apoi cand mi-a revenit curajul m-am urcat la loc pe bicicleta si am prins o viteza de strigam la cel din fata:
“Sorry ! Sorry ! Sorryyyyy !”
Daca nu s-ar fi dat din drum dadeam peste el, atat de abrupt era, incat cu frane cu tot o luai bine la vale. La un moment dat am ajuns in spatele unui tip care cobora cu full-suspension si am ales cateva trase bune dupa el. La finalul coborarii el a rupt lantul si am continuat singur. A venit urcarea, unde la fel, intr-un moment am simtit ca e nevoie sa ma dau jos, era foarte sustinuta si un pic prea mult pentru prima zi, chiar si Marton Blaszo spusese ca e cam dificil pentru Prolog.
Pe tot parcursul competitiei de 4 zile, mereu am avut de ales intre a forta sau nu cand puteam, pentru ca ma intrebam oare cum ma va influenta in urmatoarele zile. Uneori am fortat, alteori am lasat-o moale, chiar daca puteam.
Un aspect care mi-a placut in fiecare zi de concurs este ca mereu am avut pe cineva langa mine cu care sa pedalez sau in campul vizual, pentru ca destul de frecvent la concursuri se intampla sa pedalez vreme destul de lunga de unul singur. A fost ca o petrecere a biciclistilor, atat pe roti, cat si after race la cina cu bufet suedez cu bucate alese unde ne intalneam la un loc foarte multi si aveam la dispozitie un timp bun pentru a fi impreuna.
De-a lungul celor 4 zile de concurs am avut placerea sa pedalez alaturi de multi rideri, printre care as incepe probabil cu persoana alaturi de care am pedalat cel mai mult la competitii in ultimii 2 ani si anume Cristian Jidovu, apoi cu Urzica Vlad care coboara intr-un mare stil (i-am spus si personal), daca tot suntem la coboratori deosebiti – il amintesc si pe Maus cu care am avut prima intalnire cand ne-a prins pe finalul primei coborari din ziua 2. M-am reintalnit cu Andrei Sobenikov, un moldovean original 100%, alaturi de care ma fugaream la Paltinis in 2014, bineinteles un om drag pe care l-am intalnit anul acesta la Vidraru Bike Challenge si anume Radu Diaconescu cu care am pedalat in fiecare zi. In prima zi l-am ajutat eu trezindu-l din letargie pe o urcare, in ziua 2 a trecut pe langa mine la pushbike, iar in a 3-a zi m-a ajutat el pe catarare si apoi a ramas in urma. Apoi este Paul Muntean, singurul banatean cu care ma duelez din cand in cand, ne-am intalnit si aici in ziua 2 la putin timp dupa ce mi-au trecut visele cu bufet suedez. L-am reintalnit pe Bo, un Danez Bulgar de 10 ani, pe care l-am cunoscut in Thassos.
Si bineinteles destul de mult am pedalat cu colegii de echipa Mititelu Andrei in ziua 1 si 2, cu Mura Istvan in ziua 2 si tot atunci cu Kesckes David spre final.
Concursul ne-a purtat la altitudini cu privelisti asa cum nu prea am avut ocazia sa intalnesc, insa ascensiunea si coborarile nu au fost usor accesibile. Altfel, panorama superba, pentru cine a avut curaj sa ia ochii de la traseu, am reusit si eu de cateva ori, iar traseele per total iesite din comun de frumoase, dar doar atat timp cat erai pe bicicleta. Sinceri sa fim, a fost destul de mult de impins. Am impins la bicicleta absolut in fiecare zi, atat la deal cat si la vale.
La prolog cred ca au fost 5-10 secunde de impins, in ziua 1 au fost 15-20 minute, in ziua 2 cred ca am impins o ora cumulat, iar in ziua 3 doar 5-10 minute. Aceste minute de push bike, au redus drastic din frumusetea traseelor. Sa ne intelegem, un traseu frumos pentru un biker este cel pe care il parcurge cu bicicleta, nu ceea ce poate vedea in jur. La un moment dat am ajuns pe o coborare despre care organizatorul spunea ca ar fi cea mai frumoasa din tara, eu nu am vazut decat bolovani pe care trebuia sa ii evit in continuu, sa ii ocolesc. E adevarat ca minunatia de priveliste ce era in stanga ( pe care am observat-o de 2 ori ) era cu adevarat deosebita, insa eram la concurs de pedalat, nu de “cine priveste mai mult si mai bine”.
Ziua 2 a fost cea mai grea, atat in teorie (3300 m) cat si in practica. Desi a inceput bine si aveam impresia ca incep sa recuperez minutele pierdute la Prolog si in Ziua 1, imediat dupa al doilea punct de alimentare ne-am lovit de un sir de pushbikeuri care a epuizat cheful, apa din bidoane si automat energia noastra. Am inceput sa pierd pozitii dupa pozitii, la deal. La vale a fost atat de tehnic incat am impins din nou, in timp ce vedeam cazaturi pe langa mine si auzeam povesti de la oameni despre multe altele ce au avut loc. Din fericire am scapat nevatamat si destul de slabit am ajuns in punctul 3 de alimentare unde am stat 5 minute sa mananc doar. Doar in ziua 2 am facut mai mult pushbike decat am facut in toate competitiile adunate la un loc dintr-un sezon.
Ziua 3 a venit sa spele pacatele si sa ne lase cu un gust placut. A fost un traseu foarte frumos. M-am simtit surprinzator de bine dupa tot efortul de pana acum. Doar o pana a reusit sa ma incetineasca putin, dar am continuat sa recuperez si apoi.
Foarte mult mi-au placut portiunile de padure alpina, atat la deal cat si la vale din toate etapele. Am simtit in aceste zile de concurs ca am iesit din zona de confort, ca am facut progrese si bineinteles mi s-a largit orizontul posibilitatilor dupa 190 de km cu 8000m diferenta de nivel in 4 zile.
Concursul Carpathian Mtb Epic cred ca intrupeaza cu adevarat cuvintele Wild, Rugged si Epic corelate cu zilele de concurs, in ordinea aceasta mai mult sau mai putin.
Una peste alta sunt foarte multumit de cum a decurs pentru mine aceasta experienta, sunt recunoscator pentru o astfel de provocare si bucuros ca am incheiat cu totii bine (dintre cei pe care ii cunosc), fara incidente, cu toate ca ocazii au fost cu duiumul. Stiu doar de Sorin Simu, care s-a accidentat in Prolog si a fost nevoit sa abandoneze. Imi pare rau pentru el si ii doresc refacere rapida.
Dupa 4 zile de concurs am incheiat pe locul 10 la amatori. Am fost foarte impresionat de performantele colegilor mei: Raul Sinza a incheiat competitia primul roman, dupa o pauza de 1 an de pe bicicleta de Mtb, iar Mititelu Andrei a reusit sa urce pe podiumul amatorilor exact in ultima zi, dupa ce nici el nu mai credea ca este posibil.
Mai jos, probabil cea mai reusita fotografie cu un trofeu Carpathian Mtb Epic 😀 :
( credits to me )
Cred ca este o mare bucurie pentru toti dintre noi ca exista o astfel de competitie in Romania, de acest nivel. Prezenta acestor sportivi si oficiali, este posibila cu siguranta doar cu mult efort.
Carpathian Mtb Epic ramane pentru mine o experienta interesanta, foarte grea dar pe care o apreciez mult. Este o competitie cu trasee salbatice, neatinse (cum spunea Kelemen), pe care nu ai toata ziua ocazia sa concurezi. Parca a trecut prea repede, cum se intampla de obicei la concursuri, mereu te gandesti cum sa tragi mai tare, sa mergi mai repede, sa treci mai iute prin experienta de fapt, iar apoi cand te uiti in urma, parca ai vrea sa retraiesti… desi ti-ai promis ca nu mai revi. 🙂 Multumim organizatorilor si jos palaria ! A fost inedit !
Multumesc echipei Carcover Racing Team pentru ocazia de a participa la Carpathian Mtb Epic. Impreuna am dovedit din nou ca putem fi printre cei mai buni si la cea mai grea competitie din tara. Felicitari lui Adrian Bocut pentru ceea ce reuseste cu aceasta echipa.
Multumim Nutrend pentru toata energia pe care am avut-o cu totii in aceste zile ( si a fost nevoie de multa energie )
Multumesc Adidas pentru cei mai inteligenti ochelari de ciclism pe care i-am avut. Fie soarele pe cer sau becul stins, ei se adapteaza 🙂
Multumesc Extreme Riders pentru pantofii Giro Terraduro care s-au descurcat excelent la pushbike pe bolovani la deal, dar mai ales la vale unde au fost confortabili multumita talpei cu Vibram. La Carpathian Mtb Epic chiar am avut parte de “Terra-duro” in adevaratul sens al cuvantului.
Multumesc Garmin Romania pentru Garminul meu Edge 810 pe care am putut sa vad toate traseele prin Carpatii salbatici.
Salomon Romania pentru Pantofii, Pantalonii waterproof si manusile de iarna cu care m-am antrenat in sezonul rece.
Multumesc fiecaruia dintre voi care ne-ati urmarit la Carpathian Mtb Epic, ne-ati sustinut cu gandul, ati trait competitia prin transmisiunile Live si care ne apreciati pentru ceea ce facem in sportul pe 2 roti. Fara voi, restul e Can-can…
Maine luam startul la urmatoarea etapa din Cupa Nationala de Maraton, la Explorer Mtb Challenge. Este un privilegiu sa concuram intr-o zona cu munti vechi de nici nu stiu sa numar pana la atat: 300 de milioane de ani. 😀
Sa auzim de bine !
