Un weekend de povestit: 3 locuri întâi şi o lecţie învăţată !

Finalul de săptămâna ce tocmai s-a încheiat, a fost cel mai plin de competiţii de până acum pentru mine, constând în 4 competiţii. Toată aventura a început de vineri când,  de zilele Resitei am plecat la zilele Petrilei, la invitaţia lui Andrei Mititelu pentru care îi mulţumesc. După 1 tren şi 4 maşini schimbate, am reuşit să ajung la locul cu pricina unde San Montan, reprezentat de doamna Erika Santa, a organizat din nou mai multe competiţii adresate publicului:

  • contratimp de 7 km pe sosea cu cursiera
  • cross 7 km
  • cross pentru toate varstele cu o distanta intre 200m si 1.6 km, in functie de varsta.

Dacă ar fi un premiu pentru organizatorul anului, consider că doamna Erika ar trebui să îl primească. Nu doar pentru numărul de evenimente pe care le organizează (numai eu ştiu de 6 concursuri în ultimele 2 săptămâni), dar şi pentru faptele de caritate prin care reuşeşte să încurajeze şi să susţină copii care practică sport şi cei defavorizaţi. Pentru cei care doriţi să faceţi o donaţie, nu ezitaţi şi vă recomand să luaţi legătura cu dumneaei : Erika Santa.

Astfel, primele 2 competiţii cu care am început weekendul au fost contratimpul pe şosea de 7km, unde majoritatea oamenilor au participat cu biciclete de şosea, eu fiind printre puţinii cu mtb. Cu toate acestea am reuşit un loc 4 la general. Mica provocare a fost mai intensă decât mă aşteptam, iar vântul de faţă a făcut-o şi mai greu de parcurs.

Între timp, până când avea loc premierea, încurajat de Jancsi Veres am participat şi la proba de cross de 1 km, unde am reuşit locul 1. Astfel s-au încheiat primele 2 competiţii, scurte dar intense. Au fost o incalzire buna pentru ceea ce urma.

Spre seară am ajuns la Deva, unde urma să iau startul la alte 2 competiţii, una scurtă şi intensă, iar altă lungă şi intensă.

A 2-a zi, proba de XCO: 6km cu 300m diferenţă de nivel pe tur. Un traseu care mi-a plăcut destul de mult. A inclus şi probe tehnice, un rock garden destul de interesant care abia după a 3-a încercare am găsit linia potrivită, au mai fost câţiva buşteni de sărit, în rest poteci faine de dat prin jurul cetăţii Deva, un tunel, bineînţeles urcarea în cetate pe care am repetat-o de 4 ori unde în vârf am găsit 3 rampe interesante şi o serie de scări. Frumos !

Locul 1 şi aici.

Am reuşit să mă refac destul de bine pentru Duminică când aveam în faţă traseul maraton de 66 de km cu 2400m diferenţă de nivel şi unde la km 50 reuşeam să conduc cursa de amatori, excluzândul pe Marton Blaszo care era la categoria noastră, dar luase startul cu Elitele. Dat fiind că proba de maraton era a 5-a etapă din Cupa Naţională de XCM, el având licenţă în Ungaria nu a avut voie să participe în clasamentul de Elite, drept urmare a fost inclus în categoria din care făceam şi eu parte, de Open masculin.

Aici vine partea cu „lecţia” din titlu. Un aspect care m-a surprins şi care nu mi s-a întâmplat niciodată cu efecte aşa de serioase. La km 50, din cauza faptului că nu m-am alimentat corespunzător în timpul cursei, asta din cauză că am subestimat traseul, nu am ţinut cont de efortul din ultimele zile şi am fost încrezător în rezistenţă mea bazându-mă pe experienţele din acest sezon, am considerat că un gel mare Isostar şi o banană ar fi de ajuns pentru acest traseu. Ghinion! Nu au fost suficiente şi corpul meu, datorită celor 3 curse de dinainte, consuma mai mult decât in mod normal. Nu ar fi fost deloc o problemă dacă aveam un gel sau un baton în plus.

Începeam să pierd distanţă faţă de cei cu care mergeam, iar cei din spate începeau să mă depăşească. La un moment dat, trece Petrache, care nu se afla nici el într-o formă prea bună după o accidentare recentă, şi îmi dă ultimul gel pe care îl avea. Îl bag imediat tot şi continui, conştient fiind că atunci când eşti într-o astfel de stare e nevoie de 20-30 de minute ca orice mănânci să îşi facă efectul şi să îţi revii. Bineînţeles că până atunci starea continua să se agraveze. Se termină urcarea şi vine coborârea unde pentru prima oară de când mă dau eu pe bicicletă (9 ani), am ameţeli şi reuşesc cu efort să controlez ghidonul.

Ca să rezum: lecţia este să ai mereu un gel, un baton în plus faţă de cât preconizezi că vei consuma.

Într-un final ajung la punctul de alimentare şi mănânc glucoză de parcă eram scăpat de la Auschwitz. Am reuşit să îmi revin cât să pot să continui în condiţii ok cursa. Pe ultimele urcări pierd şi locul 3 şi mai trec 2-3 participanţi legitimaţi. În final urc pentru a 5-a oară în Cetate şi continui ultimul km spre finish, reuşind să închei pe pozitia a 4-a, un traseu pe care îl clasez în top 3 ca dificultate alături de Cozia şi Geiger.

3 locuri intai si o lectie invatata
Multumesc Rob Kulcsar pentru fotografie !

Plusuri:

  • Trasee XCO & XCM dintre cele mai frumoase, cu tot ce are Deva mai bun de oferit.
  • O vreme deosebit de frumoasă de toamnă.
  • Gulaşul de după.

Minusuri:

Un organizator despre care am auzit numai lucruri nefavorabile, însă am vrut să îmi creez impresia mea, neinfluenţat de cei din jur şi am descoperit un om care:

  • Cu 5 minute înainte de start la XCO ne anunţă că avem un tur în plus, chiar dacă în regulament scria 3 ture şi chiar dacă toţi participanţii de la categoria mea eram de acord să facem 3 ture. Motivul fiind că a vorbit el cu tatăl unei fete şi acesta i-a spus că se pot face 4 ture pe traseu. Nu cred că avea nimeni vreun dubiu dacă se pot face, puteam face şi 20 de ture, ideea e ce scrii în regulament că faci. O tură în plus sau în minus nu e mare diferenţă, însă incercam să mă păstrez pentru a 2-a zi, iar un efort inutil nu era necesar.
  • Acelaşi organizator scrie în regulament şi ne şi anunţă la finish că putem merge la Aqua Park intrarea fiind gratuită pentru participanţi. Cei de acolo habar nu aveau de acest fapt şi nici nu ştiau cine e domnul Omota.
  • De obicei la competiţii taxa se măreşte în ultimele zile dinainte de concurs pentru ca organizatorii să nu fie surprinşi de numărul de participaţi în crearea pachetelor de start (tricou, batoane şi alte diferite lucruri din pachet). La Deva cu o zi înainte de concurs, taxa era de 200 de lei pentru ambele competiţii, iar ceea ce primeai de aceşti bani se poate vedea mai jos:

3 locuri intai si o lectie invatata

  • Nu mai menţionez că la proba de maraton era menţionat 1600m diferenţă de nivel, iar în realitate erau 2400m. Trecem cu vederea pentru că ne place la deal !

Probabil dumnealui îi era frică să nu fie surprins de nr. de participanţi şi să rămână fără bride. Peste toate acestea atitudinea, limbajul şi tonul în care acesta relaţionează cu participanţii ne lasă cu un gust amar.

Cele din rândurile de mai sus nu ne-au oprit să ne bucurăm de ultimul weekend serios competiţional, cu soare alaturi de prieteni şi ocazia de a ne bucura de traseele din jurul Devei.

Vreau sa ii multumesc inca o data lui Andrei pentru invitatie, lui Jancsi Veres pentru tot, fotografilor, lui Marius pentru ultimul gel ( un gest deosebit ), lui Iulian pentru ajutor si prietenilor din Resita alaturi de care am ajuns acasa dupa toata aventura.

Mai urmează 2 competiţii.

Pe data viitoare!

 

 

Pedalează la Baru cu San Montan: MTB şi Duathlon într-o singură zi !

Ieri a fost cea mai grea zi din tot sezonul 2017 pentru mine şi în acelaşi timp una din cele mai frumoase, în cadrul evenimentului „Pedalează la Baru cu San Montan”.

A fost prima dată când am participat la duathlon şi tot o premieră să particip la 2 competiţii în aceeaşi zi. Să vă povestesc cum a decurs totul.

  • Prima probă a fost cea de mtb cu 25 de km şi 1000m diferenţă de nivel.
Pedalează la Baru cu San Montan
Pedalează la Baru cu San Montan

Traseul deşi pare simplu la prima vedere, a fost foarte interesant să îl parcurgem, cu elemente mai multe si mai diverse decat te-ai astepta in 25 de km. Încă de la început m-am distanţat împreună cu Andrei şi apoi am început să povestim noi de full-suspension, de amintiri din alţi ani când pedalam împreună la Petroşani Bike Challenge, iar când am intrat în ceaţă deja ne imaginam la Carpathian Mtb la Baru ! 🙂

Pedalează la Baru cu San Montan
Pedalează la Baru cu San Montan

Aproape de vârf, Andrei a mărit brusc ritmul şi s-a distanţat. A urmat o coborâre de 12 km, pornind din ceaţă pe iarbă umedă, apoi a venit o porţiune mai abruptă de 19%, ceva mai tehnică cu bolovani tăioşi şi uzi, după care intram pe un forestier spre finish. Uitasem să vă spun că încă de la start aveam doar frână pe faţă funcţională. Ştiu, sună a poveşti când le auzi la alţii, dar când le păţeşti în dimineaţa cursei, realizezi că e pe bune şi nu îţi vine să crezi. Dacă la urcare nu a fost mare diferenţă, la vale în schimb acest aspect mi-a conferit câteva grame de adrenalină în plus, în special pe bolovanii umezi şi 19% la vale. Când mi-a spus Andrei că aşa urmează meniul la vale am înghiţit în sec şi m-am descurcat până la urmă, dar nu întrebaţi cum.

Am reuşit să închei primul concurs al zilei pe un bucuros loc 2 la general!

Pedalează la Baru cu San Montan
Pedalează la Baru cu San Montan

3 ore mai târziu, urma să iau startul din nou în proba de duathlon, o premieră pentru mine. Am mai participat la triathlon de vreo 3 ori, la alergat o dată, dar duathlon-ul l-am sărit, şi ce ocazie mai bună decât acum. Am alergat prima oară anul acesta acum 4 zile, eram deci pregătit. 😀

La start au început să îşi facă apariţia şi mai mulţi prieteni decât la bicicletă, usor-usor se contura o atmosferă foarte plăcută, cum se putea altfel alături de aşa oameni.

  • Ora 14:30, aliniat la start pentru duathlon, aveam în fată aşa: 6 km de alergat, urmaţi de 19 de pedalat şi încă 6 de alergat: Go!

Prima tură reuşesc să stau cu fruntaşii, avându-i în câmp vizual pe Tomi Coconea şi pe Iulian Mardan, care au accelerat din prima, ei fiind alergători, erau în elementul lor. Spre finalul turei nu reuşesc să rămân cu Andrei şi prietenul lui, pentru că alergatul mă solicita într-un mod diferit şi nu făceam faţă la ritmul acela. Ei îl prind pe Tomi şi continuă împreună toţi 3. Cei 10 metri dintre noi se fac 100 destul de repede şi închei singur prima tură.

Pedalează la Baru cu San Montan
Pedalează la Baru cu San Montan

Închei prima tură de alergat şi mă urc pe bicicletă, deja mă simţeam ca peştele în apă. Parcă totul de la respiraţie, la muşchi, la „ficaţi”, începeau să se regleze. Mă gândeam că voi recupera faţă de adversari, însă traseul nu mă avantaja mai deloc, fiind 19 km pe plat aproape. În toate cele 3 ture distanţa a rămas aceeaşi faţă de locul 2.

A urmat ultima tură de alergare. Aici a început greul. Ştiţi senzaţia aia când eşti pe o urcare super abruptă cu bicicleta după 3 ore de la start şi te dai jos să faci pushbike şi te apucă crampele? Aici era la fel, aceeaşi senzaţie de durere doar că fără crampe.

Aproape de mijlocul turei, văd că se apropie Tomi din spate. El era la ştafetă iar eu avusesem un avans bunicel faţă de coechipierul său de la bicicletă, Ion Barna. Mă prinde destul de repede, batem palma şi mă bucur să fiu depăşit de omul despre care am citit doar pe internet, pe care l-am urmărit live la X-Alps şi acum aveam ocazia să concurăm împreună. În ultima jumătate de tură, o durere la genunchiul drept devenea tot mai accentuată cu fiecare minut şi simţeam nevoia doar să merg ca să simt 5-10 secunde lipsa acelei dureri. Ştiam că sunt pe locul 3 şi orice era posibil, aşa că mersul nu era o opţiune. După ce ai parcurs 4 ture (1 alergare, 3 bike) pe un traseu, a 5-a tura deja trece un pic mai repede. Reuşesc să ajung în ultimele sute de metri, în spate nu văd pe nimeni şi îmi ofer confortul de a merge spre linia de finish pentru ultimii 20 de metri.

Pedalează la Baru cu San Montan

Închei astfel a 2-a competiţie a zilei, pe locul 3 la general, şi cea mai grea zi din tot sezonul competiţional 2017. A fost prima oară când la final am spus că nu mai pot. „Pedalează la Baru cu San Montan” a fost o provocare adevărată !

Lăsând deoparte efortul competiţional, evenimentul în sine a fost impresionant de bine organizat. Atmosfera, prietenii cu care ne-am revăzut, numeroasele premii şi apoi tombola la care au câştigat aproape toţi oamenii prezenţi, unii chiar de 2 ori. Toate acestea cred că ne-au făcut pe toţi care am fost prezenţi să simţim că luăm parte la un eveniment organizat cu drag şi din suflet.

Prezenţa fotografilor profi pe traseu a fost mai numeroasă ca niciodată şi a 2-a zi fotografiile sunt deja postate şi ne putem uita la ele să vedem cât de bine am zâmbit în ele, cu noroi pe faţă.

Fotografia următoare înseamnă un singur lucru:

2 competiţii + 1 singură zi = 3 medalii !

Ţin să îl felicit pe Mititelu Andrei pentru sezonul de excepţie pe care l-a avut până acum, bineînţeles pentru ziua de ieri care cred că a fost cea mai frumoasă pentru el. Să concurezi la tine acasă, să faci parte din organizare, să te încurajeze familia în vârf şi să fi câştigătorul absolut al zilei la toate probele, cred că e o mare bucurie şi satisfacţie a muncii.

Jos pălăria pentru efortul organizatorilor, care dovedesc că o mână de oameni pot face un eveniment de nota 10 şi cred că au reuşit imposibilul şi anume: să mulţumească pe toată lumea!

Îmi pare rău de acei oameni care au rămas acasă şi pentru care prognoza decide dacă fac ceva sau nu. Deja de prea multe ori s-a adeverit că oamenii fac un eveniment nu vremea. Se anunţa ploaie şi mă aşteptam să plouă, chiar îmi pregătisem o foiţă pentru proba de duathlon, însă am fost întâmpinaţi doar cu soare. Dovadă că evenimentele organizate din inimă, îi plac şi lui Dumnezeu.

Voi reveni cu siguranţă anul viitor şi vă încurajez şi pe voi să treceţi în calendar concursul „Pedalează la Baru cu San Montan”!

Acum să ne punem un pahar de vin, din cele câştigate!

PS: Mulţumesc:

  • Cannondale Romania pentru că mă susţineţi în ceea ce fac !
  • Salomon Romania pentru că alergatul e mai plăcut în pantofii voştri !
  • Isostar Romania pentru jeleurile delicioase cu boost!
  • Garmin pentru că anul ăsta am pedalat aproape 7000 de km cu Garmin 810 !
  • Thule – pentru cel mai bun suport de biciclete, comod, masina ramane curata, consum redus, chin mai putin pentru bratele obosite dupa o competitie grea !
  • Adidas pentru ochelarii cu care fac faţă la umbră, pe ceaţă, la soare, pe bicicletă şi la alergat, mai nou !
  • Compressport pentru că funcţionează, pur şi simplu !
  • Ţie pentru că ai ajuns până aici !
Pedalează la Baru cu San Montan
3 medalii, intr-o zi ! Sa mai punem un pahar,zic !