Frumos a fost ! Acum urmeaza sezonul de iarna care sper sa fie la fel de plin (o sa fie, dar cu teme la scoala).
Cat despre sezonul de mtb, a fost o vara plina de concursuri, uneori chiar 2-3 intr-un weekend, ceea ce e bine pentru toti. Ciclismul devine din ce in ce mai cunoscut si incet ne apropiem de ceea ce vedem in alte tari.

Personal, calendarul meu a cuprins cam 25 de concursuri din care am reusit sa particip la 18 dintre ele, unele le-am ratat din motive de sanatate, altele din cauza ca participam in alta parte sau din alte motive..
Retrospectiva este ca, din 18 concursuri la care am luat parte, am reusit sa obtin 13 podiumuri (numarul meu norocos)

.Au fost concursuri la care am participat pentru prima oara cum ar fi : Prima evadare, Defileul Jiului, Tarcu maraton, DHS maraton, Baia Mare , Tusnad maraton, Predeal Trophy,Dracula Bike Fest, Nationalele de maraton si Geiger unde n-am fost de 2 ani. Au fost concursuri din care am ramas doar cu experienta si invataturi care imi vor fi utile in viitor.

Au fost concursuri unde ma intrebam de ce fac eu sportul asta ? Cand as putea sta acasa, jucand CS ca alti copii. De vreo 2 ori m-am gandit sa abandonez, la unele aproape plangeam de frig sau durere, sau amandoua. Probabil va ganditi acum, chiar n-am altceva de facut ?

Chiar nu regret nimic. Pentru ca dupa fiecare cursa, care credeam ca e cea mai grea de pana acum, cand ajungeam in haine curate dupa dus, eram bucuros si multumit ca am trecut si prin asta si ma gandeam ca poate, totusi revin si la anul.

Alteori eram bucuros conducand cursa, ca apoi sa vina cel de pe locul 2 sa-mi dea o „palma” sa ma trezesc. Uneori am pierdut locul 1 la 1 secunda, alteori la 10 secunde, 40 de secunde, 2 minute si tot asa.

Dar au fost si curse in care ii multumeam lui Dumnezeu ca ma aflu in locul acela, facand acest sport

Au fost curse care au facut diferenta fata de restul, curse in care emotiile si adrenalina erau in meniu.

Astazi am facut adunarile, iar statisticile arata ca am petrecut peste 240 de ore pe bicicleta si am parcurs peste 4300 de km. Pentru anul viitor obiectivul este sa dublez numarul de ore.

Dintre 4 obiective ale sezonului mi-am indeplinit 1, la Medias, iar la BMM am fost aproape la cateva secunde, la Maros am reusit doar un loc 3 fata de ce imi propusesem,  la nationalele de XCO am facut o gafa, iar la cele de maraton am obtinut doar locul 4, destul de aproape de bronz, ceea ce n-ar fi fost deloc greu, dar atat s-a putut.

Drept „petrecere”, voi participa weekend-ul viitor la Zalau cu extraterestrii.

Nu in ultimul rand, vreau sa multumesc sponsorului Maros Sport , echipei Team Maros si mecanicului meu, domnul Dani, care impreuna au facut ca totul sa fie posibil si fara de care acest sezon nu ar fi fost la fel de plin si frumos.

Multumesc !

Am atasat pentru voi , trailerul la unul din cele mai interesante filme cu mtb la care m-am uitat. Recomandabil sa vedeti filmul, HD.

Ne vedem la Zalau.

Asa cum spuneam in postarea anterioara, cu usoara nostalgie, week-endul acesta s-a incheiat oficial sezonul competitional de mtb 2011 pentru mine. Odata cu incheierea sezonului, am prins si prima ninsoare. Ieri participam impreuna cu George la nationalele de maraton, organizate la Campul Cetatii, langa Sovata.

Pentru mine au fost 2 ture a cate 33 de km, cu o diferenta totala de nivel de aproximativ 1500 m. Unul din cele mai usoare trasee pe care am mers, foarte favorabil soselarilor. Chiar si asa, a fost unul din cele mai dure concursuri la care am fost. Cel mai puternic adversar pentru toti dintre noi, a fost chiar Frigul. Temperatura scazuta si ploaia usoara au fost ingredientele care ne-au facut viata mai grea.

Dupa o urcare de 17 km, in varf te astepta ninsoare si 0 grade, iar apoi o coborare de 15 km unde daca nu erai echipat corespunzator, puteai avea mari probleme. In cazul meu, ar fi fost primul abandon, daca Georgianu’ nu m-ar fi avertizat ce ma astepta. Chiar inainte de plecare, in fata blocului a insistat sa-mi iau echipament lung si manusi. Am tratat putin superficial, dar l-am ascultat, ca apoi in timpul cursei sa-i multumesc in gand din minut in minut. Nu se stie ce se intampla cu mine, daca nu era el sa-mi spuna. Nu-i mai multumesc , ca s-a saturat si el, dar il felicit pentru ca el este noul Vicecampion la categoria U23.

Inainte de cursa, imi spusese:” Ba zapada, fi atent ! Tre’ sa ne intoarcem acas’ cu minim o medalie”. Cum asta, nici noi nu stiam, caci adversari seriosi s-au aratat la ambele categorii. El a avut de furca cu Stancu, Tintea, Grosu si altii. Iar eu cu aceiasi adversari de la nationalele de XCO , Geiger, Maros si Banat care au reusit si de data asta sa completeze podiumul. Dupa 2 saptamani de pauza, una de nevoie, iar alta din cauza racelii, am reusit totusi sa obtin locul 4 pe un traseu care nu m-a avantajat deloc. George a „scapat turma” si astfel ne-am indeplinit scopul. Desi dupa asa ger, cred ca ne-ar fi fost mai cald cu 2 medalii la gat (ca n-aveam fulare:). Asta e, ne pregatim mai bine si lupta continua.

Puteti descarca cartea „Tata Bogat- Tata Sarac” de la linkul urmator- http://www.mediafire.com/?hzqood804rlw6j7

Tată bogat, tată sărac…

• Aruncă în aer mitul care spune că trebuie să câştigi mult ca să te îmbogăţeşti.
• Combate ideea potrivit căreia, dacă ai o casă, eşti înstărit.
• Le arată părinţilor de ce nu se pot baza pe sistemul de învăţământ, dacă vor să-şi vadă copiii învăţând câte ceva despre bani.
• Defineşte odată pentru totdeauna activele şi pasivele.
• Vă învăţa ce şi cum să le spuneţi copiilor despre bani, astfel încât să aibă succes financiar în viitor.

Kiyosaki e un tip interesant. Un american de origine japoneza care „a
reusit” ca la 20 si ceva de ani sa falimenteze propria firma care valora
milioane de dolari, a ajuns sa doarma in masina, impreuna cu sotia sa,
dar a perseverat, nu a renuntat la ideea ca poate deveni independent
financiar si, intr-un final, a ajuns unde voia. Unii ar putea spune ca
suna a „american dream” si ca probabil este o alta carte self-help,
tipic americana. Si partial ar avea dreptate.

Am intarziat cu postarea, sa nu uitam ca pentru unii a inceput scoala. Una peste alta, concursul a avut loc duminica trecuta in Gilau, langa Cluj. Organizat anul acesta pentru a V-a oara, concursul a oferit din nou o provocare pentru cei mai multi dintre noi. Pe final de sezon, speram ca la Maros sa merg cel mai bine fiind antrenat dupa toate concursurile de peste vara, m-am straduit si in ultimele saptamani sa prind o forma de varf dar cred ca am exagerat un pic.

Mi-am dat seama de asta dupa ce pe prima urcare nu ma simteam chiar in elementul meu, trageam de mine sa tin ritmul lui Tudor colegul meu in timp ce ma uitam la ceas care imi arata puls undeva la 200.
Eram destul de demoralizat ca ma misc cam slabut fata de cum ma asteptam dar cred ca imi dau seama de ce:

In prima curba, la intrarea pe offroad, eram in prima linie, iar de acolo am tot pierdut pozitii iar asta e posibil sa ma fi demoralizat, chiar am citit undeva fenomenul acesta. La alte concursuri, cum ar fi Banat Maraton, am plecat din spatele plutonului, neavand un start tocmai bun, chiar si asa am recuperat atunci suficiente pozitii, moralul crescandu-mi cu fiecare concurent depasit. Atunci am ajuns sa-i prind pe cei din fata si cu toate ca n-am castigat eram multumit de cum m-am simtit si cum am mers la cursa aia.

Sa revenim. Dupa ce m-a prins si „nea George” din spate, am inceput sa ma calmez, mergeam in spatele lui si pulsul scazuse. Ma simteam bine, iar dupa cateva minute de incalzire am inceput cursa de recuperare, crestea iar moralul dar si durerile de spate.

Au inceput apoi coborarile care le-am resimtit pentru ca am umflat cauciucurile un pic cam mult, din frica de a nu face snake.

Am oprit la primul punct de alimentare sa-mi umplu bidonu, cand din spate vad ca trece in goana Cristi Jidovu, ma grabesc si eu, iar de acolo ne-am urmarit pe dealurile din Austria. L-am prins apoi la push bike, iar coborarea pana in asfaltul dinainte de Pape am facut-o impreuna.
Aici cand incep urcarea, vad in fata un echipament Cerone si il recunosc pe Vlad, trec repede de el, il incurajez sa vina dupa mine, dar ramane in spate. Acum cand ma uit in poze vad ca Losonczi era pe locul 3 inainte de Pape.

Cum a reusit sa fuga fara sa-l zaresc macar ? Ma distantez de Vlad, si pe Pape ma simt bine, il prind si pe Oli care imi zice sa ma calmez ca vin 2 km de „crima”. Ii spun ca stiu la ce sa ma astept si imi vad de treaba mea. Ajung in varf sus in pozitia 9 la general de acolo incepe coborarea, iar intr-o bifurcatie gresesc cu Cristi din cauza vitezei si ne oprim. Din spate vine tare Oli si dus a fost.

Continuam impreuna intr-un ritm alert, doar-doar mai prindem pe cineva. Oli parca se pierduse in zare. Trecem si de a 2-a portiune de asfalt, iar dupa portiunea valurita cand trebuia sa viram dreapta in dreptul indicatorului , aici Cristi greseste si o ia tot inainte, nu vazuse nici X-ul. Eu aveam o banana in gura, inghit repede si incep sa strig, nu ma aude si fluier cat pot dupa el, parca avea castile in urechi. N-am avut ce sa fac mai mult si continui cursa. Peste rau incepe un push-bike unde la 50 de m in fata il vad din nou pe Oli.

Ma apropii de el si cand ma pun pe bicicleta dupa cativa zeci de metrii incep sa ma ia crampele. Eu care pana nu de mult ma laudam ca nu stiu ce sunt alea. Desfac gelul de la Marius, beau apa si astept. Nu se intampla nimic, simt ca acuma acuma ingheata un muschi, si incep cu masaj traditional ca la box, care din fericire da rezultate, dar nu fortez prea mult. Ma prinde si Cristi din spate care imi multumeste, ma auzise si si-a dat seama ca e ceva gresit. Trece de mine destul de rapid. Parca atunci cand vi din spate si stii ca ai de recuperat, dupa o ratacire, dupa o pana, dupa o ceva, parca ai super-puteri.

In cele din urma, vad borna de 3 km, ma uit in spate si zic „sunt in grafic”. Mai urmeaza coborarea aceea frumoasa pe „coridorul” din padure si in acul de par ajung iarasi in spatele lui Cristi si Oli. Deja resimteam si bratele si aleg sa nu mai fortez inutil, doar pentru general.
Inainte de ultima curba trag sa fiu iarasi in spatele lor si terminam asa.

Comisarul de traseu ne arata steagul cu patratele albe si negre si anunta locul 5 pentru Oli, locul 3 pentru Cristi si locul 3 pentru mine, fiecare reprezentand pozitia la categorie.

Am incheiat  la 6 minute de Losonczi, dupa 48 de km si 2:42, cu un puls mediu de 180 si maxim 206.
Tin sa-l felicit pe George, care dupa ce ne-am despartit a facut o cursa excelenta obtinand ultima treapta a podiumului Elitelor. Locul 10 pentru Gica, ii se potriveste si numarul, asemeni legendarului din fotbalul romanesc. Bravo George !

Aceasta editie a adunat in jur de 420 de concurenti.
A fost greu, m-am resimtit dupa concurs, drept urmare mi-am luat o saptamana de vacanta si sunt curios cum ma voi simtit maine pe Muntele Mic. Sezonul pentru mine, cred ca se incheie week-endul viitor.
Arrivederci !

Azi dimineata, in timp ce admiram rasaritul de soare,

mi-am adus aminte ca se apropie cu pasi repezi „last of the Giants”, unul dintre cele mai mari concursuri, mult asteptatul Maros Mountainbike Maraton. Mai exact, 6 zile si 23 de ore ne despart de startul editiei a V-a a concursului.

Sunt sigur ca dupa experienta a cinci editii la acest concurs, baietii de la Maros Bike s-au ocupat ca totul sa fie pregatit in cel mai mic detaliu. Traseele sunt deja aranjate, single-trailurile „ne asteapta cuminti”, mai raman doar cei 6 fotografi profesionisti de la FotoGEAR sa-si ocupe locurile in cele mai interesante locuri, de unde ne vor fura zambetele sau fetele pline de adrenalina.
 
Cateva statistici despre trasee:

• lungime: 47 km (race) | 78 km (marathon)
• total ascensiune: 1700 m  | 2700 m
• altitudine minima: 432 m
• altitudine maxima: 1130 m | 1370 m
• asfalt: aprox. 5 km (2+1+2) | 8 km (2+1+3+2)
• poteca ingusta: aprox. 500 m | 4 km
• puncte alimentare: 3 | 5 (asigurate de catre organizator cu apa, isotonice, fructe, dulciuri, etc)
• zone de asistenta tehnica: 3 | 2 (nu se asigura asistenta tehnica de catre organizator)

 MBM 2011 este singurul maraton de mtb din Romania inscris in calendarul international UCI.

Mai multe detalii despre concurs (inscriere,categorii,trasee,program) si tot ceea ce va intereseaza puteti gasi dand click pe bannerul urmator:

Bafta la antrenamente si noi ne vedem duminica 🙂 V-am pupat !

De sfarsit de vacanta, m-am gandit sa-mi prepar iarasi o saptamana plina. E cam mult de povestit si voi imparti in 3 articole.
Am inceput cu week-endul acela care era liber (26-27), am tras o fuga pana pe TransAlpina, ca tot imi doream si nu am avut ocazia la Ranca.Sa testam si noi cea mai inalta sosea din Romania. Am fost impreuna cu Dani, care e foarte entuziasmat ca poate din nou sa pedaleze, si o sa poata si mai mult, la anul avem planuri mari. Bob si Misu au completat trupa, ei oscilau intre Transfagarasan si Transalpina, pana la urma i-am convins ca au mai multe de vazut pe Transalpina si ca e mult mai frumos, plus ca urma sa ne intalnim cu Georgianul’ care e de-al locului.

Asadar, am dat bitele jos in Novaci iar de acolo: „Pi cai!”. Bineinteles ca nu ne-am putut abtine sa nu ne alergam putin. La un moment dat cand trageam un pic mai tare, vine Dani din spate sprintand si zice : „Doamne, ce bine ii”, ca unu caruia ii place cola si n-a baut de mult timp. E pasionat baiatu, tocmai asta o sa-l aduca inapoi in forma maxima. Pasiunea, ceea ce altii au uitat si alearga dupa premii.

Dupa ce m-am oprit cu George la o vorba, pana in parcare sus am dus o cursa de urmarire, pe serpentine si pante care te fac sa vrei mai mult de la tine.

La Ranca e frumos ! Merita sa ajungeti pe acolo, inca e virgin. Multi stiu doar de Trans, pentru ca au auzit ca alearga aia de la TopGear pe acolo si mai e faimosul Balea, dar la Ranca e chiar magic, cerul la apus te fura. E asa cum vedeti in filme.

In prima zi am mers doar pana sus in Pasul Urdele care se afla la 2145 m, iar de acolo datorita conditiilor neprielnice pentru coborare, ne-am imbarcat . Era asa frig ca in 5 minute am fost in masina, imbracati si cu bitele puse. A fost destul pentru prima zi: 30 km, cam 1700 diferenta de nivel.
Am dormit la cort, iar a 2-a zi, am urcat iarasi pana sus, dar pe partea cealalta. Am ajuns la peste 2200.

Si pe partea cealalta am avut parte de aceleasi serpentine unice. In timp de urcam, am prins din urma 2 cicloturisti, care erau din Anglia, mi-au spus ca sunt de o saptamana in RO si ca au fost si pe Transfagarasan. Mi-am mai exersat putin engleza mea de bastina cu ei dupa care mi-am luat ramas bun,si mi-am cotinuat urcarea aspra iarasi in urmarirea lui Dani.

Ajunsi in varf, baietii s-au pus sa se odihneasca, iar eu nu ma multumeam cu nici 20 km, pai ce antrenament e asta? asa ca am urcat pana pe un varf mai apropiat, unde am cunoscut si 2 persoane carora le multumesc pentru poza.

De aici pana jos, am facut slalom printre masini dupa care ne-am luat calabalacu’ si am fugit la o pizza foarte buna in Hateg, iar de acolo, cu burta plina, pana acasa nu a fost mult.

 10 lectii de viață de pe patul de moarte

Patul este un loc foarte interesant…

Este locul în care se nasc cei mai mulți oameni și locul în care mor cei mai mulți oameni.

Când mor, oamenii au ocazia să cuprindă în ultimele lor cuvinte o întreagă înțelepciune de viață.

Unii o fac cu autenticitate dezarmantă, alții cu umor năucitor…

În orice caz, lecțiile pe care muribunzii ți le pot da, mai ales dacă
ai puterea să le scoți din contextul tragic, te pot marca și te pot
”trezi” pentru multă vreme.

Așa că…

Am selectat pentru tine 10 lecții de viață spuse cu ultima lor suflare de către 10 muritori celebri….

Celebri… dar muritori….

Sper să te inspire, nu să te deranjeze….
iar dacă te deranjează, poate că e un prilej bun să îți pui câteva
înterbări despre sensul vieții…și al morții…

1. Mâine nu voi mai fi aici…

Nostradamus, prezicător…

2. Prieteni, aplaudați… comedia s-a terminat…

Ludwig van Beethoven, compozitor

2. Nu pot să dorm !

J. M. Barrie, authorul cărții Peter Pan

4. Nu ar fi trebuit să trec de la Scotch la Martini…

Humphrey Bogart, actor

5. Bunul meu prieten, nu este momentul să îmi fac dușmani !

Voltaire, când preotul de la capul patului a rostit: ”Te lepezi de Satana ?”

6. Adio, dragi prieteni…pornesc spre glorie !

Isadora Duncan, dansatoare

7. Sunt pe moarte sau e ziua mea ?

Lady Astor într-un moment de luciditate când a văzut toată familia adunată în jurul patului său

8. Mor… nu am mai băut șampanie de mult…

Anton Pavlovich Chekhov, scriitor

9. De data asta o să dureze mult…

Georges Clemenceau, Prim ministru Francez

10. De ce plângeți ? Ați crezut că sunt nemuritor ?

Louis al XIV-lea – regele Franței

Ingrediente:2 concursuri,2 podiumuri,o baie in lacul Vidraru, tiroliana, oameni pe care ma bucur ca i-am cunoscut si alte mici picanterii.

Sa povestim. Am plecat de vineri dimineata spre Dracula Bike Fest. 7 ore pe drum, din care 4 in IC, ador sa calatoresc cu asa trenuri. Am ajuns pe la 4 in Arges unde am mancat si am luat-o la pedala spre Capataneni  ultimul sat pana la Barajul Vidraru unde am gasit cazare la pret foarte bun si am ramas peste noapte. A 2-a zi m-am intalnit cu Vanesa care a fost draguta si m-a luat cu ea spre locul unde urma sa se desfasoare Dracula Bike Fest de care am auzit tot de la ea. Iti multumesc !

Concursul a inceput la ora 12 si consta in 18 km pe drum forestier, asa cum ne place. 9 km dus si 9 inapoi pe acelasi drum. Trebuia sa ai grija la intoarcere sa nu te ciocnesti cu ceilalti, dar era avantaj ca stiai cam unde se afla rivalii. Am ajuns dupa 9 km al doilea, dupa Basso, iar la final am terminat pe locul 3 fiind devansat de Andrei de la Sponser, dar terminand pe locul 1 la 16-25 in 45 de minute.

Dupa concurs, nu puteam sa plec fara sa fac baie in Vidraru, daca tot am batut atata drum. Nu ? Apa a fost perfecta. A urmat premierea si o mamaliguta foarte buna.

Ne-am luat talpasita si am fugit spre Sibiu pe Trans. Aici privelistea a fost…., nu va mai zic ca stiti. Ne-am oprit in varf putin timp, suficient cat sa ma dau si cu tiroliana pe anul asta. Sincer nu-i cine stie ce, cum ziceam, mai tare e senzatia cand sari de la 3-4 m in apa.

Spre seara, m-am intalnit cu colegii din echipa, la start si am inoptat impreuna in Rasinari.

Duminica dimineata impreuna ne-am asezat la start, colegii mei Elisei, Tudor, Nicu si Zaco la cel mai dur traseu de maraton din tara, iar eu alaturi de tovarasii mei de la nationale, peste 7 la numar mai exact 31 de juniori am luat startul la semimaratonul Geiger Mtb Challenge.

Mi-am facut bine temele, si cu toate ca in urma cu o zi participasem la un concurs, ce-i drept mic, dar deloc usor, la Geiger m-am simtit foarte bine. Dupa incalzirea de 5 km si startul real, am reusit sa ma tin de pluton pana la intrarea pe offroad, de unde am continuat impreuna cu Maus pana pe prima urcare cand ne-a prins din spate Ciocan si Pantani.

Am ramas putin in urma, l-am incurcat putin pe Pantanii pe unele „gaturi” din acelea abrupte. M-o fi injurat putin 🙂 Apoi m-am incalzit bine, si mi-am amintit de simpatia mea pentru urcari si ca in 2009 tot pe urcarea aia am depasit peste 20 de oameni. Astfel mi-am impus un ritm bun, si am inceput sa recuperez. Nu am ajuns la 20 iarasi, dar 4-5 au fost destui. L-am prins pe Maus, pe Alex si pe Vlad si apoi mi-am facut de cap pe o urcare superba intr-o padure de conifere, in unele locuri curata ca lacrima, in altele tehnica cu bolovani ascutiti. Spre finalul urcarii speram sa mai prind pe cineva, in spate nu mai era nimeni. Dupa cateva minute, ma aflam langa un grup de 4 oameni printre care 2 tipi care nu ii cunoasteam, impreuna cu Vlad Dinu si Ionut. Am ajuns toti la zona de push-bike iar acolo primii 2 s-au distantat putin, eu avand probleme cu poteca foarte ingusta. Apoi cand ne-am pus iarasi pe bicla, am vazut ca in fata noastra se afla si Vlad Bogdan care venea dupa o saptamana de velodrom si 2 medalii de aur. Bravo !

Cand a inceput coborarea deja se distantasera. In fata noastra era o coborare care a cuprins tot ce se putea: viteza, coborare prin padure, coborare pe pietris, pe bolovani, abrupta, tehnica. Tot ce vrei. Dupa coborare, unde m-am dat jos de vreo 3 ori au mai urmat portiuni valurite. Pe final m-a prins si Robi care am vazut ca pana la final a mai recuperat vreo 2 pozitii. A fost si ziua lui, La multi ani „Robike” !. Ultimii 5 km au fost iarasi interesanti, dar stiam ca ultimii 5 sunt cei mai grei, iar cand am intors capul in spate, am aflat si de ce.

In urmarirea mea se afla Pantani, „rivalul” meu si totodata un prieten deosebit, care anul trecut la fiecare cursa la care mergeam o bucata impreuna, pe ultimii 2-3 km din cursa ma lasa in urma. Asa ca, aveam o datorie de platit. M-am furisat prin padurea de „submarin” (sub arini), peste cioturi, prin noroaie si poteci netede, pe sub poduri si am terminat la 10 secunde in fata lui dupa 50 de km, in 2 ore 52 la 9 minute de Cristi si 13 de Edi pe pozitia 3 dupa Ionut si Cristi care a facut o cursa excelenta.(medie  19,3 ??).

Sunt bucuros, si pot spune despre acest concurs, la care nu am mai fost de 2 ani atunci cand am participat pentru prima oara, ca este cel mai frumos concurs la care am participat anul asta, fara dar si poate, m-a impresionat placut.

        
           Cand faci ceva pentru prima oara, il faci sub orice critica.
            A doua oara, il faci cel putin la fel de prost. Daca te multumesti cu atat ai mari probleme de perceptie.

            A zece-a oara daca il faci, abia atunci iti dai seama ca exista oameni care chiar se pricep sa faca ce faci tu…si ti se face rusine.

            La a 100-a incercare parca prinzi gustul dar creste nemultumirea.

            Cand ajungi la cifra 1000 incepi sa respiri. Creatia ta arata bine dar nu de ajuns. Acum vezi cu alti ochi concurenta.

            La 10.000 se misca bine. Ai intrat in sistem. Esti bun !

            La 100.000 capeti deja aroganta. Sunt putini ca tine, dar vrei mai mult !
Vrei sa fii cel mai bun. 

            Iar la 1.000.000 cauti in zadar concurenta !