Experienta de 5 zile cu bicicleta pe insula Thassos – [ Giocamp ]

De curand am revenit de pe insula Thassos, dupa una din cele mai faine experiente in care am fost.
Am fost de multe ori pe insula Thassos, dar de data aceasta a fost cel mai frumos. De ce ?
Pentru ca am schimbat obiectivul si motivele pentru care mergem pe insula.
Pana acum, de fiecare data obiectivul erau cele 2 competitii care aveau loc pe insula, care erau si motivul pentru care mergeam acolo. Insa de data aceasta si dupa ultimii 2 ani de pandemie, timp in care am reflectat la psihologia din spatele sportului, motivele si recompensele reale pentru care facem sport, am hotarat sa punem mai mult accent pe experienta de a pedala pe insula si mai putin pe experienta competitionala.

In ce sens ?

In anii trecuti povestea pe insula Thassos pentru noi era despre antrenament si concurat in cadrul celor 2 competitii care se organizeaza pe insula, iar totul inainte si dupa competitii era legat de acest lucru. Adica, inainte de ele te pregatesti pentru ele, iar dupa ele te refaci si esti rupt de oboseala.

De data aceasta insa a fost cu totul diferit si cel mai fain de pana acum. Sa vezi de ce !

In prima zi dupa ce am ajuns pe insula si dupa ce ne-am cazat, am iesit la o plimbare la apus cu bicicletele pentru a ne dezmorti dupa drumul de aproape 12 ore. O foarte binevenita plimbare de o ora pe biciclete,  pentru prima data in 2022 doar in tricou si pantaloni scurti, dupa o lunga perioada de 4-5 luni de iarna.

Ziua 2

In ziua concursului de sosea am facut si noi turul insulei Thassos, dar in ritmul nostru si fara niciun fel de constrangeri de data aceasta. Ne-am oprit sa luam masa la un restaurant atunci cand am considerat, fara sa fim grabiti sau conditionati sa mancam doar anumite mancaruri (paste in special). Pe traseu ne-am alimentat de la un izvor de pe marginea soselei sau de la cismele din orase, ori de la magazine.  In drumul nostru unii dintre noi s-au oprit si la cofetarie pentru o gustare rapida si energica. Pe tot parcursul traseului am admirat privelistea deosebita care ne urmarea incontinuu, inconjurandu-ne cu marea in culorile ei deosebit de frumoase. Am continuat si am ajuns la finalul turului insulei atunci cand s-a putut, fara sa urmarim o anumita medie de viteza.

insula thassos

Albumul complet cu fotografiile din Giocamp Thassos il poti vedea aici: Giocamp Thassos

Turul insulei consta in cei 92 de km cu aproximativ 1500m diferenta de nivel. Cei din imaginea de mai jos au dovedit ca se poate parcurge chiar si cu un nivel minim de pregatire (cateva iesiri inainte). Intradevar nu este usor, dar este realizabil.

Giocamp Thassos

Urmatoarea zi (a 3-a) am hotarat sa o dedicam pentru relax dupa tura lunga din ziua precedenta. Asa ca am facut o vizita pe biciclete pana la piscina naturala in stanca Giola unde din nou am admirat imprejurimile;:

Giocamp Thassos

Odata reveniti de la piscina, am vizitat satul Theologos de unde am cumparat produse locale si am servit pranzul la cel mai bun restaurant din zona, unde mielul si capra au fost specialitatile casei. Asezonate cu clasicul sos tzatziki au produs un curcubeu pe cerul gurii.

In a 2-a parte a zilei am avut o incercare de a ajunge pe varful Ipsarion (cel mai inalt de pe insula), insa datorita faptului ca ne-am urnit cu greu de pe plaja de la bere, am pornit doar la ora 5. O ora destul de tarzie pentru o asemenea ascensiune. Urcarea se face spre satul Teologos pe asfalt, dupa care se continua pe Offroad si insumeaza o urcare de 27 de km din care vreo 5 asfalt, iar restul offroad cu mici portiuni de coborare. Timpul a fost insuficient, iar ora 8 ne-a gasit la 4 km de varf si in fata cu decizia de a ne intoarce fara sa cucerim varful.  Intoarcerea a fost cu peripetii care s-au incheiat cu bine intr-un final.

Ziua 4 ( ultima zi pe insula si una din cele mai frumoase zile de MTB EVER )

Bineinteles a ramas un singur lucru de facut pentru ultima zi. Daca nu acum, atunci cand ?
Sa atingem varful !

Am pornit toti impreuna, iar urcarea ne-a decimat pana cand am ramas un grup de 4 hotarati sa cucerim varful Ipsarion, cel mai inalt punct de pe insula Thassos. Urcarea constanta si peisajul care se tot schimba, avea sa ne suprinda placut pe toata durata zilei.

Ajunsi din nou in ultimii 4 km, ma asteptam sa gasesc din ce in ce mai multa piatra spre varf asa cum stiam de la competitia de MTB care ajungea pe un varf similar de pe insula, insa am descoperit o padure superba si spontana de conifere dupa care ne apropiam tot mai mult de varf.

Dupa ultimele turnante am ajuns in linie dreapta si abrupta care pentru unii s-a lasat cu pushbike, pietrele facand ascensiunea destul de tehnica, iar ultimii metri pana pe o stanca imensa i-am urcat in 4 labe doar ca sa descoperim:

mariginile insulei.Se vedeau toate de sus.

Parca erai in varful unei ciuperci.

Am ramas toti 4 cu gura cascata. Dupa care ne-am trecut numele in jurnalul de pe varf si am pornit la vale.

Cei 4 fantastici:

De aici inainte aveam sa descoperim cu totii una din cele mai frumoase coborari pe MTB, care avea sa ne poarte spre inima insulei. Atat la propriu cat si la figurat, caci am descoperit frumuseti cum nu am vazut pana acum in Thassos.

La un moment dat ne-am ratacit, pentru ca ratasem un drum, dar nici macar nu ne-a parut rau. Am continuat drumul raului care ne poarta spre mare si am ajuns pe plaja unde ne-am oprit direct la un restaurant. In timp ce serveam specialitatea casei, ma gandeam ca tocmai am avut una dintre cele mai frumoase zile pe bicicleta.

Ingrediente:

  • traseu cu urcare faina si sustinuta pe teren variat
  • privelisti de te lasa cu gura cascata
  • masa imediat dupa tura cu specialitati ce nu le gasesti in alta parte, pe malul marii.

Seara a inceput cu un Aperol Spritz si o cina la Taverna Irene, unde ne-a intampinat Otilia, o romanca stabilita de mai bine de 10 ani acolo si care te primeste mai calduros decat ai fost primit vreodata intr-un restaurant.

Seara s-a incheiat cu desemnarea castigatorului care pleaca acasa din insula Thassos cu trofeul Giocamp Thassos 2022. In urma voturilor din partea oamenilor, castigatorul a fost Andrei:

Acesta a fost Giocamp Thassos, o experienta cu bicicleta pe o insula in Grecia, alaturi de oameni deosebiti.

Revenind la ideea de la inceput, ce am facut diferit anul acesta ?

Am schimbat accentul de pe cifre, pe senzatii si trairi care nu se pot masura. Desi am avut ciclocomputerul Garmin 830 in fiecare zi, nu l-am pornit deloc.

Daca bucuria ta este determinata de o cifra, inseamna ca faci ceva gresit !

De ce ar trebui să vizitezi Thassos?

In cazul in care te-ai saturat de vreme rece dupa o iarna lunga si vrei sa pedalezi la tricou si pantaloni scurti cu o priveliste care cuprinde marea intr-o parte si muntele in cealalta, atunci Thassos este o alegere foarte buna si nu atat de departe.

Ce activități sunt disponibile în Thassos?

Ciclismul este una dintre cele mai populare activități pe Insula Thassos care are câteva trasee grozave de biciclete si care sunt potrivite pentru toate nivelurile. Cea mai bună parte este că pretutindeni sunt presarate cate un obiectiv turistic, cate o cascada, cate un copac maiestuos foarte vechi, cate un restaurant bun, cate un sat in care casutele sunt construite in totalitate din piatra si de unde poti cumpara alimente produse local chiar de vanzatori cum ar fi faimosul ulei de masline sau mierea de 5 tipuri.

Dincolo de pedalatul pe bicicleta poti alege din mai multe activitati:

  • plimbare cu barca in larg (25E)
  • Scuba Diving (70E)
  • Tura cu atv-urile in insula (50E)
  • Poti inchiria biciclete normale sau electrice de la 15E la 35E.

Care este cel mai bun moment al anului pentru o vizită la Thasios?

Noi am mers de fiecare data primavara, cand la noi inca vremea nu este cea mai potrivita pentru pedalat, asa ca am furat startul verii. In sezon, adica dupa 1 Mai cred ca devine mult mai aglomerat si galagios. Recomandarea mea pentru pedalat este primavara sau toamna, vara fiind foarte cald si nerecomandat.

Concluzie

Am pierdut sirul vizitelor pe insula Thassos, insa cred ca este a 7-a oara cand am fost in 2022 si vom mai reveni. Asa de fain este !

Te asteptam cu noi data viitoare!

Da-ne un semn aici: Giolive

Vezi aici videoclipul oficial din Thassos:

 

Road to NapoCup Ciclocross: Ziua 20 – Ultima zi !



Am intarziat putin cu ziua 20, doar de 2 zile am ajuns acasa.

In 2 decembrie s-a incheiat Cupa Nationala de CX.

Sa fiu sincer, eram putin temator in ceea ce priveste rezultatul pe care il voi avea in urma antrenamentului de 20 de zile pentru ultima etapa de ciclocros de la Cluj, pentru ca de obicei antrenamentul este ceva mai lung, ceea ce am facut eu a fost o resuscitare in speranta ca voi trezi abilitatile pe care le-am dezvoltat pe parcursul intregului sezon.

Am fost foarte bucuros sa descopar in timpul cursei ca rezultatele se vad, am simtit imediat ca respiratia si muschii imi permit sa performez la un nivel peste adversari. E drept ca un mic avantaj l-am avut si din partea pedalelor Crank Brothers care s-au descurcat ceva mai bine decat orice alt tip, insa nu a fost semnificativ. Zapada si noroiul au fost lipicioase pentru toti.

Am pornit undeva din mijlocul plutonului, dupa Elite si U23 si in primele 2 viraje ma simteam ca in videoclipurile alea din America de Black Friday, cand se deschid usile si toti dau buzna inauntru. Aglomeratie mare incat abia imi gaseam si eu loc sa virez in curba. Dupa ce ne-am mai distribuit, am putut sa depasesc mai bine si sa recuperez din pozitii.

Unul din momentele mele favorite a fost inainte de curba de mai sus, unde pe linia dreapta aveam 4 rideri in fata ( Robike, Elisei,Paul si George cred ) pe o sectiune nu foarte generoasa cu spatiul si mi-am dat seama ca daca vreau sa ajung primul in curba, trebuie sa trec de toti 4. Zis si facut ! 😀

Au urmat sectiuni interesante, traseul te tinea in priza la fiecare secunda.

Daca e sa aleg un cuvant care sa defineasca acest concurs, acela ar fi: ‘Off-camber’. Daca retin bine, 5 astfel de portiuni au fost pe traseu, 2 dintre ele m-au speriat de-a dreptul, caci nu vedeam cum as putea trece macar pe langa bicicleta, pentru ca era foarte alunecos. Fricile au fost doborate si am gasit la fata locului solutia si am reusit sa ma descurc foarte bine, cu doar o cazatura mica in cele 5 ture.

Un factor atractiv al cursei erau portiunile in care nu puteai controla prea mult bicicleta, in special in ultimele 2 ture in care mi-am dat seama ca nu mai am frane. Dar cine avea nevoie de frane ? 😀

A fost o cursa in care am recuperat constant pozitii. Amuzant este ca in imaginea de mai jos conduceam cursa amatorilor fara sa stiu acest lucru:

ziua 20

Era ultima tura, insa urma sa pierd pozitia pe urmatorul off-camber, unde Andrei Mititelul si noul meu coleg de echipa in acelasi timp, a alergat mai bine si s-a distantat putin, suficient cat sa castige competitia.

Asa cum am mai spus, a fost o competitie care m-a lasat cu un zambet larg pe fata la final, pentru ca a fost peste asteptarile mele.

Ce concluzii trag ?

  1. Ca antrenamentul din ultimele 20 de zile a dat rezultate
  2. Ca sunt si mai fidel pedalelor Crank Brothers
  3. Ca ciclocrossul este o disciplina chiar faina, cu toate ca la inceput meniul urmator: frig, ploaie, noroi, zapada,etc nu era prea sexi pentru gusturile mele.

Va multumesc celor care m-ati urmarit, sper ca ati descoperit lucruri utile pentru voi in aceasta serie de articole. Am prezentat doar 20 de zile, pe cand in Giocoach invatam sa ne antrenam timp de 9 luni impreuna.

Ma bucur sa pun umarul alaturi de echipa Carcover Racing Team, careia ii multumesc pentru suport. Tocmai am ajuns la formatul final al echipei si va urma un sezon frumos. Sanatosi sa fim !

Mai jos poti vedea cum a fost la Cluj: (un videoclip cu de toate)

Road to Cluj CX: Ziua 9 pregatim terenul pentru maine !



Sa imi fie cu iertare, caci aproape am uitat sa postez articolul de astazi din seria Road to Cluj CX 🙂

Tocmai ma uitam pe calendar si ma gandeam: “Unde e ziua 9 ca nu vad articolul ?!” Cum sa il vad daca nu l-am scris 🙂

Ziua 9 a fost o zi lejera de rulaj in care pregatesc terenul sau mai bine zis muschii, pentru ziua de maine cand vor urma intervale medii. Am pedalat 50 de minute astazi, mai mult de test sa vad cum simt genunchiul dupa ultima alergare.

rulaj

Sfat: Nu alergat niciodata brusc sau mult ! Fara sa alergi cateva zile inainte pentru a pune muschii, tendoanele, genunchii in modul de alergat, vei suferi o accidentare numita : Genunchiul alergatorului, care este cea mai frecventa accidentare la alergat. Daca esti alergator, vezi aici despre ce e vorba si incearca sa previi pentru binele tau: Articol

Dupa antrenamentul de astazi am ales o portie copioasa de paste si cam atat a fost astazi !

Maine va fi mai interesant !
Vezi:

Unul din cele mai reusite evenimente in 2017 – Metal Enduro !

In ultima perioada incerc sa evit acest cliseu cu “cel mai”, insa pe buna dreptate ca este adevarat cand il folosesc, simt asta si nu stiu inca cum sa exprim altcumva.

In ultimele ocazii am spus ca am scos la vanzare “cel mai” usor full-suspension de aluminiu pe care am pus eu mana. ( true, te invit sa il incerci si tu )

Apoi a fost “cea mai grea zi din sezonul 2017” – adevarat din nou, nu am mai participat niciodata la duathlon, cu atat mai putin la un duathlon si un concurs de mtb in aceeasi zi.

Ti-am mai prezentat si “cea mai inteligenta pereche de ochelari” pe care am avut-o. Pai, o pereche de ochelari care se adapteaza la lumina cand esti la umbra, cand e ceata, cand esti pe bike si intri in padure sau cand e soare la ora 14:00 in iulie si intri in tunel apoi, mi se pare foarte eficienta spre deosebire de acum 5 ani cand aveam nevoie de o pereche de ochelari cu 3 lentile pentru toate aceste situatii.

Revenind la oile noastre si la articolul de astazi, titlul acestui articol nu imi apartine, ci l-am auzit de la mai multi oameni cu care am stat de vorba in timpul celor 2 zile la Metal Enduro. Pe trasee, in timp ce urcam, chiar si seara la party auzeam ca e cel mai frumos eveniment de anul acesta.

De ce ?

“Pentru ca, ce poate să fie mai fain decât o zi de dat pe poteci și mers la limită? Raspuns: două zile de dat pe poteci și mers la limită!”

– Cătălin Gavrilă, interviu pentru Dirtbike.ro

In 2 randuri, despre asta a fost Metal Enduro 2017.

Au fost 2 zile cu 8 poteci unele dintre ele create de la zero, aranjate si pregatite pentru cei aproape 100 de concurenti.

Metal Enduro 2017
foto Metal Enduro 2013

Personal, am participat o singura data din cele 4 editii precedente, iar de atunci mi-am promis ca nu voi mai participa pana cand nu voi avea o bicicleta corespunzatoare. Anul acesta mi-am cumparat special pentru Metal Enduro un full-suspension, dar vazand cat de multe lucruri sunt de facut in organizarea acestui concurs si stiind ca oricum nu voi fi printre primii, am decis sa fac un compromis care sa imi permita sa fiu util si echipei Bike Attack si in acelasi timp sa stiu in ce timp reusesc sa parcurg trasele. Astfel, am fost inchizator de traseu si am pedalat cum am stiut eu mai bine. Principalul meu obiectiv a fost sa abordez cat mai multe sectiuni din traseu si sa progresez fata de nivelul actual de tehnica.

2013 vs 2017

Ultima saptamana m-a scos destul de mult din zona de confort, am parcurs sectiuni prin care nu am trecut niciodata si am progresat la tehnica si curaj mai mult decat am facut-o in toate competitiile din 2017 la un loc. Intr-un final, dupa cele 2 zile de concurs timpii parcursi pe cele 8 speciale arata ca as fi la 1 minut de top 10 in categoria Hobby, dupa o cazatura si 2 opriri sa pun lantul la loc.

Nu-i rau deloc, as spune !

Sunt foarte bucuros ca am cazut doar o singura data in cele 8 speciale, fara nimic serios, cu toate ca de-a lungul traseelor au fost o multime de portiuni tehnice. Am vazut cum e sa zbori de-a dreptul pe primul jump de pe PS.8 – Poezie si in aer am avut timp si de-o rima. L-a antrenament am parcurs perfect sectiunea, insa in concurs viteza a fost mult mai mare.  A fost ultima speciala si am ajuns la finalul competitiei cu bine, la fel si ceilalti prieteni, printre care Andrei Carciag care duce traditia mai departe si castiga pentru a 3-a oara consecutiv categoria Hobby ! Tot in aceasta categorie a fost si Adelin Preda pe locul 4 la 7 secunde de locul 3, unul din oamenii care a creat unul dintre trasee. Ne-am bucurat cu totii, la fel ca pentru Halep, cand am vazut ca la categoria Masters Elite a castigat locul 1 Sorin Vacaru, un resitean de-al nostru care stie cu ce se mananca acest sport.

Competitia a fost castigata din nou la general de Sorin Parau care practica acest sport de 19 ani, urmat de Arpad Kelemen. Spectacolul a fost oferit si de juniorii care au facut o cursa incredibila, avandul castigator pe Matei Moisil care la 16 ani va reprezenta Romania in Cupa Mondiala. Thumbs up !

Daca tot am inceput sa iti prezint numele probelor, sa continui si cu celelalte. Au fost asa:

🚴 PS1 – InVĂŢ
🚴 PS2 – Uzină
🚴 PS3 – drigoVĂŢ
🚴 PS4 – Fluturelu
🚴 PS5 – Combinata
🚴 PS6 – Ps6carei5
🚴 PS7 – Canada
🚴 PS8 – Poezie

La majoritatea sectiunilor trebuia sa arunci un ochi de mai multe ori ca sa alegi trasa buna pentru tine. In urma cu o saptamana, la rock-gardenul de pe PS 6 am stat aproximativ 30 de minute sa il parcurg de 2 ori. A fost ceva mai dificil pentru ca bolovanii erau putin umezi, insa a meritat pentru ca a 2-a oara cand am parcurs zona respectiva, era uscat si am reusit sa parcurg micul canion integral fara probleme.

Alta portiune interesanta de pe PS. 4 – Fluturelu’

Toate cele 8 probe mi-au placut si fiecare a avut specificul sau. Portiuni de viteza prin padure, din cand in cand o curba stransa, portiuni valurite in zig-zag cu mici sarituri sau mai mari pentru cei curajosi si cu experienta, poteci abrupte unde simteam ca daca sar vreun jump prind o viteza pe care nu o mai pot controla. Pentru prima oara dupa o coborare ma dureau picioarele, nu bratele.

Au fost portiuni abrupte pe pietris cu treceri printre bolovani care iti taiau respiratia, portiuni de pedalat unde calitatile de XC s-au activat. Toate acestea pe o vreme superba cu soare de toamna, in mijlocul lunii octombrie.

Un party cu un mic concert, intre cele 2 zile a mai completat tabloul Metal Enduro 2017 ! A fost competitia cu nr 28 anul acesta pentru mine si nu pot decat sa fiu bucuros ca sezonul s-a incheiat cu o competitie acasa la Resita. Recordul ramane totusi sezonul 2014 cu 30 de competitii. In caz ca esti curios, aici poti vedea care au fost competitiile la care am participat si rezultatele mele. A fost un an incredibil, sunt recunoscator pentru tot ce s-a intamplat pana acum !

Curand voi incepe pregatirea pentru noul sezon cu programul complet de antrenament Giocoach. Daca esti curios sa afli mai multe si vrei sa ne antrenam impreuna in 2018, te invit in grupul nostru de facebook: Giocoach.

Ne vedem la Metal Enduro 2018, mai pregatiti si mai curajosi, sa depasim alte limite si sa ne dam mai fain la vale !

Multumesc celor care au fost alaturi de mine pe parcursul sezonului 2017:

  • Cannondale Romania pentru că mă susţineţi în ceea ce fac !
  • Salomon Romania pentru că alergatul e mai plăcut în pantofii voştri !
  • Thule – pentru cel mai bun suport de biciclete, comod, masina ramane curata, consum redus, chin mai putin pentru bratele obosite dupa o competitie grea !
  • Isostar Romania pentru nutritia pe bicicleta !
  • Garmin pentru că anul ăsta am pedalat aproape 7300 de km cu Garmin 810 !
  • Adidas pentru ochelarii cu care fac faţă la umbră, pe ceaţă, la soare si in tunele!
  • Ţie pentru că ma citesti si pentru ca esti alaturi de mine !

– The End –

PS: Vezi ultimele articole despre: