M-am gandit sa ma las de facultate exact la mijlocul ei, dupa primii 2 ani de inginerie civila. Nu pentru ca era greu, ci pentru ca mereu eram cu gandul la bicicleta. Cand mergeam cu trenul la facultate ma uitam pe geam si ma gandeam cat de fain ar fi :
- sa am o duba cu care sa merg la concursuri prin tara si sa dorm in ea
- sa am o gasca de oameni pe care ii antrenez si cu care discutam frecvent ce facem, cum facem, ce probleme intampinam si cum le rezolvam impreuna.
- sa facem excursii cu bicicleta la munte 2-3 zile, sa pedalam impreuna, sa mancam impreuna, sa dormim in acelasi loc si a 2-a zi sa o luam de la inceput.
Cum sa nu te lasi de scoala cu asa ganduri ? 🙂 Spune tu !
Punctul aproape decisiv a fost intr-o dimineata cand mergeam la Moneasa Marathon si era ora 5-6, ma trezisem super entuziast, in masina rasarea soarele pe un cer senin, m-am gandit la toate cele de mai sus in timp ce i le povesteam prietenului meu Rica, care poate citeste acest articol, si atunci am fost hotarat ca asta trebuie sa fac.
Din fericire am continuat studiile doar datorita a 2 principii:
- sa inchei ceea ce am inceput
- sa respect efortul mamei mele
Imi place totusi ingineria, doar ca nu la fel de mult ca si ciclismul.
Astfel au mai trecut 2 ani de politehnica, sincronizati cu o accidentare care a durat la fel de mult, dupa care am incheiat studiile si am plecat in America o vara.
In ziua cand am dat licenta si 1 ora mai tarziu eram in drum spre SUA am postat o fotografie si am spus ca e prima zi din viata mea de sportiv full time:
Dupa 3 luni jumatate, am renuntat la un salar bunicel in state si am venit acasa cu un gand clar si hotarat:
"Fac ciclism 3 ani de zile timp in care dau 100% si apoi trag o concluzie"
Ghici ce ? Fotografia e din 2016, au trecut deja cei 3 ani, iar eu sunt inca aici si nu plec prea curand. 😀 Ba mai mult, concluzia pe care o trag dupa acesti ani este ca e timpul sa Step Up the game !
In acesti 3 ani am progresat mai mult decat am facut-o vreodata inainte. Pentru prima data mi-am indeplinit visul de a fi campion national, dupa ce scrisesem o carte cu 4 ani inainte intitulata "De la zero la campion". Titlul era despre de unde pleci TU si unde poti sa ajungi, doar ca eu nu ajunsesem inca. Ei, mi-am dovedit ca sfaturile din carte erau valabile. Ba mai mult, anul acesta am obtinut al doilea titlu consecutiv, ca sa nu cred ca am avut noroc.
Singurul meu regret dupa cei 26 de ani din viata este ca nu sunt la potentialul meu la care as putea fi. Prin urmare, vreau sa imbunatatesc tot ceea ce fac, la cel mai inalt nivel la care ma pot gandi: fie ca e vorba de persoana mea, antrenamentele mele, taberele Giocamp cu oameni pentru oamni, programul Giocoach, canalul de youtube sau clasele de spinning din fiecare seara.
Au trecut putin peste 10 ani de cand am concurat prima data la un concurs si vreau sa cred ca am ajuns la nivelul excelentei. Avem la dispozitie o masinarie exceptionala, trupul nostru, asa ca haideti sa il onoram pe masura. Cel mai bun lucru care este la dispozitia noastra este sa fim la cel mai inalt potential. Inalt nu inseamna neaparat mai mult, ci mai bine.
In curand incepem o noua grupa in programul complet de antrenament Giocoach unde ne pregatim sa fim in cea mai buna forma fizica in viata de zi cu zi, personala ca oameni individuali si competitionala pe bicicleta. Va fi diferit si imbunatatit decat ceea ce a fost pana acum, atat pentru mine cat si pentru voi.
Daca vrei sa faci parte si sa fii alaturi de noi in sezonul 2020, te invit aici:
https://forms.gle/s8fr9N4JwBZpEsgn7
PS: De data asta este despre excelenta. Step Up the game !
