In urma cu cateva luni, am aprins un foc.
In toamna anului trecut cream acest grup si incepeam pregatirea pentru noul sezon, aceea a fost scanteia. Iata-ne cateva luni mai tarziu, cand trecem intr-o noua etapa. Pana acum ne-am obisnuit cu efortul in prima luna, am alergat, am jucat badminton, am fost la squash, la bazin, apoi ne-am dezvoltat si tonifiat muschii, am fost la ski, la vale sau la deal, iar incepand de acum intram intr-o noua etapa: Etapa de Baza sau acumulare.
Planul pe care l-ai primit de la mine, este planul tau de antrenament personalizat in functie de varsta pe care o ai si experienta pe bicicleta. Fiecare dintre noi are alt plan si alte ore. De exemplu la mine anul acesta nu se mai potriveste planul din sezonul trecut, pentru ca am mai multa experienta si am mai imbatranit cu un an 😀
Printeaza color planul si pregateste un marker rosu, apoi putem incepe.
CUM COMPLETAM IN PLAN ?
- Cu X-uri rosii pentru fiecare zi pe care o realizam din plan
Planul se completeaza cu X-uri pe orizontala pe fiecare linie corespunzatoare saptamanii in care suntem. In plan sunt 28 de zile (4x7), iar in restul de 2-3 zile (o luna are 30 sau 31 de zile) recomand sa faci pauza de la pedalat. Recomand inceperea planului cu primul antrenament pe care tu il alegi ce va fi. Poate fi o zi de pauza sau una de antrenament, in functie de ceea ce faci astazi, vei bifa pe prima linie 1 sau 2 ore de antrenament.
Ex:
- Zilele de Off sunt cele de pauza ( trebuie bifate si ele )
Si foarte important, in zilele de pauza nu recuperam alte zile, ci exact asta facem : PAUZA !
De exemplu, daca vei face un antrenament de 2 ore, vei pune un X rosu unde scrie 2 ore pe prima linie. Ziua urmatoare daca vei face unul de 3 ore, vei cauta unde scrie pe linie 3 ore si vei pune un X rosu si tot asa pana cand ai intr-o saptamana cat mai multe X-uri acumulate.
Antrenamentele nu se recupereaza de pe o saptamana pe cealalta. Adica odata ce s-a incheiat saptamana, nu mai poti bifa saptamana viitoare ce nu ai facut in saptamana precedenta. Antrenamentele nefacute raman nebifate.
Iata ca scanteia de la inceput de care iti spuneam creste si creste. Incet, nu cu graba cum am vrea noi, cu atentie si grija, la fel cum sculpteaza apa in stanca, cu fiecare strop.
Ma bucur pentru ca pui si tu cate-o crenguta la acest foc.
Peste alte cateva luni, sper ca vei fi alaturi de noi cand in sfarsit vom "dansa in jurul focului" si vom culege roadele muncii noastre.
Atat.
Cu drag, Sergiu.
PS: In curand povestim despre puls maxim si modul in care vom alege antrenamentele. Momentan este important sa incepem !
Haide sa vedem pe grup primele X-uri rosii ! 🙂