O vacanță cu rulota: 4000 km, patru prieteni și un vis pe roți
Vacanțele nu se măsoară doar în kilometri, ci în amintiri. Iar noi, patru prieteni – eu, Sergiu, Alina și Robi – am adunat o colecție de trăiri și peisaje greu de egalat într-o aventură de 16 zile, pe un traseu ce ne-a purtat prin Austria, Elveția, Italia, dar și prin Slovenia și Ungaria. Am închiriat o rulotă de la RaviCamper, un partener de încredere pe care-l recomandăm, și ne-am pus pe drum. A fost o experiență intensă – deloc ușoară, dar memorabilă.
Viața în rulotă nu e ca la hotel. Trebuie să înveți repede cum să alimentezi cu apă, să golești apa gri și pe cea neagră, să te descurci cu 120 de litri de apă pentru dușuri, să gătești în spațiu mic, să speli vasele, totul se face în echipă. Dar tot ce pare greu se estompează când îți bei cafeaua dimineața cu o vale din Austria în față sau când adormi ascultând greierii pe malul unui lac din Elveția.
Este o vacanță altfel. O vacanță în care tu decizi unde să dormi, când să pleci și în ce colț de lume să te trezești. Este despre libertate, despre natură și despre descoperirea lucrurilor simple. Vă invit să parcurgeți alături de noi acest jurnal de drum, în care o rulotă a devenit casă, iar Europa – curtea noastră.
Sfaturi utile și lucruri pe care trebuie să le știi înainte să pornești cu rulota
Călătoria cu rulota nu este doar o aventură romantică prin peisaje spectaculoase – este și o mică lecție de organizare, adaptare și colaborare. După 16 zile de explorat Europa pe patru roți, iată câteva lucruri esențiale pe care le-am învățat și pe care le împărtășim cu drag:
1. Alege o rulotă mică spre medie.
Chiar dacă tentația unei rulote spațioase e mare, dimensiunile mai compacte îți vor ușura viața – mai ales la parcare, pe drumuri înguste (Italia e regina străduțelor înguste!). Rulotele moderne, fabricate în 2023–2024, sunt extrem de bine echipate: duș, chiuvetă, aragaz cu butelie, frigider, panou solar, baterie proprie, 4–5 locuri de dormit, mese rabatabile, scaune și mese de camping.
2. Nu uita de apă!
Un rezervor plin face diferența – mai ales când nu ai camping în apropiere. Rulotele au în general un rezervor de 120 de litri, suficient pentru dușuri rapide și gătit, dar necesită reumplere frecventă. Apă se poate lua din benzinării sau campinguri.
3. Prețul vacanței – nu chiar ieftin, nici scump, dar un cu siguranță merită.
Vacanța noastră a costat în jur de 800–850 euro/persoană pentru 16 zile – un buget excelent, dar asta și pentru că am gătit în rulotă și ne-am adus alimentele de acasă (Kaufland, Lidl). Doar o dată am mâncat la un restaurant italian excelent. Este important să știi că frigiderul rulotei funcționează pe gaz sau electricitate, deci poți să iți păstrezi toate produsele la rece, fără nicio girjă.
4. Conducerea rulotei și consumul.
Rulotele de până la 3.5 tone se conduc cu permis categoria B. Consum mediu: 10–12 l/100 km, în funcție de viteză. În plus, majoritatea modelelor noi necesită AdBlue. Rulota noastră s-a comportat foarte bine..
5. Taxele de drum și vinietele.
- Ungaria & Austria – viniete digitale (se pot cumpăra online înainte de plecare);
- Elveția – vinietă anuală obligatorie (aprox. 40 CHF);
- Slovenia – vinietă pentru 10 zile sau o lună;
- Italia – taxe de autostradă plătite la fiecare porțiune parcursă.
6. Prețuri combustibil:
Cel mai ieftin în România și Slovenia. Urmează Austria și Ungaria. Elveția este cea mai scumpă, iar Italia puțin mai ieftină decât Elveția.
7. Pleacă la drum cu oamenii potriviți.
Poate cel mai important sfat: alege să călătorești cu oameni apropiați, pe care îi cunoști bine, care sunt muncitori, capabili să suporte efortul și care nu se sperie de micile provocări. Rulota nu e doar relaxare și poze frumoase – este și muncă de echipă: gătit, curățenie, condus, adaptare. De aceea, atmosfera din grup contează enorm. E bine să pleci cu un plan făcut de acasă, măcar în linii mari – ce vrei să vizitezi, ce trasee ai în minte –, dar e la fel de important să fii flexibil. Vremea, programul obiectivelor sau pur și simplu starea de spirit a grupului te pot face să schimbi direcția din mers. Și e perfect așa – face parte din farmecul călătoriei.
8. Despre campare și reguli de staționare
Un alt aspect important de avut în vedere este camparea. Dacă vrei să te cazezi în campinguri clasice, rezervările trebuie făcute din timp – ideal chiar cu câteva luni înainte. Țări precum Germania, Elveția, Olanda sau Franța au o cultură bine dezvoltată a călătoriei cu rulota, iar locurile bune din campinguri se ocupă rapid, mai ales în sezonul cald.
Noi am folosit mai rar campingurile și ne-am orientat frecvent cu ajutorul aplicației Park4Night – o resursă excelentă pentru a descoperi locuri de parcare și zone unde este permisă staționarea peste noapte.
Totuși, atenție sporită în Elveția, chiar și Austria/Italia! Elveția este foarte strictă în privința rulotelor care staționează în afara campingurilor. În multe locuri este interzis să dormi peste noapte în parcare, iar amenzile pot fi foarte mari:
- între 150-400 CHF la prima abatere,
- iar în cazul unor încălcări repetate, se pot atinge sume de până la 2000 CHF.
Există, totuși, alternative: unele localități organizează parcări speciale sau pun la dispoziție locuri pentru rulote contra unei taxe modice. De asemenea, localnicii primesc uneori turiști în curtea lor, contra unei taxe de 10–20 CHF pe noapte – o soluție liniștită și prietenoasă. Toate informațiile le găsești pe aplicația Park4Night.
Campingurile clasice, în schimb, au prețuri care pornesc de la 50 CHF sau 50 EUR/noapte pentru 4 persoane și o rulotă. Sunt curate, bine dotate și oferă facilități excelente – dar, cum spuneam, necesită planificare. Tot de la campinguri poți lua apă pentru rulotă, dar și să golești rezervoarele de apă gri/neagră.
Să pornim la drum!
ZIUA 1
Am pornit la drum din Reșița cu inima plină de entuziasm și încărcați de planuri. Prima oprire: Hallstatt, acel colț de poveste care pare desprins dintr-o carte cu ilustrații perfecte. Deși aparține Austriei, Hallstatt este adesea confundat cu Elveția pentru pitorescul său – și pe bună dreptate. Așezat pe malul unui lac liniștit și străjuit de munți impunători, satul pare o miniatură vie a paradisului alpin.
Am ajuns după-amiaza târziu, cu aproximativ 4–5 ore la dispoziție pentru explorare. Ne-am împărțit în două echipe: Sergiu și Alina au ales să se bucure de farmecul localității, plimbându-se pe poteca amenajată ce înconjoară lacul. Imaginile de promovare ale Austriei au mereu în prim-plan Hallstattul – și înțelegi de ce imediat ce pășești acolo: case tradiționale, reflecții perfecte în apă, liniște.
Eu și Robi, fiind deja familiarizați cu satul dintr-o excursie anterioară, am decis să urcăm în munți pe unul dintre segmentele spectaculoase ale traseului Salzkammergut. Am parcurs câțiva kilometri cu o diferență de nivel de aproximativ 500–1000 de metri. Efortul ne-a fost răsplătit cu o panoramă superbă asupra lacului, văii și întregii regiuni Hallstatt. Acolo sus, munții Dachstein ne-au uimit cu altitudinile lor de peste 2500–3000 de metri și cu peisajele de pășuni alpine, iarbă verde crud și căsuțe îngrijite, care îți dau impresia că te-ai întors în timp.
Austria te cucerește din prima – prin ordine, frumusețe și armonia cu natura. Și totuși, acesta era doar începutul. Ne aștepta Elveția…
Spre seară, ne-am reunit toți patru la rulotă. Sergiu a venit cu autorulota, ploaia ne-a prins ușor – singura ploaie din toată excursia – dar nu ne-a stricat cheful. Am gătit din proviziile aduse de acasă, am stat împreună la masă, încărcați de entuziasmul primei zile. Am încheiat ziua cu zâmbetul pe buze, convinși că trăim una dintre cele mai frumoase aventuri ale vieții noastre.
Ziua 2 – De la ploaia din Hallstatt la adrenalină în Innsbruck
Ne-am trezit în Hallstatt, în aceeași parcare liniștită de lângă lac, unde ne-am petrecut și noaptea. Afară ploua ușor, dar asta nu ne-a stricat magia dimineții – ne-am luat micul dejun împreună, și am decis că e timpul să mergem mai departe. Cerul era înnorat, așa că ne-am lăsat purtați spre locuri mai însorite – direcția: Elveția. Dar până acolo, aveam câteva opriri de neratat.
Pe drum, am făcut o pauză la Lammerklamm – un canion spectaculos și extrem de bine amenajat. De-a lungul canionului există o potecă cu pasarele care te poartă prin inima stâncilor, cu cascade tumultoase și aer curat. Intrarea a costat 9 euro și, sincer, merită fiecare cent. A fost o experiență relaxantă, dar impresionantă, pe care am trăit-o împreună, toți patru.
În drum spre canion, am trecut și pe lângă Gosausee, un alt lac deosebit, cu ape limpezi și munți impunători în fundal. Merită o oprire chiar și scurtă – este un peisaj de carte poștală.
După-amiaza am ajuns la Innsbruck, în inima Tirolului, oraș care îmbină perfect atmosfera urbană cu spectacolul naturii. Seara ne-am petrecut-o în Bike Park Innsbruck, un loc ideal pentru pasionații de MTB. Am urcat cu bicicletele până la 2000 m altitudine, iar priveliștea asupra orașului era pur și simplu copleșitoare. Ne-am dat pe două trasee: unul de tip flow (mai lin, ideal pentru viteză și curbe largi) și unul roșu, ceva mai tehnic și abrupt. La bază era și un traseu de dual slalom, perfect pentru puțină joacă.
Bike park-ul este foarte bine întreținut și oferă trasee pentru toate nivelurile – inclusiv unele negre, precum The Naughty One, pentru cei cu mai multă experiență. Deși orașul propriu-zis merită și el o vizită de câteva ore, de data asta ne-am concentrat pe mișcare, natură și adrenalină. Seara, ne-am reunit din nou la rulotă, am gătit împreună și am mâncat cu orașul luminat la picioarele noastre. A fost o zi plină, variată, în care am combinat aventura montană cu bucuria descoperirii. Și încă nu ajunsesem în Elveția…
Ziua 3 – Cucerind Alpii și răsăritul peste Ischgl
Ziua a treia a fost, fără îndoială, cea mai grea pentru mine. Ne-am luat rămas bun de la Innsbruck și am pornit spre valea de la Ischgl, o destinație celebră mai ales iarna, datorită pârtiilor spectaculoase care pornesc din vârful munților. Inițial, ne gândisem să trecem și prin Zillertal, dar până la urmă am ales să urcăm direct spre Ischgl – o decizie care avea să ne pună serios la încercare.
Drumul a fost o provocare. Am avut de urcat o pantă continuă de 10–15 kilometri, cu o înclinație între 10 și 15%. Pe ultimii kilometri am fost nevoit să împing bicicleta aproape jumătate de oră – epuizat, cu moralul la limită. Băieții erau mai în formă și m-au susținut, dar a fost un test de voință pentru mine. La altitudinea de 2600 m am ajuns și la zăpadă – în mijlocul verii!
Sus, la capătul urcușului, acolo unde în sezonul rece pornesc celebrele pârtii de schi, ne-a întâmpinat o panoramă de vis: Munții Alpi în toată splendoarea lor. Priveliștea a spălat toată oboseala, iar coborârea a fost ca o recompensă. Ne-am dat pe o potecă lungă de peste 10 km, de la 2600 m până jos în stațiune. Liberi, în vânt, în mijlocul măreției alpine.
Ziua a avut și un moment special – a fost ziua de naștere a lui Robi, iar atmosfera a fost cu atât mai caldă, în ciuda efortului fizic. La întoarcere, traseul ne-a purtat până aproape de două pasarele suspendate peste o vale imensă – locuri spectaculoase și absolut instagramabile, cu o deschidere de peste 150–200 m deasupra râului.
Chiar lângă aceste pasarele, am tras rulota și ne-am petrecut noaptea. Iar dimineața… ce să mai spunem? Ne-am trezit cu Ischgl la poalele noastre și cu răsăritul peste crestele alpine. A fost una dintre acele dimineți în care simți că ești exact unde trebuie să fii.
De la 1000 m la 2600 m într-o singură zi, cu toate provocările la pachet – dar fiecare metru a meritat.
Ziua 4 – Elveția: Lecția de frumusețe de pe culmile din Stoos
Ziua a patra a început cu un sentiment special: știam că urmează să intrăm în Elveția – țara ordinii, a muntelui perfect și a unei naturaleți aproape ireale. Deși o vizitasem deja de șase-șapte ori, Elveția reușește să mă uimească de fiecare dată. Nu știu dacă e mai frumoasă decât Dolomiții sau decât unele colțuri din Austria, dar știu sigur că este un loc în care sufletul îți găsește liniștea și mintea… uimirea.
Am intrat în țară cu entuziasm, dar și cu atenție sporită. Elveția nu iartă: regulile sunt stricte, iar poliția foarte vigilentă. Nu ai voie să depășești limita de viteză nici cu 2 km/h, iar parcările nepermise sunt sancționate aspru. Ne-am informat bine dinainte, așa că am fost pregătiți să respectăm fiecare detaliu. La intrare în Elveția, am achiziționat și vigneta pentru 1 an, în Elveția.
Primul obiectiv pe listă: Stoos Ridge Hike, o potecă spectaculoasă, aflată între vârfurile Klingenstock și Fronalpstock, în apropierea satului montan Stoos. Este un traseu emblematic pentru Elveția, prezent în topurile celor mai frumoase drumeții din Alpi.
Stoos este o localitate aparte: nu se poate urca cu mașina, accesul se face doar cu funicularul cel mai abrupt din Europa sau cu telecabina din vale. Există și un drum asfaltat pe care poți urca cu bicicleta. Satul este așezat la 1400 m altitudine și pare desprins dintr-o lume de poveste – fără trafic, doar pășuni tuns frumos, văcuțe cu tălăngi și oameni calzi.
Drumeția între cele două vârfuri durează 2–3 ore (cam 4–5 km), dacă alegi să urci cu telescaunul până sus. Dacă vrei să o parcurgi complet, pe jos, din Stoos, efortul se întinde pe 6–8 ore. Noi am urcat cu bicicletele până la Stoos, iar de acolo am continuat traseul de hiking până la Fronalpstock, privind spre lacul de un albastru hipnotic aflat în vale. Dacă bine am înteles, în vale se vede chiar lacul Lucerne.
Poteca este foarte bine amenajată, însă priveliștea e copleșitoare: în stânga – vale adâncă, în dreapta – altă vale, iar tu ești purtat pe creasta muntelui ca pe o punte între lumi. Peisajul este completat de liniștea specifică locurilor elvețiene, de drumeții care îți zâmbesc în trecere, de gospodării alpine ca din reviste. La final, am coborât cu bicicletele înapoi spre Stoos – peisajul parcă tot mai frumos cu fiecare metru. A fost o zi în care natura a vorbit fără cuvinte, iar noi am ascultat în tăcere, cu inimile larg deschise. Dacă aveți Elveția în plan, Stoos Ridge Hike este o experiență care nu trebuie ratată. Este, fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase drumeții din Europa.
Ziua 5 – Rigi, lacuri și o seară de poveste
După patru zile intense, în care am fost aproape în permanentă mișcare, ziua a cincea a venit ca o gură de aer proaspăt – la propriu și la figurat. Am decis să rămânem aproape de Stoos, să nu mai conducem mult și să ne reîncărcăm bateriile. Așa am ajuns într-un camping cochet, pe malul unui lac mic și fermecător numit Lauerzsee, aproape de localitatea Lauerz, între Lucerna și valea în care se ridică impunătorul munte Rigi.
Am ales această zonă special pentru a urca pe Rigi, supranumit și „regina munților”, iar alegerea a fost perfectă. Rigi nu este doar un munte spectaculos, ci și un simbol al perfecțiunii elvețiene: poteci impecabile, trenuri montane care urcă până la 1800 m, turiști din toată lumea și o organizare care te face să exclami constant: „Cum de reușesc să facă totul atât de bine?”
Alina a ales o zi mai liniștită și a făcut turul lacului Lauerzsee, bucurându-se de aerul curat și de frumusețea împrejurimilor. Noi, ceilalți, am urcat cu bicicletele spre Rigi-Kulm, trecând pe la Rigi-Staffel și alte puncte de belvedere impresionante. Am atins altitudini de 1600–1700 m și am avut parte de poteci bine amenajate pentru MTB, dar și de coborâri provocatoare.
Peisajele? De vis. De sus, de pe Rigi, se văd clar lacul Lucerna, Zugersee, dar și multe alte lacuri presărate între munți/ghețari. Iar spectacolul naturii a fost completat de doi parapantiști care s-au lansat de pe culme, planând timp de peste o oră spre vale.
Diferențele de nivel sunt serioase: de la aproape 1800 m până jos, la 700–800 m, traseele sunt o combinație perfectă de provocare sportivă și admirație pură. Elveția chiar trăiește în armonie cu muntele, și oferă fiecărui iubitor de natură posibilitatea de a explora, indiferent de nivelul de experiență.
Seara ne-am întors la camping. Am făcut un grătar simplu, pe malul lacului, în tihna apusului. Sergiu n-a ratat momentul și a facut și o baie în lac. Era și păcat să nu profităm. Ne-am bucurat de o masă caldă, am deschis o sticlă de vin în cinstea zilei lui Robi și am stat la povești, privind lacul și reflectând la tot ce trăisem până acum. A fost o seară de vacanță adevărată – simplă, dar cu multe povești.
Ziua 6 – De la Lucerna la Rosenlaui: între rafinament și sălbăticie
Dimineața zilei a șasea ne-a găsit în același camping liniștit de pe malul lacului Lauerzsee. Am luat micul dejun în tihnă, privind luciul apei, și ne-am bucurat că am avut timp să ne organizăm: am făcut curățenie în rulotă, am încărcat rezervorul cu apă și am verificat toate cele necesare pentru continuarea călătoriei.
Destinația zilei: regiunea Jungfrau, unde urma să rămânem două zile. Dar, ca de obicei, drumul a fost o experiență în sine, presărat cu opriri care ne-au lăsat fără cuvinte.
Prima pauză a fost în Lucerna, un oraș care combină eleganța cu farmecul tradițional elvețian. Ne-am plimbat prin centrul vechi, am admirat Podul Capelei (Kapellbrücke), cu acoperișul său din lemn și picturile istorice, și ne-am oprit în zona portului, de unde se pot face croaziere pe lac. Atmosfera era vibrantă, dar calmă în același timp – tipic elvețiană. Dacă ar fi să recomand orașe din Elveția, Lucerna s-ar regăsi cu siguranță în top, alături de Berna, Zürich și Geneva.
Următoarea oprire a fost Aareschlucht – cheile râului Aare, o minune naturală ascunsă între stânci. Râul albastru-ghețar a săpat de-a lungul timpului aceste chei spectaculoase, care astăzi pot fi explorate datorită unor pasarele și poteci săpate direct în peretele stâncii. Apa curge tumultuos, iar în fundal se înalță munți de peste 3000 m. Intrarea a costat 48 CHF pentru patru persoane, dar senzația de a merge prin acest labirint natural este de neprețuit. O cascadă discretă și răcoarea din interior completează perfect acest loc de poveste.
După-amiaza ne-a purtat într-unul dintre cele mai impresionante colțuri ale Elveției – vale Rosenlaui. Poate sunt subiectiv, dar pentru mine este unul dintre cele mai frumoase locuri din toată țara. Nici in vise nu iți poți imagina ca există astfel de locuri. Am urcat cu bicicletele până la 1400 m altitudine și am ajuns într-o poiană vastă, unde văcuțele pășteau libere, iar un râu de munte curgea limpede printre pietre. În fundal, ghețarii impunători dominau orizontul. Aici se află și Hotel Rosenlaui, o clădire de epocă înconjurată de natură, dar și mici ferme alpine locuite de familii de fermieri care trăiesc simplu, autentic, în mijlocul munților.
Seara ne-am întors la rulotă, obosiți dar profund recunoscători. A fost o zi lungă, intensă și incredibil de frumoasă. Am simțit că Elveția ne oferă nu doar peisaje, ci și o lecție de armonie între om și natură.
Ziua 7 – Jungfrau, Mürren și Gimmelwald: o zi între cer și pământ
Dacă valea Rosenlaui ne-a fermecat cu liniștea ei profundă, ziua a șaptea a reușit să ne lase fără cuvinte. A fost, fără îndoială, cea mai spectaculoasă zi din întreaga aventură. Am ajuns în regiunea Jungfrau – un simbol al Elveției alpine, un colț de lume în care natura atinge perfecțiunea. Dacă ai doar o singură zi de petrecut în Elveția, aici trebuie să ajungi.
Zona este cunoscută pentru cele mai celebre stațiuni montane ale țării: Grindelwald, Lauterbrunnen, Wengen, Mürren și Gimmelwald. Sunt sate suspendate între cer și vale, cu vedere către ghețari de peste 4000 m și cu trasee de tren și telecabine incredibile. Este Elveția în forma ei pură – aceea pe care o vezi în reviste și nu crezi că poate fi reală.
Noi am mai fost în Grindelwald și Wengen în trecut – locuri de vis. Dar anul acesta am ales să ne concentrăm pe Mürren și Gimmelwald, două sate care ne-au depășit toate așteptările.
Am plecat de jos, din Lauterbrunnen, urcând spre Mürren cu bicicletele. Un moment care ne-a rămas în minte: un tunel în spirală care străpunge muntele și te ridică, la propriu, deasupra văii. Apoi, în urcare, ne-am intersectat cu trenul care aduce turiștii de la telegondolă. Noi am continuat pe biciclete, pedalând alături de el până aproape de Mürren.
Când am ajuns… am înțeles de ce lumea vine aici din toate colțurile globului. În spate, ghețarii Mönch, Eiger și Jungfrau, cu altitudini de peste 4000 m, dominau orizontul. În față, Valea Lauterbrunnen se desfășura adâncă și liniștită. Mürren este o stațiune cocoțată pe o stâncă, cu priveliști care îți taie respirația și o atmosferă de basm. Pe lângă farmecul natural, aici se află una dintre cele mai spectaculoase via ferrata din Elveția, dar și o zonă celebră pentru base jumping – o adevărată Mecca pentru aventurieri.
Am continuat apoi spre Gimmelwald, o așezare mai tradițională, cu case din lemn păstrate din generație în generație. Acolo am descoperit un loc unic: un honesty shop – un magazin mic, fără vânzător, unde iei ce dorești și lași cât consideri că merită. Un simbol al încrederii și al spiritului elvețian. Acest detaliu simplu ne-a atins profund.
Am coborât apoi pe o potecă superbă, înapoi spre Lauterbrunnen – o vale celebră pentru cele 72 de cascade care o străbat. Am oprit, desigur, și la cea mai cunoscută dintre ele, o perdea de apă care cade cu forță peste stâncile verticale.
Toate aceste locuri – Lauterbrunnen, Mürren, Gimmelwald – pot fi descoperite în două-trei zile, dar îți rămân în suflet pentru o viață. Sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai frumoase zone din Europa.
Seara ne-am întors la rulotă, obosiți dar încărcați de un sentiment profund: astăzi am fost martori la o lume care pare de neatins – dar care, pentru o zi, ne-a primit cu brațele deschise.
Ziua 8 – Oeschinensee: între pelerinajul turiștilor și liniștea ghețarilor
Ziua a opta ne-a adus nu doar un peisaj de vis, ci și o revedere dragă: Eci Pozsar, prieten bun și coleg din Reșița, de la BikeAttack. De fiecare dată când ajungem în Elveția, Eci ne primește cu brațele deschise și ne arată locuri care rămân cu noi pentru totdeauna. De data aceasta, ne-a dus într-o drumeție spre unul dintre cele mai cunoscute locuri din întreaga țară: lacul Oeschinensee.
Dacă stai pe Instagram sau TikTok și cauți despre Elveția, imposibil să nu fi văzut deja zeci de imagini sau videoclipuri cu acest lac alpin. Cum spunea și Eci: „aici e pelerinaj!” – turiști din toată lumea se înghesuie pe potecile spre Oeschinensee. Și pe bună dreptate.
Am parcat rulota la Kandersteg și am început urcarea – o diferență de nivel de aproximativ 500 m, pe o potecă largă, bătătorită și aglomerată. După o oră și jumătate de mers am ajuns la lac. Plin de oameni, un amestec de relaxare și admirație, un adevărat furnicar. Dar, chiar și așa, locul te lasă fără cuvinte: apa turcoaz, oglindind ghețarii din spate, este o imagine pe care nicio fotografie nu o poate reda pe deplin.
Noi nu ne-am oprit aici. Împreună cu Eci, am continuat drumeția – de la 1600 m până la peste 2800 m altitudine. A fost o urcare dură, dar cu fiecare pas, lacul devenea mai mic, iar perspectiva – mai grandioasă. Poteca săpată în stâncă, din ce în ce mai puțini turiști, liniște, aer tare și muntele în forma sa cea mai pură. La 2000 m ne-am despărțit. Eu și Robi am decis să urcăm până sus, iar Sergiu, Alina și Eci au coborât spre rulotă. Urcarea finală – aproape 2000 m diferență de nivel față de punctul de plecare – a fost solicitantă, dar a meritat fiecare efort. Refugiul de la 2840 m, aproape de ghețar, ne-a primit cu o priveliște răscolitoare: munți cât vezi cu ochii, văi adânci și posibilitatea de a sta acolo, peste noapte, în mijlocul tăcerii alpine. Și da – zăpadă în toiul verii.
Coborârea ne-a purtat pe traseul panoramic al lacului, o potecă ce îți dezvăluie Oeschinensee din toate unghiurile posibile. Fiecare pas era o nouă perspectivă, un nou cadru demn de o vedere poștală. Natura – grandioasă, neatinsă, perfectă.
Spre seară, am ajuns din nou la rulotă și ne-am îndreptat spre Lenk, localitatea în care locuiește Eci. Acolo am fost răsfățați cum numai un prieten bun o poate face – cu mâncare delicioasă, povești și multe glume. Ziua 8 a fost o combinație rară de efort intens, natură sublimă și bucuria prieteniei. Este genul de zi care îți rămâne în inimă pentru totdeauna.
Ziua 9 – Lenk: ziua în care am trait fără grabă
După opt zile de drumuri lungi, pedalat pe munți, drumeții și treziri devreme, oboseala și-a spus cuvântul. Aveam deja peste 2300 km parcurși cu rulota, zeci de ore de efort, altitudini urcate și coborâte – așa că ziua a noua a fost, în sfârșit, o zi în care ne-am permis să respirăm mai încet.
Am rămas în Lenk im Simmental, localitatea în care locuiește prietenul nostru Eci, cel care ne-a fost ghid, sprijin și gazdă desăvârșită. Dimineața a început cu un mic dejun ca la boieri, pregătit cu drag de el – momentul perfect pentru a ne trage sufletul și a savura puțin răsfăț, după atâtea zile de aventură. Dar chiar și o zi „de odihnă” în Elveția implică mișcare și descoperire. Am făcut o tură relaxată împreună cu Eci, prin Lenk și imprejurimile stațiunii, și am vizitat cascada din Lenk – un loc liniștit și spectaculos în același timp. Un alt punct de interes a fost traseul floral – o potecă montană, la peste 1800m altitudine, unde, de-o parte și de alta, sunt marcate și explicate specii locale de flori alpine. E un mod minunat de a învăța, în timp ce te plimbi. Ce ne-a impresionat a fost numărul mare de familii cu copii mici, care făceau drumeții – o dovadă a unei educații sănătoase, bazate pe respectul pentru natură și mișcare de la vârste fragede.
După-amiaza ne-a găsit, în sfârșit, cu adevărat relaxați. Am mers la spa-ul din Lenk, un loc superb cu bazine interioare și exterioare, jacuzzi și vedere spre munții acoperiți de ghețari. Am stat în apa caldă privind munții și parcă timpul s-a oprit. Nici nu mai aveam energie pentru altceva – și nici nu aveam nevoie.
Seara a fost ca o recompensă pentru toate eforturile din zilele anterioare. Am fost șaptela masă, împreună cu Simona, soția lui Eci, și baiatul lui Alfi, și ne-am simțit ca acasă, poate chiar mai bine. La prânz mâncaserăm șnițele cu cartofi prăjiți, „ca în România”, iar seara, Eci – care înainte de a veni în Elveția a fost bucătar profesionist – ne-a gătit niște paste delicioase, ușor picante.
Lenk a fost pentru noi un loc de reîncărcare – chiar dacă am făcut și aici mișcare. Am știut de la început că ne vom întoarce din acest Eurotrip mai obosiți decât am plecat, dar și infinit mai împliniți. Setea de a descoperi locuri, de a trăi și a simți, ne-a condus în fiecare zi. Iar Lenk a fost o pauză binemeritată – între două etape ale unei vacanțe care nu va fi uitată niciodată.
Ziua 10 – Davos și visul de a adormi în inima munților
Dimineața zilei a 10-a a fost una cu un amestec de melancolie și entuziasm. Ne-am luat rămas-bun de la Eci și Simona, gazdele noastre minunate din Lenk, și am pornit mai departe către următoarea etapă importantă a călătoriei noastre: Dolomiții. Aveam în față 4–5 ore de drum spre granița cu Italia, dar cum nu ne grăbeam, am decis să facem o oprire într-un loc special: Davos.
Davos este una dintre cele mai cunoscute localități din Elveția – renumită nu doar pentru peisajele montane, ci și pentru Forumul Economic Mondial care are loc aici în fiecare an. Am ajuns spre după-amiază, după ce am traversat o bună parte din țară. Chiar dacă Elveția nu e foarte mare, rulota cere răbdare – viteza e mai redusă, iar drumurile alpine adaugă întotdeauna timp în plus față de ce îți oferă GPS-ul.
Am parcat aproape de lac, în acel decor specific elvețian – ordine, liniște, frumusețe. De acolo, am început o urcare susținută pănă la 2400 m altitudine de unde am intrat pe Panoramaweg – o potecă montană spectaculoasă care oferă priveliști asupra întregii stațiuni și asupra munților înconjurători. Zona este extrem de iubită de mountainbikeri – aici se desfășoară și celebrul Swiss Epic, iar în apropiere se află locații de top precum Lenzerheide Bike Kingdom, Flims și Chur.
Am urcat până la 2400 m altitudine, pe curbă de nivel, menținându-se între 2200 și 2400 m, până în pasul Strela. Vremea devenise mai rece – în jur de 5°C – dar efortul ne-a fost răsplătit. Acolo, o cabană alpină ne-a întâmpinat cu ciocolată caldă și prăjituri, iar cabanierul a deschis special pentru noi. A fost un moment mic, dar de neuitat – o pauză dulce într-un loc rece și magnific.
Coborârea a fost pe un single trail de vis – exact genul de potecă pe care o căutăm în fiecare loc: fluidă, naturală, cu peisaje largi. A fost o bucurie pentru noi, care iubim enduro și MTB, să simțim că luăm tot ce e mai frumos din natura locurilor prin care trecem.
Davos este o stațiune elegantă, dar și un loc unde te poți plimba, poți sta câteva zile în tihnă și unde te simți permanent aproape de natură. Aproape se află și St. Moritz, ceea ce face zona și mai atractivă pentru o vacanță prelungită. Seara, am revenit la rulotă, am gătit rapid ceva cald, apoi ne-am îndreptat spre un pas montan aproape de Davos, pe drumul spre Livigno. Acolo am petrecut noaptea – visul devenit realitate: să dormim sus, în munți, iar dimineața, când deschidem ochii și geamurile rulotei, să vedem toată valea întinsă la picioarele noastre.
A fost o zi a contrastelor – între urcarea susținută și abruptă, frigul de la peste 2400 m altitudine și liniștea pură a unei nopți petrecute în pasul montan Fuela. Iar în acel final de zi, am simțit că acest eurotrip ne aduce din ce în ce mai aproape de visul complet trăit.
Ziua 11 – Ziua de mountainbike, ziua de vis
Ziua 11 a fost, pentru mine, ziua perfectă de mountainbike. Fără îndoială, ziua care mi-a rămas cel mai puternic în minte. O zi în care am făcut cea mai spectaculoasă tură pe bicicletă din tot acest Eurotrip.
Am mers în zona Val Müstair, aproape de granița Elveției cu Italia, foarte aproape de Livigno. Auzisem de această regiune de la parapantiștii pe care i-am întâlnit pe Muntele Rigi, care ne-au spus că le place enorm zona asta – o recomandare care s-a dovedit aur curat.
Dimineața a început perfect. Dormisem în pas, la altitudine, înconjurați de munți, liniște și aer curat – fix cum visam. Am pornit într-o buclă spectaculoasă pe lângă Pas dal Fuorn (Ofenpass), mai întâi pe partea stângă a drumului, apoi am trecut pe partea dreaptă. Totul se desfășura într-un peisaj de vis, cu văi largi, stânci aspre și vegetație alpină.
La un moment dat, Robi ne zice hotărât: „Băieți, trebuie neapărat să coborâm la Lacul de la Livigno. E un trail de vis.” Era deja după-masă, noi ezitam – părea riscant, traseul se prelungea cu încă 15–20 km și urma o nouă urcare destul de solicitantă înapoi spre rulota lăsată sus în pas. Niciunul dintre noi nu cunoștea zona, dar Robi se tot uita pe hartă și părea convins. Așa că am decis: mergem! Și ce bine am făcut!
Trailul spre Lacul Livigno a fost excepțional. O potecă naturală, off-road, care coboară lin, apoi pe marginea lacului, dezvăluind un relief ușor mediteranean, cu forme blânde, în ciuda altitudinii de peste 1600 m. După o pauză scurtă, am început urcarea înapoi în Elveția, spre Alt Mora, pe o vale liniștită care ne-a dus înapoi spre Val Müstair.
Am traversat zone precum Biosfera Val Müstair și Valchava, într-un cadru de poveste. Trailul final, de la 2200 m la 1300 m, a fost cireașa de pe tort – o coborâre lungă, fluidă, tehnică pe alocuri, care ne-a purtat din Alp Mora până jos, în vale. In tot acest timp, aveam in dreapta noastra, Dolomitii, si Pasul Stelvio in departare.
Spre final, Sergiu s-a oferit să urce după rulotă. Am avut noroc – o doamnă foarte amabilă l-a luat cu mașina. Noi l-am așteptat jos, obosiți dar entuziasmați. A fost ultima noastră tură în Elveția și, deloc întâmplător, una la graniță, pentru că am pătruns câțiva kilometri și pe teritoriul Italiei. Acolo, relieful deja se schimba – munții păreau mai blânzi, mai rotunjiți, iar lumina avea o altă strălucire.
Locurile care mi-au rămas cel mai mult în minte:
- Lacul de la Livigno
- Trailul până la lac, prin pădure și stâncă
- Poteca de pe marginea lacului
- Zona de trail către Alp Mora
- Coborârea spectaculoasă de la Alp Mora la Val Müstair
- Lacul Cancano, zărit în depărtare
Această zi a fost o sărbătoare a pasiunii pentru bicicletă și natură. Dacă sunteți iubitori de MTB, nu ratați Val Müstair și zona Livigno. Este un colț de lume creat parcă special pentru pedalat.
Ziua 12 – Bun venit în Italia: Dolomiții ne așteaptă
Am ajuns în Italia cu inima plină și cu o dorință clară: să vedem cât mai mult din spectaculoșii Dolomiți. Era o zonă pe care ne-o doream de multă vreme și în sfârșit, iată-ne aici, în fața unora dintre cele mai impresionante peisaje din Europa.
Prima oprire: Lago di Carezza. Până în acel moment, credeam că am văzut lacuri frumoase, dar acesta ne-a dat peste cap toate așteptările. Un lac mic, dar spectaculos, perfect poziționat la poalele munților, cu o culoare ireală – acel albastru-turcoaz specific care îți rămâne întipărit pe retină. Am parcat rulota, ne-am luat o pauză de la condus și am pornit toți patru într-o drumeție scurtă, în jurul lacului.
Peisajul e liniștitor, fiecare colț e o carte poștală. Dolomiții se văd în fundal din orice unghi – o combinație de stâncă dură și verdele pădurii. Lacul e limpede, se văd peștii jucându-se în adâncuri. Nu este permisă scăldatul, dar sincer nici nu aveai nevoie – era suficient să privești, să respiri și să lași totul să se așeze în suflet. Un loc unde simți puterea creației lui Dumnezeu și te încarci cu liniște și bucurie. Dacă ajungeți aici, căutați o fotografie cu reflexia Dolomiților în apă – spune tot.
După-amiază am ajuns în Canazei, una dintre cele mai cunoscute localități din Dolomiți, alături de Val Gardena și Cortina d’Ampezzo. Este un punct strategic, iubit de cicliști, drumeți, schiori, fotografi și visători. Aici am parcat rulota, urma să dormim peste noapte și să descoperim tot ce are zona de oferit.
Canazei e înconjurat de pasuri montane legendare – Passo Pordoi, Passo Sella, Gardena. Sunt locuri traversate de Giro d’Italia, frecventate de cicliștii de șosea și MTB. Noi am decis să urcăm pe bicicletă până în Pasul Pordoi și apoi să coborâm pe unul dintre trail-urile din Bike Park-ul Val di Fassa.
A fost spectaculos! Am ales un trail ceva mai tehnic – Electric Line, dacă ne amintim bine. Potecile sunt impecabile, întreținute și variate, cu flow bun și peisaje care-ți taie respirația. Se poate urca și cu gondola până la peste 2.500 m altitudine, iar de acolo ai acces la nenumărate coborâri, de toate nivelurile – de la albastre ușoare, la negre tehnice.
Canazei este și un punct de plecare spre Marmolada, cel mai înalt vârf din Dolomiți, dar și pentru celebra tură Sella Ronda, pe care o poți face atât vara, pe bicicletă, cât și iarna, pe schiuri. Iar despre Sella Ronda… vă povestesc cu tot sufletul în ziua următoare. A fost ceva cu adevărat memorabil!
În timp ce noi exploram cu entuziasm potecile din bikepark, Alina a ales o după-amiază liniștită, plimbându-se prin pitorescul Canazei și bucurându-se de farmecul său relaxant.
Ajungând în Italia, parcă am început și noi să respirăm mai ușurați. V-am tot spus că am folosit aplicația Park4Night pentru a găsi locuri în care să dormim peste noapte, dar în Elveția ne-a fost destul de greu. Peste tot vedeai semne cu “camparea interzisă”, era o regulă strictă, iar teama de a nu primi vreo amendă ne-a însoțit constant. Nu ne doream decât să nu deranjăm pe nimeni, să nu greșim cu nimic și să ne putem bucura de tot ce oferă o vacanță cu rulota, în mijlocul naturii.
Italia ne-a primit mai relaxat. Parcările erau pline de campere, lumea stătea liniștită chiar și în afara campingurilor, iar noi am simțit imediat diferența. A fost ca și cum ne-am eliberat de un stres care ne însoțise pe tot parcursul Elveției – stresul de a găsi un loc unde să dormim legal, liniștit și în siguranță. Totuși, Italia a venit și cu provocările ei – mai exact, accesul la apă. În Elveția totul e bine organizat, iar punctele de alimentare sunt des întâlnite. În Dolomiți însă, dacă nu ești într-un camping, e destul de greu să găsești apă potabilă pentru rulotă. A trebuit să improvizăm, să găsim un izvor și să tragem apă de acolo. A fost o misiune în sine, dar una pe care am dus-o la capăt cu succes.
Am înțeles că fiecare țară vine cu stilul ei de a organiza lucrurile, cu plusuri și minusuri. Important e să rămâi flexibil, să te adaptezi și să-ți păstrezi bucuria pentru ceea ce contează cu adevărat: călătoria, oamenii, natura și momentele trăite împreună.
Și cu asta spus… hai să vă povestesc despre una dintre cele mai spectaculoase zile ale acestui Eurotrip – Ziua 13 – Sella Ronda, tura noastră epică pe bicicletă prin Dolomiți! 🚵♀️⛰️
Ziua 13 – Sella Ronda: tura de mountain bike care ne-a tăiat respirația
Dacă ajungi în Dolomiți, sunt câteva locuri emblematice pe care nu ai voie să le ratezi: Cadini di Misurina, Tre Cime, Seceda, Lago di Braies, Lago di Sorapis și… desigur, Sella Ronda – o tură legendară care îți oferă una dintre cele mai spectaculoase experiențe pe două roți. Ziua 13 a fost pentru noi ziua de MTB supremă, una pe care o vom povesti mereu cu un zâmbet larg și un oftat de dor.
Sella Ronda se poate face în ambele sensuri – noi am ales direcția sensul acelor de ceasornic: Canazei – Passo Sella – Val Gardena – Corvara – Arabba – și înapoi prin Passo Pordoi. Este traseul mai dificil, dar infinit mai spectaculos, recomandat celor care iubesc provocarea și adrenalina.
Cum funcționează? Foarte simplu și genial: urci cu gondola și cobori pe trail, din nou și din nou, pe poteci atent amenajate, prin peisaje desprinse dintr-un film. Ai aproape 60 km de traseu și 4000 m diferență de nivel, totul înconjurat de siluetele impunătoare ale Dolomiților. Imaginează-ți: ești pe bicicletă, pe single-trail-uri care șerpuiesc la marginea prăpăstiilor, în timp ce în stânga și dreapta ți se deschid tablouri alpine ce-ți taie răsuflarea. Efectiv, nu există cuvinte să descrii cât de frumoasă este această zonă.
Ziua 13 ne-a adus și puțin „ghinion”, dar unul dulce. La Arabba nu am mai prins ultima gondolă către Passo Pordoi, așa că a trebuit să urcăm pe biciclete, aproximativ două ore. Dar, sincer? A fost una dintre cele mai frumoase urcări din toată vacanța. Să urci un pas celebru din Dolomiți, care a fost și pe traseul din Giro D’Italia, cu ultimele raze de soare pe față și cu vârfurile munților poleite de lumină… e o experiență care îți rămâne în suflet.
Am încheiat tura cu o coborâre spectaculoasă înapoi în Canazei, plini de praf, oboseală și bucurie. Dacă ar fi să alegem o singură zi din tot Eurotrip-ul nostru, asta ar fi cu siguranță una dintre cele mai intense și memorabile.
Sella Ronda se poate face iarna pe schiuri, vara cu bicicleta (MTB sau cursieră), sau chiar cu mașina pentru cei care vor doar să admire. Oricum ai alege, e un colț de lume care te cucerește pentru totdeauna.
Ziua 14 – Mic dejun cu Dolomiții în zare și urcarea spre Seceda pe bicicletă
Ziua 14 a început exact cum își poate dori un călător montan: cu un mic dejun servit în vârf de munte, aproape de Passo Sella, la o băncuță rustică din lemn, cu o masă mică, parcă lăsată special pentru noi. Eram înconjurați de crestele Dolomiților, iar răcoarea dimineții, ciripitul păsărilor și lumina moale care atingea stâncile ne-au făcut să simțim că trăim un vis cu ochii deschiși. Nu era doar o masă între prieteni, ci un moment de tihnă profundă, în mijlocul naturii, la peste 1600–1700 m altitudine.
Obiectivul zilei? Unul dintre cele mai promovate locuri din Dolomiți: vârful Seceda. Reelsurile de pe Instagram și TikTok sunt pline de imagini de acolo, și cu un motiv bun. Așa că am pornit spre Ortisei, punctul de plecare către Seceda.
Aici ne-am împărțit în două echipe: eu și Robi am decis să urcăm pe biciclete, în timp ce Alina și Sergiu a rămas să exploreze localitatea și apoi să urce cu telegondola. Urcarea a fost solicitantă – am plecat de la 1300 m și am ajuns la peste 2500 m altitudine – dar fiecare metru parcurs a fost o revelație. Traseul de la Ortisei până la Seceda este o galerie de artă în aer liber: Dolomiții ți se arată la fiecare pas din alt unghi, cu stânci care parcă levitează, pajiști verzi și poteci șerpuite.
Ajunși sus, ne-am reîntâlnit cu valurile de turiști care au urcat cu gondola, dar am găsit și un trail superb care coboară până la câtiva kilometri de Ortisei. Pe traseul de urcare, lângă un restaurant rustic, am văzut oameni care stăteau liniștiți pe șezlonguri, cu o cafea în mână, privind munții. Era un moment de conectare profundă cu natura, genul de stare pe care o cauți și nu o mai uiți. Mi-a rămas în minte această imagine.
Ziua aceasta poate a fost puțin mai scurtă ca efort fizic, dar intensă ca trăiri. Spre seară, ne-am urcat din nou în rulotă și ne-am continuat drumul prin Dolomiți, înspre un alt colț celebru – Lacul de Braies, unde aproape de el, am și înnoptat. Asta e frumusețea călătoriei cu rulotă: astăzi vezi un loc de vis, mâine ești deja într-un alt peisaj spectaculos. Și așa… ai Europa la picioare, în doar câteva săptămâni.
Ziua 15 – Lacul Braies și Lacul Sorapis: din basm în realitate
Ne-am trezit într-o pădure de brazi, la doar câțiva kilometri de spectaculosul Lago di Braies. Aer curat, liniște și o lumină blândă care pătrundea printre crengi — un tablou perfect de început de zi. După micul dejun și o scurtă oprire la magazin pentru câteva produse locale (Italia are acel farmec unic prin diversitatea de mezeluri, brânzeturi și dulciuri tradiționale), ne-am îndreptat spre lac.
Era deja ora 10-11, iar zona fremăta de turiști — mii de oameni din toate colțurile lumii. Lacul Braies este, pe bună dreptate, unul dintre cele mai populare locuri din Dolomiți. Instagram a inspirat mulți să caute “spotul perfect” pentru poze, dar alții pur și simplu se bucurau de natură, de moment și de frumusețea copleșitoare a peisajului. Lacul era plin de bărci și caiace, iar în jur zeci de oameni se scăldau în apă. Noi am ales să facem turul complet al lacului — o plimbare de aproximativ două ore, ușor de parcurs și extrem de plăcută.
De acolo, ne-am continuat ziua către unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Dolomiți: Lago di Sorapis. Am trecut pe lângă Lacul Misurina și am ajuns la Paso Tre Croci, punctul de pornire al traseului.
Ne-am împărțit în două echipe. Eu și Robi am pornit spre Sorapis, iar Sergiu și Alina au rămas să exploreze mai relaxat zona lacurilor Cadini di Misurina și Lago d’Antorno.
Drumul spre Lago di Sorapis durează aproximativ 2 ore dus și alte 2 întors. Este o drumeție spectaculoasă, dar solicitantă. Traseul trece prin poteci săpate în stâncă, cu prăpăstii impresionante într-o parte și pereți verticali în cealaltă. Dar ce te așteaptă la final… e imposibil de descris în cuvinte.
Lacul Sorapis este, fără exagerare, cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată. I-am spus lui Robi să închidă ochii și să-i deschidă doar când ajungem, ca să simtă mai intens momentul. Când a văzut lacul, aproape că a plâns de emoție. Culoarea lacului, un albastru de ghețar ireal, contrastează cu stâncile dramatice ale Dolomiților. Este o liniște profundă acolo sus, care îți pătrunde în suflet. Am stat o oră, dar am fi vrut să rămânem o zi întreagă.
Între timp, Sergiu și Alina s-au bucurat de o variantă mai lejeră: o plimbare relaxantă cu bicicleta și o baie cu picioarele în lac. Amândouă variantele au fost minunate în felul lor.
După ce ne-am reunit, ne-am întors la rulotă și am gătit din nou împreună — de data asta paste, bineînțeles. A urmat o călătorie de trei ore spre litoral. După 15 zile în munți, am decis ca ultima zi din aventură să o petrecem la mare. Dar despre acea zi, vă povestesc în următorul episod…
Ziua 16 – Finalul excurisiei la mare și o zi cu un bonus, tiramisu
Vă spuneam încă de ieri că, după 15 zile pline de munți, lacuri alpine și peisaje care ne-au tăiat răsuflarea, am simțit nevoia unei schimbări. Așa că am decis: mergem la mare. Seara trecută ne-am găsit, cu ajutorul aplicației Park4Night, o locație aproape de Marea Adriatică, lângă un orășel numit Caorle – parcare gratuită, liniște și apropiere de plajă. Exact ce aveam nevoie.
Dimineața ne-am trezit devreme, am luat rapid micul dejun și am pornit spre apă. O baie relaxantă, nisip sub tălpi, sunet de valuri – o dimineață perfectă. A fost modul ideal de a încheia acest Eurotrip: cu o gură de aer sărat, sub soarele blând din nordul Italiei.
Asta e și frumusețea călătoriei cu rulota: azi ești într-un loc, mâine în altul. Poți îmbina natura, libertatea și confortul, atât timp cât respecți regulile și ești dispus să faci un efort.
Drumul spre casă ne-a purtat prin Slovenia și Ungaria. Dar înainte să părăsim Italia, am zis să mai bifăm o experiență autentică: o pizza adevărată, la mama ei acasă, urmată de un tiramisu și un cappuccino. A fost modul nostru de a ne lua rămas-bun de la Italia – cu gust și bucurie.
Mulțumiri și gânduri de final
Înainte să-mi iau rămas-bun de la voi, vreau să le mulțumesc din suflet colegilor mei de călătorie și prietenilor – Sergiu, Robi și Alina. Împreună am reușit să descoperim locuri de vis și să ne înțelegem, chiar și atunci când au apărut inevitabilele provocări ale unei astfel de aventuri. V-am mai spus – mersul cu rulota nu e deloc ușor. Implică organizare, răbdare și responsabilitate. Nu e pentru oricine, dar când pleci la drum cu oameni capabili, cu care rezonezi și pe care te poți baza, totul devine posibil și mai ușor
În doar 16 zile am reușit să vedem o mulțime de locuri minunate. Poate pentru unii ritmul nostru ar fi fost prea alert, dar noi suntem setați să explorăm, să simțim, să ne lăsăm uimiți de tot ce are Europa mai frumos de oferit.
Le mulțumim în mod special și celor de la RaviCamper – rulota ne-a fost casă, ne-a purtat în siguranță peste 4000 de kilometri și ne-a ajutat să strângem o colecție impresionantă de amintiri.
Aș pleca din nou oricând. Da, din nou cu rulota. Poate sună înfricoșător pentru unii, dar pentru noi e libertate, și viață trăită din plin.
Salutări din partea echipajului nostru și… ne vedem la următoarea tură! 🚐🌍✨
