Povestea „Miţei Biciclista”

Eo minunată zi de 14 mai 1898. Căldura a trecut de 20 linii peste 0. Sprinten, la cei 23 de ani ai săi, ziaristul George Ranetti se îndrepta spre grădina „Cişmigiu”. E un loc unde se pot afla multe dar şi unde se poate bea o bere rece în linişte.

Dădu însă „bot în bot” cu caricaturistul Constantin Jiquidi. Se aşezară la o masă, aşteptând să ia comanda „garsonul”. Deodată Ranetti, ramase fără grai, de parcă ar fi văzut pe Necuratul:

– Costică, vezi şi tu, ce văd şi eu pe alee?

– A, da. E Miţa Mihăiescu. Parcă tu n–o ştii?

– De ştiut o ştiu, dar să o văd călare pe bicicletă, n–am

crezut. E prea de tot. Nu–i fată serioasă. Ai mai văzut tu până

acuma vreo femeie din Bucureşti pe bicicletă? Asta face neamul femeiesc de râs!

Miţa Mihăiescu? Era o adevărată frumuseţe a capitalei.

Îşi pierduseră capul după ea, personaje mari ale culturii româ-

neşti, printre care pictorul N. Grigorescu trecut de 50 de ani,

şi chiar viitorul rege Ferdinand. Ba, mai mult, regele Manuel al Portugaliei o ceruse în

căsătorie. Ea însa l–a refuzat.

Îl iubea la nebunie pe doctorul

Minovici. Ranetti râvnea şi el

la fructul mult oprit. Şi pentru

că, strugurii erau cam acri, s–a

hotărât sa se răzbune.

La sfârşit de secol XIX,

bicicleta era încă o curiozitate.

De neînchipuit pentru concep- ţia acelor ani era şi o femeie pe bicicletă. Un singur articol i–a trebuit s–o facă praf pe domnişoara Mihăiescu: „Miţa Biciclista”. În câteva zile, devenise subiect de discuţie în tot Bucureştiul. Un reporter al timpului a înregistrat indignarea Miţei Mihăiescu:

– „Ştii cine m–a botezat Miţa Biciclista? Porcul de Ranetti

care se lua de toată lumea, nu l–ar mai răbda pământul”.

Prima bicicletă la Bacău, cu roata mare, „Lang”, era a fului comandantului de pompieri și ar f apărut după cum îşi amintea dr. A. Vrasti, prin anii 1905–1906, iar biciclistul a făcut o cursă de la bariera fabricii „Letea”, până la Palatul Administrativ, vrând să–l vadă tot oraşul. Deşi, vestea despre „Miţa Biciclista” ajunsese şi la urechile băcăuanilor aceştia nu s–au sfit să încalece o bicicletă. O biciclistă purta o rochie lungă, care evident o incomoda la pedalat, şi „o bluză albă cu mănuşi largi şi o şapcă complicată, cu cerculeţe şi pene”.

Pentru început, cele mai multe biciclete sunt de provenienţă germană, mărcile „Nauman”, „Dürkap”, „Brenabor”, „Mifa”, „Göricke”. Între cele două războaie, piaţa e inundată de mărcile franceze „La Française”, „Diamant”, „Automata”, „I. B. Laurent”, „Peugeot”, „Alcyon”. Prin anii ’60, îşi fac apariţia celebrele biciclete „Carpaţi”. Erau aşa de rare acestea, încât purtau număr de înmatriculare.

Mai târziu vor f folosite pe scară largă, bicicletele speciale pentru femei.

Cât despre „Miţa Biciclista”, ea rămâne doar o amintire, la care azi zâmbim cu înţelegere.