Ultima competitie din sezonul 2022, dar si din ultimii 10 ani la categoria 19-29 de ani pentru mine, a avut loc weekendul ce tocmai a trecut in statiunea Buscat, Baisoara, Cluj si s-a numit MTB Odyssey.
Intradevar a fost o odisee toata aceasta perioada de 10 ani, timp in care am avut parte de multe, multe momente deosebite si rezultate frumoase.
A fost prima participare pentru mine la aceasta competitie, aflata la a 2-a editie, si tin sa va spun ca am fost foarte placut impresionat. Am gasit la MTB Odyssey oameni harnici, caldurosi desi ne aflam la 1600 altitudine si tare primitori care au facut fainosag la acest concurs.
Auzisem de acest concurs de la colegul meu de echipa Ciprian Dan Mada, care a participat anul trecut si m-a facut curios. Apoi am intrat pe site si cand am descoperit traseele, m-a convins: 50 de km cu 2200 m diferenta de nivel si la Cluj, nu poate fi decat foarte bine. Numai la Cozia MTB am mai intalnit un traseu asa de provocator. Daca urci mult, inseamna ca si cobori mult, iar daca faci asta la Cluj, atunci inseamna ca vei avea parte de un traseu de mtb adevarat. Asa ma asteptam si asa am primit la MTB Odyssey. 🙂
De data aceasta am ales proba de 50 de km, intrucat nu am avut parte de suficiente trasee lungi in acest sezon pentru a ma simti increzator pe distanta de peste 70 de km la traseul lung, unde participam de obicei. In plus, tinand cont de obiectivele de anul viitor, dorinta mea este de a ma pregati cat mai bine pentru distante scurte, tip XCO.
Colac peste pupaza, chiar in seara dinaintea competitiei m-am ales cu o entorsa la glezna stanga, chiar in curtea pensiunii. In timp ce mutam bagajele pe intuneric am calcat pe o piatra in graba si asta a fost. Norocul meu a fost ca nu a fost asa de grav incat sa nu pot calca pe picior si nici foarte tare nu s-a umflat imediat. In dimineata cursei inca de cand m-am trezit, am inceput sa fac miscari cu glezna ca sa fie cat de mobila se poate. Dureri erau, dar spre surprinderea mea puteam pedala. Singurele probleme erau chiar la coborare unde solicitarile erau mai mari la nivelul gleznei datorita hopurilor. Acest lucru m-a facut sa fiu si mai precaut pe coborari, lucru care poate mi-a prins bine, intrucat inca de pe primele coborari am vazut oameni intorcandu-se de pe traseu cu probleme mai grave decat entorsa mea.
Alt noroc al meu a fost ca au fost doar 2-3 zone scurte de push bike, unde treceam raul pe lemne sau era prea mult noroi pe urcare.
Cea mai grea portiune au fost ultimii 5 km, cand am vazut pe Garmin 830 ca urmeaza ultima urcare. Inceputul a fost direct in pushbike, intr-o curba abrupta pe noroi. Atunci m-am gandit “Wow, daca asa sunt urmatorii 5 km, aici imi dau masteratul la urcari :D”
Norocul nostru a fost ca panta s-a domolit putin in 50-100 de metri si am reusit sa ne urcam din nou pe biciclete. De aici pana la final am avut parte de o urcare frumoasa si lunga. Atat de lunga incat nici macar nu ma mai uitam la ceas.
Super bucuros ca am reusit sa pastrez pozitia, care de altfel a fost stabilita inca din primii 2 km. Pozitia pe care eram atunci primii 3, asa am ramas pana la final.
Am reusit sa inchei cu bine cei 50 de km dificili si finalul decadei la categoria 19-29 cu o frumoasa si neasteptata victorie si pe locul 2 la general.
M-am bucurat sa ma intalnesc la acest concurs cu colegul meu de echipa Cipi Mada, cu veteranul Catalina Verigeanu de la Cozia MTB, cu Cristian Nicolae pe care l-am cunoscut la TBT si care dupa atitudinea relaxata de la finish mi-am dat seama ca este un om fain. M-am bucurat sa-l revad in timpul competitiei pe Vezentan Laurentiu un om de-al locului.
Multumim organizatorilor pentru organizarea acestui concurs la un standard frumos si pentru ca duc mai departe traditia MTB-ului la Cluj si in imprejurimi. Vom mai reveni cu drag !
A 2-a zi am profitat de vremea frumoasa sa vedem locuri noi din jurul Clujului, precum si orasul:
Ajuns acasa, o saptamana mai tarziu, inca trag ponoasele acelei entorse netratate cu repaus ci cu competitie de 50 de km 😀
In final, nu cred ca pot exprima in cuvinte ce au insemnat ultimii 10 ani pentru mine. Multumesc fiecaruia in parte pe care v-am intalnit la competitii ca prieteni, uneori adversari, organizatori, parteneri, sponsori, oameni alaturi de care ne-am antrenat impreuna in Giocoach, oameni alaturi de care am avut parte de experiente inedite impreuna in taberele cu bicicleta Giocamp, cititori ai cartii “De la zero la campion” sau admiratori ai calendarului cu ciclisti romani de TOP.
Mulțumesc echipei Carcover Racing Team care este in continuare alaturi de mine din 2018!
Băieților de la Atelier Două Pedale unde mi-am pregătit bicicleta înainte de concurs.
Fakir Protectie Antipana pentru solutia antipana.
Abus Romania pentru cea mai misto casca.
Isostar Romania pentru nutritia perfecta in aceasta competitie si pentru cel mai lung parteneriat de mai bine de 10 ani.
Trisport.ro pentru cel mai bun ceas de antrenament (Garmin 830)
Sprint Sports pentru ca avem ocazia sa va prezentam cei mai buni ciclisti din romania in calendarul cu ciclisti romani de top!
CoolBikeTeam pentru suportul tehnic.
Squirt Chain Lube de la Ride shop pentru cea mai buna solutie de ungere a lantului.
PS 1: La Gugulan MTB am condus cursa din nou, vezi cum am reusit: Gugulan MTB
PS 2: Vezi cum a fost la Karst Isverna.
PS 3: Sau invata cum sa folosesti senzorii de cadenta si puls CORECT si EFICIENT pe bicicleta.