Imi place ca dupa 10 ani de participari la competitii, inca sunt concursuri la care ajung pentru prima data. Asa a fost si in weekend cand am participat pentru prima oara la Turul Municipiului Deva.
Dupa micul “esec” din Thassos, a fost o sansa buna sa ma revansez, fata de mine in primul rand. De data aceasta am avut parte de un traseu care m-a facut sa ma simt in largul meu (126 de km), desi chiar si aici unele greseli nu le mai poti repara, cum ar fi sa pierzi plutonul elitelor.
Competitia in sine a fost mai complexa, s-a desfasurat pe 2 zile, iar in prima zi a fost o proba de incalzire, spun de incalzire pentru ca a fost scurta, doar 3,7 km, insa a fost efortul cel mai intens din acest an pentru mine, iar pe altii nici nu ii mai recunosteai la fata 🙂 Asadar, 3.7 km de contratimp individual in urcare si am reusit sa ma clasez destul de bine, pe un loc 3 la categoria de varsta.
Startul:
Dupa prima zi de concurs si o baie la piscina, impreuna cu echipa am luat startul la proba de fond. Mare agitatie in pluton, multa lume la un loc, unii cred ca acum la prima curba se castiga sau se pierde, prin urmare trebuie sa fii cu ochii in 6 : la drum, la cel din fata, din stanga-dreapta, la cel din spate si la toti deodata. Este o stare generala ambigua in pluton, de aceea caut de fiecare data marginea care imi permite o margine de eroare. Dupa primele mici urcari eram inca grupati si credeam ca vom merge asa pana la urcarea speciala a zilei, insa cum-necum, m-am trezit ca pe o coborare au fugit elitele, a mai venit o urcare si deja nu mai eram toti.
Ciclismul de sosea mi se pare ca este disciplina unde fiecare secunda conteaza mai mult, daca nu esti pe faza, daca ai pierdut din vedere un om sau ai ezitat un moment, poate fi decisiv. E adevarat, peste tot e asa, insa aici parca mai tare observ acest lucru.
Astfel, am ramas impreuna cu plutonul 2 si am mai recuperat dintre cei care nu faceau fata in primul. A venit urcarea “Caprioara”, eu nu am mai urcat asa ceva cu cursiera, insa mi-a placut, in special cand vedeam ca ma descurc mai bine decat cei de langa mine. La un moment dat aveam 5-6 oameni in fata mea si fiecare urca in zig-zag 😀 Am ajuns in varf unde ne astepta Adrian Bocut, cu incurajari, cola, bidoane cu apa, banane, tot ce aveam nevoie. Iau repede un pahar de cola si continui. Pe coborare ne-am regrupat din nou toti si atunci am inceput sa observ ca am de-a face cu niste lenesi. Nimeni nu vroia sa pedaleze, unii s-au apucat de povesti, altii mai mult incurcau.
Cumva am inteles din acel mic pluton, la Deva, de ce nu merge treaba in Romania, facand un mic exercitiu de logica micro-macro, in felul urmator:
- in pluton nimeni nu vroia sa contribuie, se pastrau pentru final sau pentru fel de fel de strategii.
- fiecare astepta ca altcineva sa pedaleze in fata, sa duca greul.
- auzeam in jur: Nu te obosi, lasa-i pe altii, nu mai du’ tu 🙂
- In alt context, aceeasi oameni asteapta ca altcineva sa gaseasca sponsori pentru ei. Echipa ar trebui sa le ofere tot, daca nu atunci federatia ar trebui sa se ocupe, altcineva ar trebui sa ii caute pe ei, sa ii vada. Nicidecum nu sunt ei responsabili.
Sa ne intelegem, un efort de a pedala in fata (la trena) 500m-1km este nesemnificativ pentru un sportiv care se declara sportiv si se inscrie la o astfel de competitie. Pur si simplu, fiecare nu vroia sa contribuie cu partea lui, pentru ca treaba per ansamblu sa functioneze bine si omogen.
In sfarsit, treaba asta se intampla mereu la sosea, asta este unul din principalele motive pentru care iubesc mtb, acolo depinzi de tine, esti liber si responsabil pentru ce reusesti sau nu.
Am mers eu in fata destul de mult, pentru mine totul era ca si antrenament, am incercat sa ii mai organizez putin, m-am grupat cu cine am crezut eu si cumva am reusit sa ii tragem dupa noi si imi amintesc de acest citat, pe care probabil l-ai mai vazut:
Oamenii sunt ca o sfoara, nu ii poti impinge, ii poti doar trage dupa tine.
Fast forward, am ajuns din nou pe urcare,
la vanatoare,
de caprioare 😀
Si de data aceasta am ramas un grup de 5 dupa coborare, cu Radu Sarca in frunte, care se pastrase pentru acest final de tur, ajutandu-si colegul junior David Urs sa incheie proba lui de 2 ture, pe care a reusit sa o castige intr-un final. Din 5 am mai ramas 2, cu Mititelu pe urmele noastre, ne-am grupat 3 am incercat sa mentinem avansul, chiar sa mai prindem din fata pe cineva, insa uitandu-ne in spate venea un trenulet, hotarat de data aceasta, de la Steaua. Ne-am format un pluton destul de frumos de cativa oameni, care intram in tura 3 si ne indreptam din nou spre ultimele urcari.
Am mai prins pe cineva de la Steaua din fata si am auzit acelasi lucru:
- Voi ce cautati in fata ? (certandu-si colegii) 😀
Acum nu ma mai irita, doar zambeam si intelegeam.
Cand toti stau in spate, cine mai e in fata ? si cand toti gandesc asa, ce performanta se mai face ? Cred ca mentalitate de sportiv ne trebuie mai intai, nu bani in ciclism.
Una peste alta, ajungem din nou pe cea mai grea urcare a zilei, unde “e plin de caprioare, bine ca mi-am luat alicea”. 😀 Urcarea se numea Caprioara, nu stiu daca am mentionat. Nu e de mirare ca poarta acest nume.
Inchei urcarea al doilea din grupul nostru, nu mai opresc la pit stop, atac coborarea in limita bunului simt si ma indrept spre finish de unul singur, pe Radu nu il mai prind, de altfel coborarea si portiunile de plat cu vant de fata nu ma avantajeaza, dar ma descurc acceptabil. Chiar incep sa observ un grup de 3 in fata la cateva sute de metri aflu apoi ca erau Mihai Babaita, Adi Blagoescu si Radu, dar nu mai reusesc sa ii prind.
Inchei prima editie a Turului Municipiului Deva pentru mine, pe locul 2 la categorie, dupa 126 de km.
Mi-a placut competitia, sunt bucuros ca desi nu voi ajunge la Max Ausnit, am participat totusi la o competitie de sosea de asa calibru.
Si dupa acest weekend, I’m proud of this team:
https://www.facebook.com/carcoverracingteam/videos/1709669429081070/?hc_ref=ARS3CDDHv1SoHhKz8DDTuDsIppj_pVpWBoNhG8AppeCNgzhsJMoYkL3wUTuJ6iX-xDg
Am pedalat impreuna cu ei la Deva cel mai mult timp intr-o competitie, la un moment dat eram 5 oameni din echipa Carcover impreuna. Ne-am ajutat, cu sfaturi live, cu cate o gura de apa, una de miere, suport moral ( cand vezi cum merg baietii langa tine, nu poti lasa pedala mai lejer, Bravo Serban ! ) si suport tehnic la pit stop pentru care apreciem ajutorul familiei Bocut, de la mic la mare, am fost impreuna toti 🙂
Ne vedem la Drumul Regelui, sa vedem daca dupa raceala de saptamana asta, reusesc sa recuperez coroana castigata in 2014. 😀
Pe curand,
