Salut !
Sergiu aici.
La pasul 10 vreau sa vorbesc despre unul din cele mai valoroase materiale pe care le-am creat.
Anul acesta se împlinesc 4 ani de când am publicat cartea „De la zero la campion” şi încă pot spune că este cea mai recentă carte despre ciclism în limba română din ultimii 19 ani.
Cartea este un ghid al ciclismului dedicat în special amatorilor, cei care îşi doresc să evolueze şi simt că le scapă ceva pentru care nu au rezultatele care le doresc, pentru cei care vor să îşi demonstreze că se poate să ajungi pe podium dintr-un novice. Scriu pentru cei care ştiu că, dacă nu ai rezultatele pe care le doreşti, înseamnă că încă există aspecte pe care nu le stăpâneşti pe deplin, ceva ce tu încă nu cunoşti.
Aşadar, fie că te-ai urcat de curând pe bicicletă, fie că eşti începător sau amator, fie că vrei mai mult de la tine, vrei să înveţi, vrei să nu mai fie un mister cum de obţin unii rezultate foarte bune, cred că ceea ce urmează să citeşti te va ajuta, într-un fel sau altul. Ai sfatul unui inginer constructor despre cum să îţi construieşti succesul pe 2 roţi.
Ma opresc aici si ii las pe ei sa iti spuna ce cred despre cartea “De la zero la campion”:
(Poţi face o comandă aici: http://goo.gl/forms/Tln4EcZ9nu )
Pe scurt, ce vei învăţa din această carte şi cum îţi vei îmbunătăţii cunoştinţele sportive?
- Care este mentalitatea unui campion
- Cum să îţi construieşti un plan de antrenament bine organizat
- Ce şi cum să mănânci înainte de o competiţie
- Cum să eviţi supraantrenamentul şi oboseală
- Cum să corelezi corect antrenamentul cu refacerea
- 10 metode pentru refacerea mai rapidă după efort
- Mici secrete ale ciclismului
- Care sunt cele 8 greşeli pe care le fac sportivii şi soluţia la ele
- Cum să găseşti poziţia corectă pe bicicletă şi ce importanţă are ea
- Interviuri cu sportivii de top
Poţi face o comandă aici: http://goo.gl/forms/Tln4EcZ9nu